Cotidianul cel de toate zilele e plin de ritualuri. De la modul în care trebuie să te îmbraci, să ți dietă sau să dai like-uri pe facebook, până la “cum să te comporți” în biserici, în preajma lui Dumnezeu. Baticul cu trei noduri sub barbă, lipsa cravatei, femeile ce stau numai într-o parte a bisericii, predica fără gesturi și mimică, fără voia de a te mișca de la amvon, sau alte 1001 de opreliști fac parte dintr-un ritual nescris dar practicat. Protestanții nu au tradiție scrisă dar au ritualuri!
Primii creștini nu aveau ritualuri. Nici ritualism. Ei nu aveau liturghie, nu spuneau că așă-i regula în biserica asta și trebuie să te conformezi. Nu s-au cuibărit într-un set de norme, chiar dacă au avut de înfruntat iudaizatori, cărturari și farisei. Pentru că erau călăuziți de Duhul. Căci unde nu-i Duh e teologie. Ritualism…
Ritualulismul e un proces prin care biserica se autoîngrădește. Ea elaborează un set de reguli, de ce poți face și ce nu, de obligații. “La noi e așa, trebuie procedat altminteri. Altfel, nu ești de-al nostru!”. În aceste biserici, din nefericire oamenii se tem mai mult de rit decât de Dumnezeu. Ritulismul e păgubos nu numai că frânează lucrarea lui Dumnezeu, dar îl coboară pe Hristos de pe treapta întâi încercând să-i ia locul. Știți cine a mai făcut așa, cândva, nu?
Nu încercați să ridicați ritualurile peste Dumnezeu. Ritualismul e creator de false modele. Și falsele modele sunt mai periculoase decât lipsa de modele!