Scrisoare către prieteni – Vladimir Pustan

Vă scriu cu stiloul înmuiat în cerneala albastru marin a amintirilor, privind cu ochii injectaţi de nesomnul unui an cum Ianus îmi rânjeşte cu amândouă feţele, stând tolănit în fotoliul stingher în care tot aştept să se aşeze fericirea.

A fost un an bun… Vă scriu acum, după ce-a trecut sfârşitul lumii, şi fac bilanțuri pe fulgii căzuți din aripile îngerilor.

V-am dăruit şi spini şi flori, voi mi-aţi dat doar flori, deci am fost mai darnic decât toți. M-ați ajutat și-am împins împreună la căruţa cu vise, cu paşi împiedicaţi prin noroiul fricii de-a nu izbuti în ceea ce-am dorit. Căruţa o să fie a voastră într-o zi şi-o să vedeţi atunci cât de bine sau de greu e să stai cu steaua de căpăstru.

Anul ce vine, ,,Cireşarii” vor împlini zece ani, deci copilul pe care l-am moşit împreună cu Dumnezeu a crescut mare.

Vă scriu prieteni şi vă mulţumesc pentru că m-aţi  învățat ce uitasem de-o vreme: că Dumnezeu e mare, mult mai mare decât credeam, mult mai bun decât speram.

Când n-am mai putut, Dumnezeu mi-a dat prin voi puterea de a merge mai departe. V-aţi pus şi piept în faţă în loc de scut, atunci când şuierau şerpeşte săgețile.

Vă mulţumesc că v-aţi golit şi inimile şi buzunarele, că v-aţi golit de timp şi minte, negând strigătul eului şi cărnii, pentru a face loc slujirii.

Mulţumesc prieteni… La noapte ne dormim împreună oboseala pentru ca mâine să fim proaspeţi să o putem lua de la capăt…

Vă scriu prieteni şi nu vă mai scriu pentru că ,,un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate”.

La mulți ani, prieteni !