A ajuns la amvonul unei biserici penticostale. Spilcuit, cu costum din piață și cu after-shave ieftin. Biblie cu cotor aurit. Pantofi de lac. Privit cu neîncredere din minutul 1. ”Mi-am uitat schița acasă!”.
Dintr-o dată atmosfera s-a destins. Mai era speranța. ”Mi-am uitat și ceasul”. Nu era mare tragedie. Se invățaseră demult cu ideea ca o predică bună trebuie să fie lungă și răgnită din toți plămânii. Și lacrimogenă.
Să nu vă uitați niciodată acasă nici schița și nici ceasul! Dacă ar fi să alegi dintre cele două rele, care ar fi lucrul pe care ți l-ai dori mai repede uitat acasă? Ceasul!