……………………………………………………………………………………………………………….
În perioada Daciei romane, doar locuitorii oraşelor fuseseră creştini. Nu erau autohtoni, venind de aiurea pentru a asigura funcţionarea statului. Aceşti creştini s-au retras odată cu armata romană. Nu avem informaţii credibile care să ne confirme că populaţia rămasă în Dacia după retragere era creştină! Totuşi, creştinismul nu a dispărut de la nordul Dunării. Începând cu anul 251, înainte de plecarea ostaşilor romani, în Dacia au pătruns migratorii goţi. Deşi aceştia erau de neam germanic şi păgâni, cuvântul lui Dumnezeu ajunsese şi la ei, în perioada în care vieţuiseră temporar la nord de Marea Neagră.
Cu ocazia sinodului ecumenic de la Niceea, din anul 325, este menţionat un anume episcop Teofil al Gothiei. În acea vreme, ţara goţilor era plasată la nord de Dunăre. Istoricii sunt de părere că, în perioada şederii în fosta Dacie, goţii s-au creştinat masiv. Şi-au întemeiat chiar un alfabet propriu, prin intermediul căruia au început să traducă texte creştine. Neamul goţilor a dat bisericii creştine şi un martir. În prejma Paştelui din anul 372, Sfântul Sava a fost înecat în apele râului Buzău, căzând victimă persecuţiilor contra creştinilor.
……………………………………………………………………………………………………………………………………….
După retragerea romană din Dacia, în a doua jumătate a secolului al III-lea, informaţiile despre creştini sunt foarte puţine. Cele mai sărace dovezi în acest sens sunt cele arheologice, care, în mod normal, ar trebui să suplinească lipsa izvoarelor scrise. Puţini specialişti în istorie veche se lansează în explicarea fenomenului. Discutând cu arheologul Ion Motzoi-Chicideanu am aflat şi cauza. Istoricii şi arheologii români se tem de oprobiul public dacă ar interpreta onest situaţia din teren, deoarece ar putea fi acuzaţi că susţin teoria lui Rösler. O populaţie pastorală.
În opinia lui Motzoi-Chicideanu (arheolog la Institutul de Arheologie din Bucureşti din 1979), după anul 275 dH, populaţia romanizată din Dacia s-a retras la sud de Dunăre, împreună cu administraţia şi armata Romei. Adică teoria lui Rösler nu este o teorie, ci realitate, insistă domnia sa. Arheologul ne spune că nu este nimic ciudat în migraţia daco-romanilor spre sud. Era un fenomen des întâlnit în epocă, datorită invaziei altor popoare din nordul şi estul Europei. În Peninsula Balcanică, populaţia romanizară ar fi dus un mod de viaţă de subzistenţă, în care pastoralismul reprezintă o componentă foarte importantă.
Ion Motzoi-Chicideanu observă că, pornind din zona lacului Ohrida spre oraşul Niş, şi până la Sofia, întâlnim un relief care se aseamănă, prielnic pentru creşterea animalelor. El face referire la existenţa în sudul Bulgariei a unei localităţi celebre la sfârşitul mileniului întâi, Eskibazar, care în turceşte înseamnă Târgul Vechi. Eskibazar devenise la un moment dat un fel de centru, de aglomerare, pentru românii sud-dunăreni. Stăteau o perioadă acolo, se odihneau, apoi îşi luau oile, banii, armele, femeile şi plecau iarăşi către nordul Dunării.Migraţia se făcea în funcţie de resurse şi în funcţie de presiuni. Fenomenul a fost accentuat când s-a impus legea islamică în zonă. Cea mai mare parte a populaţiei de origine latină a refuzat plata pe credinţă, haraciul. S-a mutat definitiv la nord de Dunăre. Creştini fără biserică
Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu este de părere că românii au venit de la sud de Dunăre creştinaţi. El evită să vorbească despre biserica creştină ca instituţie. Noţiunea de biserică e foarte complicată, insistă domnia sa. Iniţial i s-a spus „eclesia”, comunitate, ceea ce însemna că nu avea o ierarhie atât de aspră, riguroasă şi intransigentă. În „eclesia”, oamenii erau mai blânzi, mai permisivi, mai îngăduitori. Nu ştim care le era organizarea. S-au cercetat multe aşezări rurale din epocă, dar nu s-a descoperit nicio biserică încă! Nu aveau biserică în înţelesul de clădire. Şi nici nu aveau nevoie. Sistemul religios, dintotdeauna, a fost o formulă creată pentru a asigura solidaritatea intracomunitară, şi, în acelaşi timp, solidaritatea faţă de competiţia extracomunitară. S-au reglat anumite tensiuni, cum ar fi problema testimonială – cine moşteneşte, care este cuantumul zestrei etc. Primii creştini mai aveau nevoie şi de reguli de căsătorie foarte stricte, care să asigure relaţiile dintre membrii comunităţii. S-au creat relaţiile de rudenie – rudenia spirituală, specifică mai degrabă comunităţilor rurale, care duce la o apărare a neamului respectiv extraordinară. Fiecare membru al neamului este obligat să-i apere pe ceilalţi din neam.Ca instituţie, Biserica a apărut mult mai târziu şi a stricat oarecum solidaritatea primară a creştinilor. Prin biserică s-au creat reguli stricte, care nu serveau totdeauna intereselor comunităţii. În primul rând, Biserica s-a aliniat intereselor politice ale statului, care avea nevoie să-i controleze pe oameni, mai susţine arheologul.