Nu știu dacă ți-ai pus vreodată întrebarea de ce noi oamenii vedem numai paie în ochii altora și nu bârne în ochii noștri? De ce vedem mereu pe cei din jur cu defecte, de ce – oricât de buni ar fi – îi vedem negativi? Răi. De evitat. Din gelozie, din invidie ați putea spune. Ori din ură. Sau neplăcere…
În psihologie, dar și în teologie, întâlnim ca definiție pentru cele de mai sus, un sindrom numit Lowell. Acesta poartă numele astronomului Percival Lowell (1855-1916) și însemnă „să vezi ceea ce vrei să vezi!” (Se spune că Lowell vedea pe Marte „văi seci ale unor foste râuri”. Dar asta nu din cauza teleobiectivelor sale performante ci datorită problemelor oculare!). Sindromul, înseamnă să vezi pe cineva rău pentru că așa dorești tu! Și atunci, în poveștile tale, omul frumos – vorba domnului Dan Puric – nu e decât un nemernic!
Dacă studiem puțin Evangheliile Domnului Isus vedem că Mântuitorul – modelul suprem de bunătate – a fost adeseori catalogat ca un rău! Un impostor. Un om vrednic de moarte (moarte de Cruce). Răul însă nu era deloc în Hristos. (Era atât de bun că nu mai încăpea răul!) Dar era cuibărit în adversarii Săi!
Oricât aș fi de generos, de bun, cineva va avea totdeauna o poveste în care sunt oaia neagră, capul răutăților, personajul negativ!
Nicolae.Geantă
Orice & oricine, dar să nu fie frații mei ( vezi Iosif și frații lui) ,Domnul vede și aude!
„în vorbire de rău şi în vorbire de bine” (2Cor. 6:8) şi în diaballô (termen aparţinând aceleiaşi familii de cuvinte cu diabolos = calomniatorul, pârâşul, dezbinatorul).
q.e.d.