Amatorii de bâlciuri şi iarmaroace amestecate cu decorări, comemorări, politică şi manele, s-au călcat pe bombeuri serile trecute prin Proviţa de Sus. Localitate subcarpatică prahoveană care, şi-a dorit să substituie Revelionul cu nopţile în aer liber de Sân’ Dumitru. Nu ştim dac-au şi reuşit.
Înghesuiţi (pentru prima dată) pe străduţa curent amanejată din faţa primăriei, buticarii, zarzavagii, târgoveţi de ocazie, geambaşii, ciobanii cu pastramă şi burduf, ţiganii cu puşca de lemn sau alte jocuri tâmpe cu care fraieresc copiii, caruselul, trenuleţul cu 3 vagoane, kurtoş-kolacii sau halviţarii, au format casta pestriţă a bussines-manilor contemporani, care au ieşit să facă lovele în inima bâlciului. Bărbaţi cu braţe pline de praz, femei cu saci de varză în spate, muncitori veniţi direct de la serviciu cu traista de pâine la purtător, adolescenţi plini de fiţe cu smartphone-uri şi camere digitale, oieri cu clopuri pe cap şi cizme de cauciuc în picioare, persoane-nţolite-n Armani, ziarişti ori aleşi locali, forfăie de ceasuri bune printre corturi de nylon, mese de brad sau de plastic, făcând slalom printre grămezi de cartofi sau arbagic, microbuze ori carosate, parcate printre show-room-urile cu chiloţi, ligheane, cizme de cauciuc, gumari sau turtă dulce, în căutarea unor obiecte pe care nu le-ar cumpăra de obicei.
O maree de hârti, cartoane, sticle din plastic, ţiple şi celofane, decorează peisajul din curtea şcolii pân’ la primărie, unde târgoveţii vând varza mai scump decât la piaţă, au aşezat taraba de ceapă roşie direct pe iarbă, ţin halviţa pe mese-acoperite cu ziar, varsă floricele de porumb printre puştile din plastic, varsă muştar peste hamsi… Un bătrân a scăpat o monedă într-o grămada de gogoşari, nişte puşti iau la tir cu bile fundul domnişoarelor, o femeie se clatină c-o juma de vodcă-n mână, medicul satului e asaltat de pacienţi, profesorii fac dirigenţie ad-hoc, tineri din politică distribuie baloane, trupe de jandarmi supervizează gloata mai abitir decât pe vremea defilărilor comuniste, poliţia face pârtie pentru autobuze printre trecătorii ce se-mpleticesc uşor pe stradă. Un copil cotorăie prin buzunarul fără fund al unui domn ce moţăie pe masă. La alta nişte ciobani fumează Kent. Mai încolo, o familie mănâncă în picioare lăsând copaia/covata plină cu târguieli pe scaun. O cucoană sudălmeşte un muşteriu ce i-a vândut micii nefăcuţi. Lâng-un gard un bătrân începe o zarază. În căruţe, pe fân, vine lume la târg îmbrăcată la patru ace.
Sute de gură cască stau pe doi mici şi-o bere, la taclale, în aşteptarea serii, pentru show-ul promis de primărie. Bătrânii o aşteaptă pe Irina Loghin, tinerii pe Alina Sorescu. Consilierii şi primăriţa pe domnul deputat Anghel. Asurzitor manele, doi-zece la reglarea staţiei, claxoane şi… fum. La intrarea-n iarmaroc mititeii costă doi lei. Aproape de scenă au ajuns la doi lei jumate. Berea s-a scumpit cu 1 leu. Sucul şi apa minerală la fel. Burduful ori pastrama au sărit la 25 lei. Toate sunt mai scumpe anul ăsta. Că doar e criză!
Pe înserat, am auzit c-a fost atracţie mare la scenă, unde-au urcat nu numai vedete, ci (de câteva ori) şi primăriţa, care, cu dicţie şi sughiţuri, a vorbit de toate. De la gospodărire locală şi turism, la promisiuni făcute VIP-urilor, care de la anu’ pot fi cetăţeni de onoare ai comunei! Îngheţaţi şi cu gurile căscate la feeria de artificii care a-nroşit cerul, proviţenii şi vecinii adiacenţi se gândeau că bâlciuri d’astea să tot mai fie. Un singur lucru ar fi vrut să fie elucidat: « cât o fi costat toată tărăraia, căci primăria se vaită că are buget de austeritate? ».
Harababura iarmarocului de toamnă târzie, ne-aduce aminte de Bâlciul Deşertăciunilor lui John Bunnyan. Un bâlci de lume pipită, unde Creştinul era privit cu uimire de petrecăreţi pentru că avea veşminte deosebite, un limbaj de neînţeles şi nu punea preţ pe nimicurile lor. Ba mai mult, pelerinii creştini au fost arestaţi de târgoveţi, şi judecaţi de către domnul Urăşte-Binele alături de preşedintele juraţilor, domnul Orb.
Azi, societatea este un veritabil, dar regretabil iarmaroc. Cu lume pestriţă, oameni mulţi, dar străini unii de alţii. Fără principii creştine, fără vorbe de duh. Un bâlci cu nimicuri care se vând. Uneori prea scump. Cu tipi plini de ifose, care se pricep la toate, cu oamenii care-şi etalează faţada de lux, tencuită peste gunoaiele vieţii. Dar şi cu mulţimi gură-cască. C-o viaţă curcubeu, în care indivizii se plimbă înainte şi-napoi fără o ţintă anume. Uneori se opresc, privesc anomaliile şi nu trag nici o învăţătură. Totuşi, la sfârşit, se va vedea un cer înroşit. Sau albastru!
Un lucru este încă bun: nu e în fiecare zi bâlci!
Nicolae Geantă