Sfaturi pentru predicatori (10)

Predicarea învăţată de la Ioan Gură de Aur

Pe lângă omiliile epistolelor pauline care sunt în număr de aproximativ 109, amintim şi panegiricele sau discursurile ţinute cu ocazia sarbatoririi vreunui sfânt, precum şi celebrul tratat Despre preoţie, precum şi Omilia despre predică , lucrare în care tratează pe scurt, cele trei dimensiuni ale actului predicatorial creştin: subiectul predicii sau predicatorul, obiectul predicii sau conţinutul ei şi destinatarii predicii sau ascultătorii ei.

– locul predicii e după citirea Scripturii cu o scurtă rugăciune între ele;

– predica nu trebuie să pătrundă numai sufletul ascultătorilor, ci şi a predicatorului;

– doua extreme de care predicatorul trebuie să se ferească: mustrarea continuă şi încurajarea nelimitată; dacă mustră mereu, predicatorul poate provoca deznădejdea ascultătorilor, iar dacă predica păstrează tonul frecvent al încurajării, produce în inima ascultătorilor, nepăsare şi indiferenţă pentru învăţătura şi morala creştină;

– idealul propovăduirii Cuvântului este calea de mijloc între cele două extreme; predicatorul trebuie să mustre, dar să şi încurajeze, dând dovadă de mult tact în tot ceea ce spune;

– predicatorul nu e doar predicatorul Evangheliei , ci si psihologul fin, format în contactul direct cu preocupările spirituale ale credincioşilor în mijlocul cărora a trăit şi predicat; el simte nevoia ca după ce îi mustră pe credincioşi, să vină şi să încurajeze, îmbinând foarte bine spusele de mai sus cu practica.
(„Deoarece cuvintele mele precedente au sfâşiat adânc sufletul fiecăruia din voi, trebuie să-mi îndulcesc astăzi limbajul şi, pe rănile produse de reproşurile mele, să vărs strop cu strop uleiul dulce al cuvintelor”, spune Hrisostom).