O frunză s-a desprins din pom
Și mâna mea, mână de om
s-a-ntins îndată, uite-așa
și frunza a căzut în ea.
Am stat privind la ea uimit
și-atâtea gânduri mi-au venit.
Era o frunză dusă-n vânt
spre-a se preface în pământ.
Dar a căzut în mâna mea.
Și-am zis: eu nu te voi lăsa
Ci te voi duce chiar acum
la casa mea. Și în album
te voi păstra, cu îngrijire
în cartea mea de amintire.
Acum, privirea mi-o ridic
spre Tronul Harului și zic:
Părinte, dacă voi cădea
luat de vânt în vreme grea
și, când cu sufletul înfrânt
voi fi aproape de pământ
atunci întinde-Ți Mâna Ta
și lasă-mă să cad în ea.
Mă spală de noroi și scrum
așează-mă-n al Tău album!
Păstrează-mă, cu îngrijire
în cartea Ta de amintire
ca, împreună cu cei vii,
să înverzesc în veșnicii!
Radu Gyr