În dimineața
aceasta a apărut mult așteptatele rezultate ale noului recensământ, cel efectuat
electronic în anul 2021. Datele oferite de INS (Institutul Național de
Statistică) ne oferă informația că pentru prima data după 55 de ani (din 1966) România
coboară sub 20 milioane ca număr de locuitori. Numeric 19.053.815 persoane.
Adică o scădere de 1.067.826 persoane (- 5,30 %). Sincer mă așteptam la alte
cifre, deoarece în ultima perioadă s-a și plecat dar s-au și întors destui de
mulți români în țară (mai ales în perioada coronavirusului).
Însă ceea ce m-a
uimit în datele statistice preliminare este faptul că la capitolele etnie și
religii datele indisponibile sunt de… țineți-vă bineeeee: peste 2,5 milioane!
Auziți? Peste 2,5 milioane de persoane din România nu au știu sau nu și-au
trecut etnia și religia? Adică peste 13,1 % din populația României?! Așa ceva
este inadmisibil! Totuși, recensământul electronic a avut el un scop precis vis
a vis de aceste două componente. Prin urmare, etnia rromă din România apare cu
10% mai puțin ca acum 10 ani! În teren situația însă o vedem cu toții: sunt mai
mulți ca dintotdeauna!
Un fenomen pe
care doresc să-l evaluez este „starea religioasă” a populației. Din start
lipsesc 2.656.477 persoane. INS spune că dintre recenzați (cei 19,053 milioane)
la capitolul religiei pentru 2,65 milioane nu au date disponibile!!! Păi atunci
informația nu este completă! Nu este corectă! Nu este de încredere…
În ceea ce
privește EVOLUȚIA confesiunilor religioase, cu toate datele disponibile în
statistici, remarcăm faptul că în religiile tradiționale ortodocșii au scăzut
cu -14,3 %, catolicii cu -14,8 % și reformații cu -17,5%. În ceea ce privește
evanghelicii, singura confesiune care a crescut au fost penticostalii (404.307 aadepți
în 2021, față de adepți 362.814 în 2011), care au înregistrat +11,6 procente
ascendență. În schimb baptiști au cunoscut un recul de -8,5% (de 103.157 la RLL
din 2021, față de 112.314 în 2011), creștinii după evanghelie au scăzut cu
-14,4 % (36.339, față de 42.495), iar „tudoriștii” (BER) s-au înjumătățit (?!),
scăzând cu -49,5% (7.680 față de 15.514)! Dacă menționăm și alte categorii de
protestanți (dar nu evanghelici), constatăm că un recul de -19% au înregistrat
adventiștii (65.812 față de 80.944), lutheranii rămânând în jurul cifrei de
20.000 adepți la ambele recensăminte, augustanii scăzând cu -30,8 procente, iar
reformații cu -17,6%, iar unitarienii cu %, față de ultima recenzare oficială (din
2011). Tot aici mai menționăm și scăderea cu -3,7 procente a cultului „martorii
lui Iehova”, care după Revoluție crescuse foarte rapid până la cca 50.000
adepți (azi 43.324 adepți).
La capitolul
pierderi menționăm și religia greco-catolică (-23,4%), creștinii de rit vechi (-13,2%),
confesiunea musulmană (-9,4%), dar și cultul mozaic (-23%; numeric azi fiind
doar 2707 mozaici pe teritoriul României, față de cei 3517 din 2011).
Interesant este că Biserica Armeană a crescut cu +204,5% (de la 393 adepți în
2011, la 804 în 2021).
De ceealaltă
parte, a românilor fără religie, atei sau agnostici, se remarcă o creștere
destul de îngrijorătoare pentru un stat creștin. Prin urmare, non-religioșii au
crescut cu +377,52% (dela 18.917 în 2011, la 57.205 în prezent), ateii cu
+275,7% (dela 20.743 la 57.205 persoane), și, pentru prima dată întâlnim în
recensămintrele oficiale ale României agnostici (25.485 persoane). Adunate
împreună cele trei categori însumează 154.107 persoane, adică 0,93% din totalul
persoanelor înregistrate la capitolul religie (din cei 16.397.338).
Raportându-ne la
procentul înregistrat de confesiiunile evanghelice din totalul celor ce și-au
declarat religia (16.397.338) și nu al totalului populației României (cum este
incorect), penticostealii însumează 3,09 procente, baptiștii 0,63%, creștinii
după evanghelie 0,22% iar tudoriștii 0,04 %. În total evanghelici din România
ar însuma 3,98% din populația României. Un procent firav dacă ne raportăm la
atu-urile pe care le dețin.
În concluzie,
Recensământul Populației din 2021 ne oferă date statistice incomplete despre componenta
etnică și cea confesională (din rea voință sau neglijență?), adică un tablou
incomplet al celor două instrumente extrem de importante în tabloul structural
al locuitorilor permanenți. Pe de altă parte constatăm o diminuare a procentului
confesional (excepție penticostalii) și o creștere a persoanelor
non-religioase, atee și agnostice. Cifrele negative se explică din două
unghiuri diferite: migrația conaționalilor spre diaspora și scăderea
interesului pentru religie (probabil în rândul tinerilor).
Nicolae.Geantă
Bapticostașdupăevangheliedeziuaașaptea= 1.
Nu au găsit la recensământ pe Duhul Sfânt ?
Ce oameni…fac socoteala la pătrunjel, dar nu văd că e sub talpa elefantului.