101 ani s-au împlinit ieri de la nașterea lui Traian Dorz. Despre poetul “național” al creștinilor din România, care a suferit ani grei de pușcărie comunistă, a scris poezii cu lanterna sub plapumă de frica poliției și stătea iarna fără lemne de foc, vă redau mai jos un articol scris acum câtiva ani… Se merită să ne aducem aminte de “fratele” care ne-a lăsat mii de poezii… Și să mulțumim Domnului pentru el!
Traian Dorz, prietenul spinilor
Cum adică să fi prieten cu spinii? Cu ţepii aceia ascuţiţi care zgârie pielea până la sânge imediat ce-i atingi. Cu acele mănunchiuri de ace care incomodează. Cu mărăcinii care şi când vor să te iubească te umplu de sânge. Plăcerea lor e doar să şicaneze, să fie bariere, să nu-ţi permită să mişti, darămite să înaintezi.
Cu spinii nu-i de joacă. Dacă umbli printre ei, vei avea tot timpul răni. Usturimi. Dureri. Suferinţă. Sânge şiroind. Pielea nu-ţi va mai fi catifelată. Şi nici mâinile albe şi moi…
Traian Dorz în schimb, le-a devenit prieten. Atât de mult a fost înţepat, încât pişcăturile lor i-au betonat pielea. Şi credinţa.
pentru continuare click here