Școală a devenit balamuc? – de Nicolae Geantă

Aseară am avut o emisiune despre parenting. Și evident am amintit ceva și despre educație, despre școală. Cineva m-a întrebat „de ce nu le ridic telefoanele elevilor când aceștia le folosesc în oră?” I-am spus că nu îmi permite legea. Aș putea să fiu acuzat de părinți, de poliție, de… Doar suntem în… „România Educată”. [Chiar așa, știați că cele mai mărețe eșecuri ale României au fost propuse de tov. Ceaușescu (Epoca de Aur), și de mister Johannis (România Educată)?]. M-am gândit apoi că trebuia să le spun o poveste reală, scrisă de o doamnă profesoară, anul trecut, pe pagina Colegiul Cadrelor Didactice. O redau mai jos (așa cum a fost scrisă, fără diacritice):

„Azi, dupa 20 de ani de cariera, am clacat in clasa. Am
preferat sa ies din clasa, ca sa nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cutitul
la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimtire si tupeu maxim. Un elev si-a
deschis telefonul si a inceput sa filmeze in ora, parerea mea e ca facea live
pe tik tok. I-am cerut sa inchida si sa imi dea telefonul. Intentia mea era sa
il pun pe catedra pentru a putea sa imi continui ora. Elevul in cauza si
colegii au sarit cu gura ca nu am voia sa le iau lucrurile personale, o fata
aproape ca tipa ca de ce ating elevul ca nu am voie sa pun mana pe el, in
conditiile in care nu am atins copilul nici macar cu un deget. M-am intors spre
domnisoara respectiva si am atentionat-o cu calm sa isi coboare tonul vocii si
sa fie mai atenta ce afirmatii face si sa nu distorsioneze lucrurile pentru ca
lucrurile neadevarate, indiferent de natura lor pot afecta un om. Stiti ce mi-a
raspuns? ” stiti ca pe mine ma vor crede, pe mine si pe colegii mei pentru
ca toti vom spune ca l-ati atins”.
Nu te puteai intelege cu ei, parca erau “posedati”. E o clasa cu
probleme dar niciodata nu au facut asa. Am iesit din clasa ca sa nu imi
pocneasca ceva la cap,ma mir ca nu am facut vreun avc pana acum. Bine ca era
spre sfarsitul orei. Nu am fost om toata ziua. Vorbim de clasa a VII a, scoala
de cartier. Probleme au mai fost la aceasta clasa, nu doar la ora mea ci si la
alti profesori sau in pauze, parintii chemati la scoala dar depasiti de
situatie. Ridicau din umeri si spuneau “nici eu nu mai stiu ce sa fac cu
el” sau “asa face si acasa”.

Politia a fost chemata de cateva ori la scoala in urma unor
incidente dar a ramas la stadiul de constatare.

Daca nu se va face ceva curand in scoli, unde gradul de
violenta, tupeu, nesimtire a atins cote maxime, daca vom continua sa toleram
asemenea derapaje si sa acceptam la nesfarsit toate tampeniile debitate de
diverse ong-uri ca noi nu stim sa educam, ca scoala e despre jocuri si
fericire, ca trebuie sa educam cu blandete, ne ducem naibii cu totii.

Am facut o facultate, am invatat atat de mult ca sa ma duc
la un loc de munca unde un copil de 13-14 ani isi bate joc de mine si eu nu pot
sa ii fac nimic?  Asta e balamuc, nu
scoala!!! Intru in scoala zambind, relaxat si plec cu capul bubuind si cu teama
ca imi pocneste inima? Chiar nu se mai poate !!! Vreau sa ma duc la scoala sa
imi fac orele in liniste, sa am liniste la ore si imi dau si sufletul pt ei.
Sustinere??? Nu ai de la nimeni. Esti lasat singur in cusca cu lei. Pe usa
scrie SCOALA. Ar trebui sa scrie BALAMUC pentru ca asta nu e o școala din
Uniunea Europeana.”

Frustrarea doamnei profesoare este mizilic pe lângă ce se petrece zilnic în „Balamucul Educațional” Unde elevii irită profesorii la maxim, părinții își impun legile iar ministerul și inspectoratele elucubrațiile. Sau domnul Johannis… rânjetele. Întâi s-a scos admiterea la liceu, apoi s-a renunțat la teze, s-a diminuat materia la minim absolut, s-a interzis exmatricularea (chiar dacă elevul își bate diriginta – ca acel flăcău din Târgu Mureș ce-a trosnit-o pe profă chiar cu mămă-sa de mână!) și s-a transformat liceul în învățământ obligatoriu, nu ai voie să pui note proaste dacă elevul refuză să răspundă când îl asculți (!), nu ai voie să îl atingi căci se consideră agresiune… Apoi au început lamentațiile: „Copiii nu pot căra ghiozdanele”, „să nu li se mai dea teme pentru acasă”, „să se scoată bacalaureatul”, materia e prea stufoasă, prea învechită, vrem Andreea Esca în cărți, și alte un milion și unu de aberații. Vrem reformă dar ca în Caragiale: „Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic!” Și între timp copiii românilor au cele mai slabe rezultate școlare. O spun testele PISA. Și nu numai ele…

Că „bulingul” e mai prezent ca niciodată între elevi vedem cu toții. Doamna Deca, inginer naval ajuns ministrul învățământului mioritic fără să predea la catedră (asta e România Educată a domnului Johannis!), propunea mai alaltăieri să se introducă în școli camere de supraveghere fără acordul profesori-părinți-elevi! Nici Ceaușescu nu a îndrăznit asemenea proiect. Măcar Tovarășu’ punea camere ascunse! Dar ceea ce nu spune madam Deca e faptul că bullying-ul se practică în școli dar se învață pe telefoane, la televizoare ori acasă! Da, „cei 7 ani de acasă” e marea problemă a elevului român! Copiii noștri sunt lăsați să fie educați de oricine altcineva numai de noi nu!

Întrebarea care trebuie ridicată cel mai frecvent de școală ar fi: „Dragi părinți, dvs cum vă creșteți copiii?” Ori „Care e impactul dvs asupra lor?” Sper că răspunsul dvs nu este ca al unei doamne care mi-a spus că „dă declarație în Notariat” că „am voie să-i bat (la școală) băietu’ de clasa a noua”! „De ce nu-l bateți dvs acasă doamnă?”, am întrebat. „Hei domnu’ diriginte, cum să fac asta? Ridică mâna la mine!”. Și nici ca răspunsul unui pluton de părinți care se vaită pe la cancelarii: „Nu mai am ce să-i fac?” 

Vă redau mai jos o altă scrisoare, de data aceasta a unui părinte, care răspunde la întrebarea „Nu am ce să-i mai fac?”

„Cum adică nu am ce îi face? Așa face și acasă?’ Aici v-a adus lipsa de educație, limite și reguli care se
pun copiilor încă de la 2 ani. Aici v-a adus educația cu libertate deplină unde
copilul conduce o casă și lui îi sunt îndeplinite și cele mai aberante dorințe.

Pe vremuri un părinte ar fi intrat în pământ de rușine să
fie chemat la școală și să i se spună toate tâmpeniile făcute de copilul lui. E
logic și normal să îi iei apărarea copilului tău atunci când i s-a făcut o
nedreptate! Dar nu să aperi comportamente de derbedeu. Nu mai justificați că
acasă e cuminte! E imposibil! Doar dacă suferă de bipolarism. Altfel, sigur îi
vedeți de acasă cu acest mod deplasat de a reacționa, dar le tolerați! Nu e și
treaba profesorului de a o face.

Respectul se învață de acasă! Nu școala face asta cu copiii
voștri! Voi aveți această responsabilitate de a vă educa frumos copiii. Să nu
vă mirați când copiii voștri se vor purta cu voi așa cum o fac cu profesorii.
Cine le-a pus ecranele în brațe de când gângureau? Cine le-a dat totul „pentru
că noi nu am avut?”.

Culegeți ce ați semănat!

Din
nefericire până să vă dați seama de propriile greșeli, mai au mulți
profesori de plătit pentru lipsa voastră de implicare.

Tot ce
au copiii nevoie este un acoperiș deasupra capului, mâncare
pe masă și părinți aproape. Dar
când le oferiți palate, icre negre și bone thailandeze, să nu vă mai
mire de ce veți avea lângă voi mai târziu!”

Aș putea să mai scriu un kilometru despre debandada întâlnită (de mine)  prin școli. Dar nu vreau să răsucesc cuțitul în rană nimănui. Am scris atât cât consider că e suficient să vă avertizez: În România școala a început să devină balamuc! E timpul să vă treziți părinți! E timpul să vă  controlații copii mai des la școală! E timpul să discutați cu diriginții, să ajungeți la ședințe! E timpul să fiți alături de profesorii copiilor dvs nu să complotați împotriva lor. Școala e prietenul nu dușmanul pruncilor dvs. Fiți alături de școli în procesul educativ, altfel în curând „balamucul” din el va prolifera acasă, pe străzi, în sate și orașe. 

Și, mai ales, ochii sus spre Dumnezeu părinți! La fel și dvs profesori! Apelați la El. Alergați la El. Credeți în El. Prezentați-L copiilor dvs, și pe copiii dvs prezentați-i lui Dumnezeu! Fără El lumea este un adevărat balamuc. Să nu uitați că dintre cei ce ajung la balamuc nu (prea) scapă nimeni!

PS: La liceul meu sunt și copii care fac probleme. Dar între ei sunt sute care-s cool, care mă iubesc și pentru care merită să fac sacrificii! Chiar dacă uneori mă simt într-un mic balamuc… 

Nicolae.Geantă