A fost sădit la marginea drumului. Să fie văzut de toți trecătorii. Admirat. Și să hrănească pe oricine cu roadele sale. “Bacurate” îi ziceau evreii, adică “pâinea de pe câmp a călătorului”. Fusese ales din cel mai bun soi: dintre smochinii care rodeau timpuriu, în aprilie. În Israel era considerat cel mai frumos dintre pomi. Era tezaurul țării. Mândria ei. Dar ce ghinion: mândria nu poate fi rod!
Ca un smochin cu frunze abundente și fără rod este creștinul care n-are fapte. Mândru de religia sa, dar nehrănitor. Fără rod credinta sa e o reclamă falsă. Face paradă. Ritualuri, sărbători, ceremonii. Dar viață lipsă. Fără rod creștinul nu-și atinge scopul. Iar întâlnirea sa finală cu Hristos va fi… dezastru!
Astâmpărați foamea după Dumnezeu a oamenilor din jur! Fiți plini de suc și verzi! Hristos vine să vadă rodul când nici nu ne așteptăm!
Doamne fă-ne pâine pentru călătorii spre Cer! Că mulți îți sunt flămânzii!