Un lung tren ne pare viaţa,
Ne trezim în el mergând.
Fără ca să ne dăm seama
Unde ne-am urcat şi când.
Fericirile sunt halte,
Care ţin doar un minut.
Până ne intrăm în fire,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii,
Lungi de nu se mai sfârşesc,
Şi în ciuda noastră parcă
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare
Înainte tot privim,
Vrem s-ajungem tot mai iute
La o gară ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe sfinte şi dureri,
Aşteptând hrăniţi de visuri
Noi momente de plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă,
Câţi în drum n-am întâlnit!
Iar căte-un bătrân coboară,
Trist, de forţe istovit.
Va veni odată vremea,
Să ne coborân şi noi,
Ce n-am da atunci, acolo,
Să ne-ntoarcem înapoi!
Căci, pe când privim în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut.
Sună gara Veşniciei,
A trecut, şi n-ai ştiut!
(Oastea Domnului)
va multumesc mult ca m ati atentionat , nu stiam de lucrul acela ! Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Îţi doresc aceleaşi urări.
Si special Eclesiastul 9:8
Domnul să te binecuvânteze!