Puţini ştiu că-i scrisă de-un român. Român, evreu mesianic, pocăit! C-o poveste a vieţii, uluitoare.
S-a născut în Transilvania. La Cristuru Secuiesc, 14 iulie 1932 (de ziua Franţei). La 4 ani, s-a piedut într-o pădure. Găsit de nişte ţigani şi dus în tabăra lor, băieţelul a văzut pentru prima dată o “cutiuţă ce face muzică”. A fost fascinat de ea. A început să studieze vioara la 10 ani, iar la 12 ani a primit o bursă de studii la Budapesta. La 11 ani deja compunea muzică. A fost vârsta la care a început să frecventeze emisiunile Radio Bucureşti.
La 13 ani, el şi familia au fost duşi cu trenurile la muncă, la… Auschwitz. “Arbeit macht frei”. După debarcare, mama şi sora sa au fost chemate la “duşuri”. Le-a aşteptat câteva seri. Nu s-au mai întors. Băiatul a fost obligat să lucreze la Sonderkommendor, unde transporta morţii spre … ardere, la crematoriu.
A fost mutat în Franţa, la Natzweiller. Într-o dimineaţă geroasă de februarie, gardienii au văzut la raport că lipseşte un prizioner. Era tatăl său. L-au adus târâş, în şuturi, din baracă. Aluenca pe gheaţă. Ningea. L-au bătut crunt. “Să iasă în faţă feciorul victimei, să vadă pedeapsa”, au strigat bestiile SS. Apoi, l-au ucis în faţa sa! Înainte să moară, tatăl să a început să citeye Psalmul 22: “Eli, Eli, Lama azavtanu?”. Apoi şi-a rotit privirea spre prunc şi a strigat: “Sh’ma Yisrael, Adonai elohenu. Adonai echad (Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul domn)”. “Să asculţi de Dumnezeu, fiule!”, a murmurat stingându-se ca fulgii reci ce cădeau pe faţa cu lacrimi.
Tânărul a început să-L urască pe Dumnezeu. I-a strigat: “Ce Dumnezeu eşti Tu? Nu eşti cinstit. Mi-ai luat sora, mama, tatăl. De ce? Am pierdut casa. Tot. Te urăăăăsccc!”
A fost mutat la Dachau. Într-o zi, nazişti au venit beţi la baraca lui : “Vrem să ne distrăm, şi să ascultăm o muzică bună, la vioară. Cine cântă aici? V-a fi răsplătit cu mâncare pe cinste”. Slăbit, mort de foame, băiatul a plecat cu încă doi deţinuţi. Primul, de 43 de ani a luat vioara. A cântat. Nemţilor nu le-a plăcut, aşa că au scos pistolul. I-au zburat creierii. Când cel de-al doilea prizioner a luat vioara în mâna, a scăpat-o jos de frică. În secunda următoare gloanţele l-au răpus. SS-işti i-au dat vioara băiatului de 14 ani. “Cântă!”. Mâinile,
picioarele, inima, toate tremurau. S-a uitat în sus, şi s-a rugat: “Adonai, Doamne Dumnezeul tatălui meu! Dacă Tu exişti cu adevărat, te rog, arată-mi acum!”. A coborât o putere în el. A luat vioara şi a cântat cum n-o mai făcuse niciodată. Nemţii au fost încântaţi. I-au dat mâncare pe săturate!
Peste exact două săptămâni, când se soldaţii eliberatori erau la câţiva km de lagăr, SS-işti au scos în curte toţi deţinuţii. I-au pus la zid şi au ridicat mitralierele. Băiatul, a ridicat ochii spre cer şi a zis: “Adonai, Dumnezeule, dacă intervii şi de data asta, îşi promit că-ţi voi sluji toată viaţa mea!”. Au căzut seceraţi. Prin el, au trecut două gloanţe. Eliberatorii l-au găsit muribund. Transportat la spital, două săptămâni a fost îngrijit de-o fată Shari. O supravieţuitoare a lagărului, care mai târziu i-a devenit soţie.
În anul 1950 a emigrat în USA. Apoi, a studiat atât la Universitatea din Salzburg (Mozarteum) cât şi la Case Western Reserve Ohio, cu renumitul profesor Josef Gingold. A devenit unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti ai lumii. A compus 200 de piese, dintre care cea mai renumită e “Simfonia Holocaustului” (17 minute), pentru care în anul 1994 a primit premiu Pulitzer.
Despre cine e vorba în această poveste? Despre nimeni altul decât
Shony Alex Braun. Român, evreu, creştin, supravieţuitor al Holocaustului. Plecat din Los Angeles, definitiv, la 4 octombrie 2002. Acasă. La Tatăl din ceruri. E unul din sfinţii care-a învins în lupta cu inerţia. Binecuvântată fie-i memoria!
Nicolae.Geantă
Peste exact două săptămâni, când se soldaţii eliberatori erau la câţiva km de lagăr, SS-işti au scos în curte toţi deţinuţii. I-au pus la zid şi au ridicat mitralierele. Băiatul, a ridicat ochii spre cer şi a zis: “Adonai, Dumnezeule, dacă intervii şi de data asta, îşi promit că-ţi voi sluji toată viaţa mea!”. Au căzut seceraţi. Prin el, au trecut două gloanţe. Eliberatorii l-au găsit muribund. Transportat la spital, două săptămâni a fost îngrijit de-o fată Shari. O supravieţuitoare a lagărului, care mai târziu i-a devenit soţie.