Unde ne scăldăm… – de Nicolae.Geantă

„Arșița a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit și s-a scurs pe pământ”, spunea Labiș, și azi e la fel… Praful de pe drum e fierbinte ca cenușa vulcanică. Râurile s-au retras cuminți în talveg. Sălciile plângătoare nu mai au lacrimi. Iar frunzele lor, s-au răsucit de toropeală.

Două vrăbii se scaldă în tigaia lui Hunter. Câinele, stă tolănit, milog, sub scară la ușa bucătăriei, privind iscoditor puii și cloșca ce se spală în… grămada de rumeguș.

Puiu lu’ Burloi, un vecin de-al meu, și-a pus un butoi de 200 litri pe-o schelă. De la peste 5 metrii, apa termală încălzită solar, curge pe-un furtun, într-o cabină de duș, din… patru celofane! Din când în când, se răcorește, fluierând Bolero. Feroviaru, un văr de-al meu, e mai șmecher. Are un butoi în pod, unde urcă apă cu găleata. Gradientul termic e ajutat de tabla de pe casă. Însă el, când face baie în bucătărie, ascultă manele. Și face “lăcărie” pe dușumea. Ghiță a lu’ Boroș, de pe ulița ailaltă, are la colțul casei o tocitoare. Când n-are prune în ea, ține apă de poaie. Dacă afară sunt 40 de grade, recipientul pentru borhot e cea mai râvnită piscină, pe verticală. Mai ales că e adânc de 3 metrii.

“Haideți la baie la gârlă”, e îndemnul unei blonde de 18 ani, care adună pruncii de pe ulită, și pleacă, lider între ei, la scăldat. “Tu nu te duci deloc, că faci păduchi”, repede o bătrănă nepoțica. Încolonați ca rațele leșești, cu costumele de baie și prosoapele la brâu, puștani și puștoaice merg ca pe jar, șchiopând de fierbințeala și ascuțișurile pietrelor de râu. “Dar Anda, de ce n-a venit?”. “E la bucureșteni, le-a pus măsa apă în piscină”. Uitasem, bucureștenii veniți în sat, au piscine în curți. Mai mici, sau mai mari. Copiii Drăgănesei însă, au un râu întreg. Cu pietre și nisip, cu tot.

Fiert, bronzat de la săpat o groapă, sămbătă pe la ora două după amiază, nu mai rezist. O iau pe urmele copiilor, spre gârlă. Ca în anii copilăriei. Într-un leagăn, Andu și Luiza se bălăngăne alene. “Nu mergeți la râu, la scăldat?”, am curiozitatea să-i întreb? “Eee, ce vreți să facem bube?”. Ajuns la râu copiii se bucură. Și de prezența mea inopinantă, și de apă. Fac valuri să-ncălzească “ochiul”, se aruncă de pe mal, din sălcii, se cronometrează cine e mai rezistent la scufundări. Joacă leapșa. Aleargă de colo colo, tulbură apa, își pun nisip în cap! Sar apoi într-un picior pe mal, cu piatra la ureche, incantând ceva din Creangă, ca să le iasă apa.

După o porție de bălăceală cum numai în gârlele României poți să ai parte, m-am întors acasă răcorit. Fresh. “La duș, direct, dom’ profesor”, mă ia soția din poartă! Și pe mine, și pe Sefora. “De ce să mai fac baie după baie?”, mă-ntrebam săpunindu-mă nedumerit. Ce bube, ce păduhi, ce cârâială pe piele? Apa a fost curată… Numai că, am găsit o mână de nisip în bermude!

Mergeți la scăldat românilor, fraților. Nu numai în piscine. Mergeți la râuri, la lacuri, la mare. Acolo unde e un luciu de apă. Scălda-ți-vă aici pe pământ, și binecuvântați-L pe Dumnezeu c-o puteți face. În cer nu va mai fi timp de baie!

Nicolae.Geantă