Metafora „Vârsta de bronz”, adesea prezentă în versurile
unor poeți, încă are darul de a se așterne peste viața unui om, cu magia pe
care urcușurile și coborâșurile străbătute de-a lungul și de-a latul existenței
sale o întruchipează în coroana onoarei! O astfel de prezență ne împrumută din
forța ei, cu precădere morală și spirituală, trăsătura pe care, în temeiul
slăbiciunilor noastre, nu totdeauna o preluăm și folosim cu încredere; când
însă ea înalță, peste vremuri, luminișurile prieteniei și colegialității – și ele pândite de umbre și lumini –, atingi
cu emoție și recunoștință borna jubiliară a menirii împlinite.
Conștient de faptul că persoana în cauză pare, dacă nu chiar
este – inevitabil – pentru unii mumă, pentru alții ciumă, pentru tine rămâne,
siguramente, model. Și tocmai pentru această dublă postură publică ți-l
păstrezi, împăcat cu gândul că nimeni nu este perfect, întrucât calitățile sale
te-au influențat, dacă nu profund, măcar mulțumitor, onorabil! În cauză
aflându-mă, vin în fața dumneavoastră, frumos împovărat de împlinirile și nu
puținele rateuri – zestre a 47 de ani de
statornică și rodnică amiciție!
pentru a citi întreg articolul click pe linkul de mai jos
https://oglindadeazi.ro/cultura/un-apogeu-stralucitor-christian-craciun-70/