THANKSGIVING DAY CU VIDEOCONFERINȚĂ
Dacă e ultima joi din luna
noiembrie atunci la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” din Câmpina se
sărbătorește Thanksgiving Day. Și asta nu de un an , nu de doi ani, ci de peste
zece! În 2023, Evenimentul s-a
desfășurat pe 23 noiembrie, de la ora 12 fix, în Amfiteatrul CDI, cu un invitat
special, tocmai din Chicago. Daniel Popescu, un român american din Skokye
(suburbie a metropolei Chicago) a fost prezent la manifestare prin…
videoconferință! Timp de o jumătate de oră, Daniel Popescu, moderat de prof.
dr. Nicolae Geantă (protagonistul evenimentului), a povestit liceenilor
câmpineni aspecte dintr-o zi de thanksgiving american. „Sărbătoarea a devenit
foarte laică, americanii serbând mai mult în jurul mesei îmbelșugate decât în
biserică”, a povestit Daniel, care a mai menționat că „după masă yahkeii
privesc 2-3 meciuri de fotbal american”, de Thanksgiving fiind programate
adevărate derby-uri în NFL (National Football League).
După intervenția video a domnului
Popescu, profesorul Nicolae Geantă a avut o prelegere despre „un secret” ce
trebuie cunoscut și practicat de către orice pământean: „Secretul Mulțumirii”.
„Trei lecții vrem să învățăm în ziua aceast specială: 1) fiți mulțumitori și
pentru partea goală a paharului!; 2) fiți recunoascători celor ce v-au făcut
bine!; 3) fiți darnici! – dărnicia nu a sărăcit pe nimeni”. Nicolae Geantă a
subliniat că Thanksgiving-ul nu e despre Curcan, ci despre Recunoștință! „E
rara avis recunoștința” a spus acesta liceenilor din Amfiteatru. „Așa că vă
provoc: Avei cui adresa o mulțumire? Atunci, când mergeți de aici și faceți-o!
Cu un telefon, un sms, o mângâiere, o floare, o prăjitură, o ciocolată, o
îmbrățișare. Faceți pe cei din jur să simtă thanksgivingul! Dar nu doar azi, ci
zi de zi. Recunoștința e sărbătoare continuă…”
https://oglindadeazi.ro/