Sâmbătă seara am
fost într-o biserică neoprotestantă. Au avut un mic concert de colinde. Cineva
dintre membrii, fără să îl cunosc a ținut să îmi menționeze: „Știți, noi nu
sărbătorim Crăciunul. Nu știm dacă s-a născut Isus în decembrie”. „Știu și eu,
și totuși fac din această zi o mare sărbătoare! Nu pentru mine ci pentru slava
Domnului!” Chiar așa, s-a născut Hristos în decembrie? Pe 25? Ce spune Biblia
despre data aceasta?
Evanghelistul Luca
(1:5) ne face o precizare interesantă: Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul,
făcea parte din „gruparea lui Abia”. Acest lucru ne poate ajuta în aflarea lunii
în care s-a născut Domnul Isus. Barclay spune că în acea vreme în Israel
preoții era împărțiți în 24 de grupări, care slujeau la rândul „cetei lor”.
Gruparea lui Abia era a opta. Prima grupare făcea slujbe de fiecare dată în
prima săptămână a anului. La evrei luna întâi nu era Ianuarie, ci era luna
Nissan (Aprilie), căci această lună începea cu primul răsărit de Lună de la
echinocțiul de primăvară (lună plină). Asta ne spune Josefus Flavius. Dar și
Sfânta Scriptură (conform Exod 12:1-2). Prin urmare preoții din „gruparea lui
Abia” slujeau la Templu în luna mai sau în luna octombrie.
Biserica Primară
a luat reper Nașterea Domnului în luna Ianuarie. Ei susțineau că Arhanghelul
Gavril a vorbit preotului Zaharia în luna octombrie, spre sfârșit (15-21), când
la Templu se făcea pelerinaj și slujeau toate cele 24 de grupări. (Însă evanghelistul
Luca spune că Zaharia a slujit la timpul „grupării lui Abia”). Apoi Elisaveta
ar fi rămas însărcinată în luna Noiembrie. Biblia ne spune că ea era gravidă în
șase luni când a fost vizitată de Maria, în luna Aprilie, care primise vestea
însărcinării de la Duhul Sfânt. Deci din Aprilie până în Ianuarie când se naște
Isus ar trece 9 luni.
Teologul Dragomir
Stancu menționează în Comentariile sale despre Evanghelii că Îngerul Gavril s-a
arătat preotului Zaharia la Sărbătoarea Corturilor, și că Elisaveta a rămas
însărcinată la finalul lunii octombrie, deci când a fost vizitată de Maria și avea
șase luni de sarcină era luna Martie. iar de la finalul lui Martie până în
decembrie sunt 9 luni.
Teologii spun că
un alt motiv pentru care se sărbătorește Nașterea Domnului în Decembrie ar
putea fi tradiția talmudică. Visul evreilor era ca Mesia să vină în această
lună (Chislov), deoarece în decembrie sărbătorea curățirea Templului și
eliberarea Ierusalimului de sub profanatorul Antiohie Epifanul.
Din anumite surse
aflăm că Biserica Primară sărbătorea Nașterea Mântuitorului pe 6 ianuarie,
odată cu botezul Acestuia. Ziua de 6 ianuarie înlocuia sărbătoarea păgână
egipteană a zeului Osirius. WP Armstrong opinează că sărbătoarea Nașterii
Domnului în ianuarie ar fi început în secolul al II-lea.
Phillip Schaff
precizează că ziua de 25 Decembrie a fost aleasă de Biserica din Roma, undeva
la mijlocul secolului al III-lea. Aceasta ar fi ales 25 decembrie din două
motive. În primul rând să fie în concordanță cu Curățirea Templului conform
tradiției talmudice expusă mai sus, și în al doilea rând să înlocuiască sărbătoarea
păgână Saturnaliile. Aceste sărbători era ținute în cinstea zeului Saturn/Soare
(17-23 decembrie) și celebrau biruința luminii asupra întunericului în
solstițiul de iarnă. (Noi știm că pe 21 decembrie este cea mai lungă noapte din
an, apoi ziua începe să crească).
Biserica
Răsăriteană crede că după ce „apariția lumii văzute a avut loc pe 25 Martie”
odată cu solstițiu de primăvară (o nouă creație), Nașterea Domnului este deci
pe 25 decembrie.
După toate tezele
elaborate 25 decembrie a devenit ziua Nașterii Mântuitorului lumii. Nu știm cu
exactitate data întrupării Pruncului din Betleem. Asta pentru că Dumnezeu a
vrut să ne-o ascundă. Fiindcă Fiul Lui nu are început. Și nici sfârșit.
Mă veți întreba
dacă e bine să sărbătorim Nașterea Domnului pe 25 decembrie? A Crăciunului. Evident
că e bine. Orice celebrare a Mântuitorului este o ofrandă a noastră. Chiar așa,
în dimineața am fost marcat de Psalmul 116:12-13 „Cum voi răsplăti Domnului
toate binefacerile Lui față de mine?”, întreabă retoric autorul. „Voi înălța
paharul izbăvirilor și voi chema Numele Domnului”. Adică răsplata
binecuvântărilor Lui este recunoștința noastră! De 25 decembrie îl sărbătorim
pe Isus Hristos arătându-ne recunoștința!
Nicolae.Geantă
La ce oră ?
Naste-Te, Doamne Isuse în fiecare zi în noi!!!..
…cred că S-a întrupat aici să nască în noi Lumina Vie, să zideasca în inimile noastre dumnezeiasca Lui dragoste,să desavarsească în noi dorul de veșnicie împreună cu El
Îți mulțumesc că Ești cu mine,
Te uită-n jur, mai vezi suspine
Încheie Te rog,Tată,lucrarea,
Intrând în inimi furtunos,ca marea!!!
Foarte frumos frate Nicu