Vulpea farmacistă. Pamflet.

O vulpe,
farmacistă, ce nu avea talent
Și ce era
pe punctul să intre-n faliment,
Se dă de
ceasul morții, de foame să nu crape
Și din
dificultate cu chiu cu vai să scape.
 
Se puse
deci la umbră, clocind doar gânduri hoațe,
În tril de
păsărele și chiorăit de mațe.
Și adormi
de foame, ca anesteziată,
Când se
trezi deodată subit înviorată.
 
Pesemne că
visase cuvântu-acela magic…
Și
înghițind degrabă chiar și-un antinevralgic,
Luă din
farmacie fără regret sau frâu,
Purcoi de
laxative și le-aruncă în râu.
Mai sus de
locul unde veneau când li-era sete,
În grupuri
mari, jivine, să bea pe îndelete.
 
Fugi apoi
acasă și se-așeză cuminte,
În pragul
farmaciei exact ca înainte.
După vreo
două ceasuri, porni o hărmălaie,
Că fiarele
în masă aveau pântecăraie
Și au
venit degrabă, aproape-n agonie,
Să ceară
tratamente și sfat la farmacie.
 
Vulpița
cea vicleană le asculta pe toate,
Le
întreabă de dietă, de-au labele curate
Și cu
cinism le scoase brutal din letargie,
Spunând că
în mod sigur e caz de… pandemie!
 
Le-a dat
pastile scumpe, la preț exorbitant
Și sticle, chiar canistre cu mult dezinfectant,
O mască de
protecție să-i apere de boală
Și să
păstreze strașnic distanța socială.
 
Le-a
osândit să șadă în aspră carantină
Și le
ducea ea leacuri la ei în vizuină,
Iar
bietele-animale, naive și neroade ,
Spuneau în
gura mare: „Ce vulpe cumsecade!”
 
Odată la
trei zile mai arunca în ape,
Cu plasa,
purgative de-au început să crape,
Bătrânele-animale ce n-au imunitate,
Ba chiar
catalogate cu comorbiditate!
 
De-atâta
pandemie, de diaree, chin,
Veni după
o vreme vulpița c-un vaccin,
Un fel de
apă chioară băută din pocal
Și-ajunse
infractoarea erou național.
 
Morala 1
În vremi
de pandemie, puhoi de lume piere,
Iar unii
la butoane fac din venin, avere.
 
Morala 2
Când lumea
stă închisă în neputință surdă,
Profită
demnitarii, își fac de cap și zburdă.