Următorul bilet, l-am primit de la unul dintre prietenii mei foarte buni din Diaspora românească. E una dintre realitățile crude ce ne izbește peste obrazul credinței în biserici. Și nu doar acolo…
“Dumnezeu e comoara inimii tale!
Privesc în jur cu băgare de seamă și simt în duhul meu că dacă nu aș fi aici nu ar fi nicio diferență…
Selectivitate și Clasamente domnesc împreună cu o bună organizare. Tot ce e pozitiv e bine primit și luat pe bună dreptate ca o binecuvântare. Falimentele nu au trecere pentru că pătează imaginea și dă de lucru conștiințelor.
De ce să scoatem rufele la spălat? Veniți cu ele deja spălate și noi le dăm cu parfum. Un fel de descurcă-te singur frate!
Sunt singur între o mie…”
Cunosc o mulțime de frați care se simt “singuri între o mie”. Îi văd butonãnd telefoanele rezemați de calorifere, imediat ce se încheie programul bisericii. Fiindcă ceilalți și-au făcut bisericile după biserică! Unii fug direct în stradă. Alții așteaptă o îmbrățișare, o bătaie pe umăr, o strângere de mână. Sau măcar un zâmbet, aruncat ca ștrengarii în tramvaie. Așteaptă, dar cei “o mie” parcă n-au ochi și pentru unul singur!
La biserică nimeni nu trebuie să se simtă singur! Credința nu are nimic din Robinson Crusoe… Să nu întoarceți spatele nimănui. Decât Satanei…
E drept, cu Dumnezeu nu ești niciodată singur. Dar e la fel de drept că nici măcar Adam n-a fost fericit fără Evă.
(PS: Grazie Valentin Pop)
Nicolae.Geantă