Oameni bolnavi. Oameni cu dureri. Oameni cu suflete triste.
Cu pastile. Cu bandaje. Cu lacrimi. Și cu apăsare. Multă. Grea. Într-un cuvânt
oameni cu răni. Fizice, emoționale, spirituale. E plină lumea de ei. De fapt
nimeni nu scapă se răni.
Unii le ascund. Ca generalul Naaman. Ori ca regele David.
Alții nu vor să le trateze. Și unii și alții fac sport din a a dosi rănile. Să nu
știe nimeni. Întrebarea nu este “cum să ne ascundem rănile să nu fie văzute de
ceilalți”, spunea Henry Nounwen în volumul “Vindecătorul rănit”. Întrebarea
care trebuie să ne frământe este “Cum ne putem pune rănile în slujba altora!”
Pentru că, zicea Nounwen, “când rănile noastre încetează să mai fie o sursă de
rușine devin o sursă de vindecare pentru ceilalți!” Și așa devenim vindecători
de răni!
Un rănit este cel mai bun sfătuitor pentru răniți? Sigur. El
știe drumul de la rană la vindecare! Sfaturile lui pot fi medicamente!
Weekendul trecut am vorbit tinerilor despre răni. Și le-am
spus că rănile sunt vindecate tocmai de răni. De rănile lui Isus. La Cruce.
Isaia a spus cu sute de ani înainte: “prin rănile Lui suntem tămăduiți!” (Isaia
53:5). Și fizic și emoțional și spiritual. Lăsându-se rănit se bunăvoie Hristos
a devenit vindecător pentru toată planeta!
dacă e da, “ai vindecat pe alții?”