Mai multe naționale de fotbal europene (șapte – Germania, Anglia, Țara Galilor, Belgia, Olanda, Danemarca, Elveția), care participă la Campionatul Mondial din Qatar, au hotărât să iasă pe teren cu banderole OneLove sub formă de inimă, ca să promoveze elghebetismul! Propagandiștii diverșilor au crezut că vor da peste bot executivului din Qatar, care a interzis „praidurile” băieților veseli în micuțul stat superbogat din Golful Persic.
Ceea ce pare cel mai deplasat din toată situația de mai sus este declarația purtătorului de cuvânt al guvernului german care și-a sfătuit naționala să se retragă de la Cupa Mondială dacă i se interzice banderola curcubeu. Evident că nemții nu au făcut-o. Și știți de ce? Pentru că Mondialul le aduce o căruță de bani. Și iată că banii, considerați ochiul diavolului, sunt chiar și peste principii false!
În fapt, de 10 ani Qatarul (de când i s-a atribuit organizarea Mondialului de fotbal) e sub asediul europenilor care-i consideră discriminatori. Extremiști. Înapoiați. Extrem de interesant e că statele vestice europene NU au făcut însă niciun demers de presiune asupra Qatarului ca să ofere drepturi constituționale creștinilor. Care, ca și gay-ii, sunt interziși cu desăvârșire în mica monarhie.
Dacă privim harta Europei, vedem că procentul celor ce cred că „e normală căsătoria pe invers” a ajuns la cote alarmante în vest. În statele naționalelor ce doreau banderolă multicoloră (Olanda 92%, Danemarca 90%, Germania 86%, Anglia 85 %, Belgia 82%, iar recordul – 95% – în Suedia!). Pe când țara noastră este undeva în coadă, de 3-4 ori mai puțin! Vesticilor li se pare anormal, prin urmare ne consideră pe noi românii (ca și pe qatarezi) înapoiați, medievali, habotnici, proști. Nemții ne-a făcut mai acum un an „idioți!” Dar privind harta Europei oricine poate vedea cam pe unde sunt „idioții”!
Germania a luat bătaie de la japonezi. La fotbal. Dar și de la musulmanii din Qatar. La etică…
Români, rugați-vă pentru țara noastră. Așa „idioată” cum o văd ceilalți europeni România e încă în Mâna Lui Dumnezeu! Martin Luther (german de altfel) ne-a încurajat cândva: „Cu Dumnezeu de o mână cu cealaltă învingi toată planeta!” Se aude asta și la Cotroceni?
PS: Azi, după amiază, un purtător de cuvânt al Qatarului a declarat că gazdelor CM 2022 le pare rău că au investit 200 miliarde de lire sterline pentru acest turneu, apoi au fost împroșcați cu noroi din toate părțile!
Nicolae.Geantă
Amin!
Q.e.d. , mingea este la noi , depinde ce facem pe acest teren minat, într-o Europă marxistă anti-hristică!
Nu se aude la Cotroceni. Pe Johana nu o interesează de care parte cade balanța, ci doar faptul că dacă nu ai 509 de cai sub capotă, ești retard.