 |
| Traian Dorz, în tinereţe |
20 iunie e ziua în care Traian Dorz a plecat la Cer. Pentru creştini Cer înseamnă Acasă.
Îi mulţumim Domnului Isus pentru că ne-a dat nouă românilor un poet aşa măreţ. De fapt, un Dumnezeu măreţ are poeţi măreţi. Slujitori măreţi.
Binecuvântată fie-i momeria poetului prieten cu spinii!
Cum adică să fi prieten cu spinii? Cu ţepii aceia ascuţiţi care zgârie pielea până la sânge imediat ce-i atingi. Cu acele mănunchiuri de ace care incomodează. Cu mărăcinii care şi când vor să te iubească te umplu de sânge. Plăcerea lor e doar să şicaneze, să fie bariere, să nu-ţi permită să mişti, darămite să înaintezi. Cu spinii nu-i de joacă. Dacă umbli printre ei, vei avea tot timpul răni. Usturimi. Dureri. Suferinţă. Sânge şiroind. Pielea nu-ţi va mai fi catifelată. Şi nici mâinile albe şi moi…Traian Dorz în schimb, le-a devenit prieten. Atât de mult a fost înţepat, încât pişcăturile lor i-au betonat pielea. Şi credinţa.
………………………………………………………………………………………………………………………………………….
 |
| Traian Dorz, Arhiva Nicolae Geantă |
Închis în celule întunecate, reci, pline de apă, bătut, înfometat, îngheţat, înghesuit, Traian Dorz a binecuvântat. „Poeziile sale nu blesteamă, nu lovesc, ci cheamă la o viaţă nouă”, scria poetul Ioan Alexandru. „Am o aleasă preţuire pentru fratele Traian Dorz şi poeziile sale – pline de înflăcărata dragoste a lui Dumnezeu”, scria Dumitru Stăniloaie, cel mai important teolog ortodox român din secolul XX. Versurile sale, „în naivitatea lor divină…, izvorăsc din verbul stelar şi celest”, scrie Nichita Stănescu.
Mi-e dor, tare dor, de fraţi ca Traian Dorz. De poeţi care să scrie poezie creştină. Bună. „Căci poezia e sângele unui popor, care curge subteran prin veacuri şi-l face nepieritor”, concluziona Marin Preda. Mi-e dor de fraţi care să compună cântări lui Hristos. Fermecătoare. Mi-e dor de fraţi care pot suferi cu bucurie spinii ocării, ai trădării, ai pocinţei. Dar şi de cei care vor primi cununi de slavă.
Pentru a citi întreg articolul, click AICI