Şcoala de ‘ntors – Nicolae Geantă

Acei care (încă) mai citesc (prin) cărţi, au auzit de caraghiosul antimonarhic A. Candino Popescu, care a intrat în istorie prin farafastâcul „Republica de la Ploieşti”. Lovitura de stat prin care „a suspendat” regele a dat greş, camarazii întorcând armele şi prinţipurile, transformând revolta într-o veritabilă comedie ce a aruncat pe piaţa românească zicala „s-a-ntors ca la Ploiesti”.

Făcând teza, sinteza şi antiteza, şcoala întoarcerii de la Ploieşti a fost pusă la cale de… politicieni! Profesionalismul întoarcerilor, rapide, dintr-o mişcare, pe neaşteptate şi în orice direcţie, a devenit o banalitate în politica mioritică. Numai după ’45, ţărăniştii i-au întors pe penelişti, Petru Groza a declarat (neconstituţional) alegeri la un an şi 4 luni de la referendum (1948), şi i-a-ntors pe capitalişti, comuniştii au întors pe A. Pauker, pe Pătrăşcanu, pe … Ceauşescu. Cine credea în ’89 că după căderea tiranului vom ajunge la capitalismul atât de hulit? Însăşi taumaturgul Iliescu nu se aştepta să se întoarcă roata spre Vest.

După ’90 hierofanţii politici au întors mai întâi becul din stradă spre casa lor, apoi fabricile spre familiile lor, băncile spre buzunarul lor, PIB-ul României spre oligarhii lor, ajutoarele sinistraţilor spre portbagajele lor… Apoi, pentru a face probă solidarităţii empatice, farsorii tranziţiei au trecut şi la-ntoarcerea legii. Şi…, nu s-au oprit!

Nu ştiu de ce, dar mulţi frăţiori de-ai noştrii fie colaborează (cu), fie copiază şcoala de ’ntors. Unii sunt mieluşei până ajung pastori, sau ceva prin comitete. Apoi din păstor ajunge lup. Alţii, oi recalcitrante – vorba unui prieten de-al meu ploieştean, te duc cu zahărelul. Viaţa lor e o batistă mototolită. Unii sunt sfinţi doar la biserică, doar duminica. Apoi, întorc viaţa ca Tirul în parcări. Uneori copiii ne întorc, fac ce vor ei, dar nota de plată o asigurăm noi, părinţii. Ei ajung în lume, noi cu peri albi sau diazepame sub pernă.

Ne doare când auzim că prin biserici, fraţii se ceartă. Iar Dumnezeu lăcrimează, când comitetele pun la zid slujitorii devotaţi. El i-a iertat, ei nu iartă. Au pornit împreună, ca evreii spre Canaan, dar prazul Egiptului le râcâie stomacul. Adrenalina. Ne doare când auzim de mici iude. De creştini care sunt gata să schimbe steagul în funcţie de campion, care nu au principii, nu au semne de circulaţie, dar folosesc girueta ca indicator principal. Ei uzează părerile altora, uniformele acestora. Căci nu au propia culoare. Ne doare când cusurgiii prin vocaţie dau cu bâta în morală!

La şcoala de ‘ntors cursanţii, au devenit atât de versaţi că ar dori chiar şi pe Dumnezeu să-l întoarcă. Cei ce o frecventează se autoamăgesc. Acolo distanţa dintre aşteptări şi realitate e enormă. Repertoriile studenţilor sunt doar scârţâieli ale unei orchestre de afoni nemiloşi.

Fugiţi de şcoala întoarcerilor. Dirigintele ei, este satana!