De dimineaţă până în şapte satul forfăia ca niciodată. Pârâul Drăgăneasa a ieşit din matcă şi a produs pagube uriaşe: a rupt drumuri, poduri, anexe gospodăreşti. A “ridicat” dintr-o parcare mai multe maşini pe care le-a lăsat la sute de metrii sau chiar kilometrii distanţă. Alte pâraie mai mici au rupt grajduri, garduri, drumuri şi podeţe, tot ce au întâlnit în cale. Noaptea trecută pompierii, primăria, autorităţile au fost în alertă maximă. Râul Proviţa şi-a făcut şi el de cap, dar mai puţin, deoarece ploaia abundentă a fost pe Valea Drăgănesei.
Câteva familii au rămas blocate în gospodării, chiar şi nişte bucureşteni care au o casuţă de vacanţă nu mai pot ieşi cu maşinile din curţi. O suprafaţă agricolă de aproximativ zece hectare, cinci
podeţe au fost distruse complet sau avariate, şapte poduri sunt colmatate de
aluviuni şi arbori rupţi de viitură, podul din punctul Sitari, sat Drăgăneasa,
fiind avariat în proporţie de 80%, un drum comunal este acoperit de aluviuni,
pe anumite sectoare, patru drumuri săteşti sunt parţial avariate în anumite
zone, iar patru animale au fost găsite moarte. Peste 400 de consumatori sunt nealimentaţi cu energie
electrică în comuna Măgureni, după ce doi stâlpi de medie tensiune au fost
rupţi de vijelie, căzând peste râul Proviţa.
Pe lângă imensele pagube, am rămas uimit de cel puţin trei lucruri: o mulţime de curioşi care au ieşit din case dis de dimineaţă numai “să privească”; o replică a unui cărăuş (“Ce bă, pănă acu’ pă gârlă la noi la inindaţii venea peşti, acu’ a adus maşini?”); şi lamentaţiile multor concetăţeni: “Ne-am înrăit! Suntem răi d’aia ni le arată Dumnezeu!”.
Ăstora din urmă le-am pus decât o întrebare: “Şi ce măsură luăm să scăpăm de răutate?”. Au tăcut. Dar nu s-a păcăit nimeni ca în Ninive!
Rugaţi-vă cu mine: Dumnezeu să aibă milă de satul meu!
dimineaţa la ora 8,00
după amiază, ora 14,00