Și Știința greșește – de Nicolae.Geantă

Era marți. Românii
zic că marțea sunt trei ceasuri rele. Îi contrazic. Cu „paza bună trece
primejdia rea”. Deci dacă nu ești atenți chiar și duminicile pot avea ceasurile
rele. Și fiecare zi…

Dimineața am avut
ceva frisoane. Apoi dureri abdominale, dureri în piept și un scurt moment de
„aproape leșin”. Am fost sfătuit să merg la UPU. Spitalul e la 100 m de liceu.
Înainte să ajung am sunat o cunoștință. Două. Nu erau acolo. Ca-n legile lui
Murphy: când ai nevoie expresă de cineva, lipsește! Am intrat pe poarta
spitalului. Uitasem să vă zic: e secție Co(vrig)! Tulburat, cu dureri și
mușchii ca apa!

„Dumneavoastră?”,
mă întreabă o domnișorică în roșu. Și îi explic. Totul. Prima întrebare: „Dar
sunteți vacxcinat?”. Apoi îmi zice să aștept. E 10 și 3 minute. Sună în
interior. I se confirmă ceva. „Semnați biletul acesta”. Mi-l înmână. Apoi mi-l
ia înapoi. Mă conduce în curte într-un fel de stație de așteptare. O gheretă
din pexiglas. Între timp intră un nene. Nebărbierit. Jerpelit. Cu un rucsac
ponosit. „Am o arsură la picior!”. „Sunteți vacxcinat?”. „Desigur, am foaia în
rucsac”. „Poftiți! Nu trebuie arătată!”. În gheretă un altul vorbește la
telefon cu nevastă-sa. Apoi e chemat înăuntru. Trec 20 minute. Între timp mai
intră la UPU vreo doi indivizi. Vine domnișoara în roșu. „Vă trebuie test!
Veniți!” Intrăm într-un triaj ambulatoriu din curte. Sunt negativ. Nici nu se
putea altfel. Ea pleacă din nou. Eu fac ture prin cortul din plastic. Au trecut
40 de minute. Afară sunt 2-3 grade. Între timp mai vin două salvări cu bolnavi.
Trece o oră. Vine o doamnă în albastru cu o condică uriașă. „Trebuie să semnați
aici. Și aici. și aici”. Da. În curte. În picioare. Pleacă. Vine iar domnișoara
cu roșu. „Mai așteptați puțin. Domnul doctor e foarte aglomerat!”. „Domnișoară,
am stat o oră deja în frig. Alții au intrat imediat. Cu ce sunt ei mai presus
decât mine? Eu am fost testat, ei nu. Credeți că ei pot fi mai siguri ca mine?
Ar trebui să vă temeți ei, nu de faptul că eu n-am avut o hârtie!”. „Ne pare
rău, așa e procedura!”. „Adică procedura lasă oamenii să moară la ușa
spitalului?” Tace. Și fuge în ghereta porții. La căldură. Apare o femeie cu un
copil de vreo 2 ani. Așază copilul pe o bancă de fier și ea tot butonează la
telefon. Copilul mă privește blând. Cu ochii umezi. „Dumnezeu te va face
bine!”. Vine doamna în albastru. O ridică și pe mamă și pe prunc. „Poftiți!”.
Apoi vine un domn. Vine iar domnișoara cu roșu. „Ce vă doare?”, „Capul. Și
aicișa în piept. Am ceva, zicea doctorița mea că BRD”. „Sunteți vacxcinat?”
„Nu!”. „Așteptați”. Trece un minut și ceva. Îi spun bărbatului să nu se teamă.
„Nu se moare din BRD”. Vine asistenta care îmi spune fără remușcări: „Dvs
trebuie să mai așteptați! Dânsul intră înainte pentru că are o problemă mai
gravă!”. Da, la spital fiecare pacient crede că problema lui este cea mai
acută.

Mă uit la ceas. E
11,27. Stau de o oră și 25 minute la frig. O minicriogenare. Sincer să fiu
mi-au trecut toate simptomele. Sunt fresh. asta nu știu dacă de la frig sau fenomenul
Placebo. Peste vreo 2 minute vine iar domnișorica în roșu. „Vă rog, poftiți
după mine… Iertați-ne dar azi am avut o zi tare aglomerată!” M-a condus pe un
tunel. În secția UPU. Aici vreo trei doamne în roșu stau pe scaune. Cu
telefoanele la purtător. Medicul, în alb, scrie de zor niște foi. Apare un domn
în roșu. „Dumneavoastră? Ce vă supără?”, „Să fiu sincer?, îi răspund. Acum nu
mă mai supără nimic. După o oră jumate de stat afară în frig sunt fresh!”. „Ei,
nici chiar așa. Nu aveați cum să f așteptat o oră jumate!”, „Adică dvs credeți
că eu nu știu la ce oră am intrat pe poarta spitalului?” M-a condus într-o
cămăruță rece. Cu trei paturi din care două erau goale. „Luați loc aici, pe
patul din mijloc”. A venit o altă asistentă în roșu. O doamnă de vreo 40 de
ani. Foarte amabilă. M-a interogat, mi-a făcut EKG, a pălit puțin (știam de
ce), a mers la doctor, a venit și mi-a luat câteva fiole de sânge.

La ceva minute
bune a venit și medicul. „Ce vă supără?” Îi spun. „Sunteți vacxcinat?”, „Am
test negativ”, „Vedeți, dacă erați vacxcinat nu vă mai expuneați la aceste
riscuri”. „Ce treabă are o injecție antigripală cu durerile abdominale, de cap
sau inimă?”, „Evitați riscul de a vă îmbolnăvi mai grav. Tocmai de aceea avem
vacxcinul!”. Și încearcă să îmi vorbească de beneficiile lui. Eu nu sunt mai
deloc de acord. „Hei, dumneavoastră nu credeți în știință?”, îmi reproșează.
„Nu cred. Pentru că știința face erori. Știința dă rateuri. Știința se schimbă.
Singurul care nu greșește în nicio decizie, niciodată, este Dumnezeu”. „Păi
dacă o luați așa, intrăm pe altă pistă!” „Nu cred. Dar ascultați-mă puțin: Știința
a venit și a spus că vom avea un vacxcin. Și am avut. Era garantată sănătatea
99 %. Apoi a spus că nu e suficient unul singur. Trebuie două. Tot știința a
zis. Și am avut două. Apoi știința a zis că nu e garantat vacxcinul ci putem
purta și transmite viruși. Apoi știința a venit și a spus că obligatoriu
trebuie doza trei. Apoi știința a venit și a spus că nu se mai face qarantinare
14 zile ci doar 10. Apoi știința vine cu ”buster”
4. Apoi… Și noi să credem orbește în ea?”. Medicul tace. Iese lăsându-mă
singur. Vine din nou doamna în roșu. Zâmbește. „Vă pun o perfuzieeee. O să
dureze cevaaa”, mă asigură în timp ce atârnă sticla din plastic și îi reglează
distribuirea. Mă uit cum curge câte o picătură. Picurii de perfuzie sunt picuri
de viață. Viața se scurge strop cu strop spre moarte. Perfuzia se scurge încet
încet să facă bine. Așa ar trebui să fim și noi pentru oameni. Perfuzii.

Au trecut vreo
două ore. Între timp am moțăit de-a binelea. Vine medicul din nou. Trebuie să
spun că domnul doctor e calm, vorbește frumos și respectuos. „Cum mai sunteți?”
„Sunt aproape bine”. Mă întreabă ce lucrez. „Sunt profesor și am un doctorat în
științe. În științele Pământului”. Pare surprins. Apoi avem câteva noi discuții:
dacă am tensiune, dacă fumez, dacă beau alcool, dacă… I-am răspuns că astea
sunt păcat. Și că-mi aflu tensiunea arterială și saturația zilnică de oxigen de
la ceasul inteligent. „Nu are cum să măsoare corect un ceas ceea ce face
aparatele medicale”, îmi reproșează sec. „Dar este știință. Sau aici e
pseudoștiință?”. Iarăși tace. Printre altele a trebuit să-i argumentez că
majoritatea revoltelor față de vacxcin le aduc chiar specialiștii din sistem. „Acelea
sunt cazuri izolate domnu’ Geantă. „La media poate. Căci sunt interziși. Și asta pentru că se vrea numai
părerea autorităților.” I-am mai spus că aici au greșit cel mai mult medicii. Au
lăsat politicienii să vorbească. „Dvs ați tăcut iar ei au distrus campania de
imunizare medicală. Cum au distrus și referendumul pentru familie”. Medicul iar
pleacă.

A mai trecut o
oră. Domnul doctor revine din nou. Cu analizele mele. Trebuie să spun că domnul
doctor e calm, vorbește frumos și respectuos. „Analizele au ieșit bine. Nu vă
faceți probleme prea mari, dar trebuie să țineți regim și să meditați la mai
bine la vacxcin. Trebuie să-l faceți! Vă protejați mai bine!” Eu tac. Apoi îl
întreb dacă a văzut Event 201. Desfășurat la New York în octombrie 2019. O
simulare de pandemie în care participanții sunt informați de John Hopkins
Center for Healt Security, Bill & Melinda Gates Foundation, și Forumul
Economic Mondial? „Nu, nu am văzut”, răspunde sincer. „Ei bine eu am urmărit
evenimentul de 5 ore, filmat pe YouTube. Tot ce au simulat în octombrie au pus
în practică în februarie! Știți ce m-a speriat cel mai mult? Finalul… Ne
avertizează că urmează o nouă pandemie!” Doctorul nu zice nimic, dar îmi spune
ceva ce crede: „Pandemia se va sfârși când virusul se va răspândi și mai rapid
pe cale cât mai largă. Atunci îți va pierde din putere. Se va stinge!” A ieșit
din nou afară. Nu mi-a argumentat nimic mai mult. Dar am știut: aceasta face
imunizarea naturală!

După vreo 4 ore aflu
că pot să plec. Nu mă durea decât capul. Ceva cam tare, e drept. Mi-am cerut
scuze domnului doctor dacă am fost „neascultător”. „Mi-a părut bine de
cunoștință”, mi-a șoptit. Mi-a înmânat foile și mi-a urat sănătate. „Dumnezeu
să vă binecuvânteze domnule doctor!”. Am ieșit pe scări. Salvările sforăiau în
soare. În UPU nu mai era absolut nimeni. O, de-ar veni mai repede ziua când
spitalele vor intra în șomaj. Nu s-ar supăra nimeni. Poate doar negustorii de
medicamente.

Am ajuns la liceu
în parcare la mașină. Era soare și vreo 5 grade. M-am gândit dacă nu cumva am
greșit că am fost la spital. Am pierdut o jumătate de zi. Apoi mi-a venit în
minte un gând: „Cine ar fi spus doctorului că și știința se înșală? Mai ales
acum în perioada degringoladei pandemice!

Da, mi-a mai fost
rău și după ce și-a terminat efectul perfuzia. Dar Dumnezeu a rămas alături de mine.

Cercetați lucrările
științifice. Informați-vă bine, corect. Dar de crezut încredeți-vă numai în
Dumnezeu!

PS: Câteva zile mai târziu primesc un mesaj de la Ministrul Sănătății prin care sunt invitat să răspund unui chestionar: „Cât de mulțumit sunteți de…”. Să le răspund?

Nicolae.Geantă