În ultimele zile am întâlnit oameni deprimați. Îndurerați. Chiar îndoielnici. Pentru ei am găsit ca încurajare o poezie a încarceratului Radu Gyr, un sfânt al pușcăriilor comuniste, care, după întâlnirea cu Isus în celula sa, a ținut lumina trează în ceilalți deținuți! Concluzie: Unde vine Isus e prezentă învierea!
Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă,
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vesminte,
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de sub pătura sură:
– Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Şi mi-a făcut semn ca să tac…
A stat lângă mine pe rogojină…
– Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,
Parcă purtase lanţuri, cândva…
Oftând, Şi-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.
Părea celula munte, părea Căpăţână,
Și mişunau păduchi Și guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Şi am dormit o mie de ani…
Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri…
– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui…
—————————————————————————————————————
Trebuie să recunoaștem că atunci când este vorba despre
Radu Gyr, nu prea avem penițe iscusite pentru a zugrăvi poemele sale scrise mai
ales după gratii! Deținut sub trei regimuri: regal, antonescian și comunist,
„Poetul de după gratii” descrie suferințele zilnice îndurate de martirii
neamului în temnițele opresatoare: o foamete cumplită, frig insuportabil,
moartea ca prezență zilnică și pe deasupra „certurile cu Dumnezeu”, sumedenia
aceia de „de ce-uri?” care vine tăvălug printre noi în momentele de cumpănă ale
vieții, mai ales atunci când suferim pe nedrept! Radu Gyr nu este numai un
simplu poet, în mesajele sale este și un profet – versurile sale arătând
totdeauna o cale de ieșire din întunericul necruțător.
Radu Gyr, nu prea avem penițe iscusite pentru a zugrăvi poemele sale scrise mai
ales după gratii! Deținut sub trei regimuri: regal, antonescian și comunist,
„Poetul de după gratii” descrie suferințele zilnice îndurate de martirii
neamului în temnițele opresatoare: o foamete cumplită, frig insuportabil,
moartea ca prezență zilnică și pe deasupra „certurile cu Dumnezeu”, sumedenia
aceia de „de ce-uri?” care vine tăvălug printre noi în momentele de cumpănă ale
vieții, mai ales atunci când suferim pe nedrept! Radu Gyr nu este numai un
simplu poet, în mesajele sale este și un profet – versurile sale arătând
totdeauna o cale de ieșire din întunericul necruțător.
Chiar dacă la începuturi poeziile gyriene zugrăveau suferința
ca stare, spre finalul vieții constatăm că poetul ajunge la o perioadă de
liniște sufletească, înțelegându-și destinul hărăzit de divinitate. Anastasie
Berzescu spunea că „la Aiud, Radu Gyr l-a adus pe Isus în celulă!” L-a coborât
de pe Cruce și l-a așezat între deținuți, între suferinzi, pe „rogojinile cu
libărci”. Pentru că Isus este totdeauna alături de suferinzi. El este cea mai
bună batistă!
ca stare, spre finalul vieții constatăm că poetul ajunge la o perioadă de
liniște sufletească, înțelegându-și destinul hărăzit de divinitate. Anastasie
Berzescu spunea că „la Aiud, Radu Gyr l-a adus pe Isus în celulă!” L-a coborât
de pe Cruce și l-a așezat între deținuți, între suferinzi, pe „rogojinile cu
libărci”. Pentru că Isus este totdeauna alături de suferinzi. El este cea mai
bună batistă!
Poezia „Azi noapte Isus” este de fapt
întâlnirea prin care, vorba lui Horia Sima „individul este smuls din zoologie
și înzestrat cu dimensiuni transcedentale”. Spirituale, hristice, adaug eu.
Este imaginea faptului că pe lângă iadul trăit zilnic, prizonierii n-au scăpat
nicio clipă ochiului neadormit a lui Dumnezeu. În poemul „relevației de noapte”
a poetului, Însuși Hristos Se coboară în celula rece și mucegăită, într-o
epifanie surprinsă în imagini poetice unice. „Sunt versuri care poartă pecetea
geniului aflat sub aripa ocrotitoare a grației divine”, spunea într-o analiză
Bogdan Munteanu.
întâlnirea prin care, vorba lui Horia Sima „individul este smuls din zoologie
și înzestrat cu dimensiuni transcedentale”. Spirituale, hristice, adaug eu.
Este imaginea faptului că pe lângă iadul trăit zilnic, prizonierii n-au scăpat
nicio clipă ochiului neadormit a lui Dumnezeu. În poemul „relevației de noapte”
a poetului, Însuși Hristos Se coboară în celula rece și mucegăită, într-o
epifanie surprinsă în imagini poetice unice. „Sunt versuri care poartă pecetea
geniului aflat sub aripa ocrotitoare a grației divine”, spunea într-o analiză
Bogdan Munteanu.
Odată întrat în celula rece, Isus părea „trist și înalt”.
Trist, pentru că dorește să arate poetului că este părtaș la suferințele sale
și ale tuturor deținuților. Trist, pentru că vrea să-i arate lui Radu Gyr că El
nu este un Dumnezeu deist, care să stea liniștit într-un colț de Cer și să lase
omenirea să se descurce singură. Trist desigur și pentru păcatele comise zilnic
fără remușcări de către cei pentru care a murit. Trist, probabil și pentru
faptul că Gyr devenise un credincios îndoielnic. Isus este mai înalt decât îl
credea poetul, fapt ce ne arată că mintea noastră îi dimensionează pe Dumnezeu
uneori la standarde cunoscute de noi. Însă de fiecare dată când te întâlnești
face-off cu Hristos, își dai seama de micimea ta și de măreția Lui.
Întotdeauna, în orice epifanie, Isus Hristos este mai înalt decât ne-am
închipui, mai măreț. Tristețea și înălțimea Domnului sunt văzute și mai intens
în momentul în care Luna strălucește în celula întunecată. Unde e prezent
Dumnezeu întunericul se sparge, iar ochii pot vedea realitatea așa cum este. De
fapt Luna îi argintea veșmintele, le făcea strălucitoare, element foarte
contrastant cu zdrențele deținuților.
Trist, pentru că dorește să arate poetului că este părtaș la suferințele sale
și ale tuturor deținuților. Trist, pentru că vrea să-i arate lui Radu Gyr că El
nu este un Dumnezeu deist, care să stea liniștit într-un colț de Cer și să lase
omenirea să se descurce singură. Trist desigur și pentru păcatele comise zilnic
fără remușcări de către cei pentru care a murit. Trist, probabil și pentru
faptul că Gyr devenise un credincios îndoielnic. Isus este mai înalt decât îl
credea poetul, fapt ce ne arată că mintea noastră îi dimensionează pe Dumnezeu
uneori la standarde cunoscute de noi. Însă de fiecare dată când te întâlnești
face-off cu Hristos, își dai seama de micimea ta și de măreția Lui.
Întotdeauna, în orice epifanie, Isus Hristos este mai înalt decât ne-am
închipui, mai măreț. Tristețea și înălțimea Domnului sunt văzute și mai intens
în momentul în care Luna strălucește în celula întunecată. Unde e prezent
Dumnezeu întunericul se sparge, iar ochii pot vedea realitatea așa cum este. De
fapt Luna îi argintea veșmintele, le făcea strălucitoare, element foarte
contrastant cu zdrențele deținuților.
Poetul îi descrie mâinile ca niște „crini pe morminte”
iar „ochii adânci ca niște păduri”, sugerând că parfumul divin nu poate fi
învins nici de moarte, iar privirea Hristosului vede unde ochiul obișnuit nu poate pătrunde.
iar „ochii adânci ca niște păduri”, sugerând că parfumul divin nu poate fi
învins nici de moarte, iar privirea Hristosului vede unde ochiul obișnuit nu poate pătrunde.
În momentul întâlnirii cu Hristos în mijlocul celulei,
Gyr îl întreabă din ce veacuri e sosit? Pentru că nu putea înțelege cum
Hristosul cunoscut din Scripturi poate fi prezent în drama poetului. Acest vers
ne arată că Dumnezeu transcede timpul, și că asemeni descrierii Fericitului
Augustin „El este un cerc cu centru peste tot și cu marginile nicăieri!”
Hristos este dintotdeauna, în toate locurile, este Atotprezent. La o astfel de
întrebare Dumnezeu nu vrea să ne răspundă cu cuvinte, preferând tăcerea și
admirația Sa. Dumnezeu se admiră fără zgomote. De fapt privindu-L ești uluit.
Prin urmare Isus se așează pe rogojina celulei, lângă „pătura sură” a deținutului,
făcându-se părtaș cu acesta, intrând în condițiile lui. Prin aceasta înțelegem
că Dumnezeu nu ocolește nicio stare umană, oricât ar fi de deplorabilă, de
plâns sau chiar de condamnat! Odată așezat lângă poet, Hristos îl roagă ca odinioară pe
ucenicul Toma să își pună mâinile peste rănile Sale. Pentru că deși au trecut
2000 de ani, Isus încă sângerează din răni. Rănile Sale sunt singura amintire
cu care s-a înălțat la Cer. Sunt medaliile cu care S-a încununat între noi. Sunt
suvenirurile că a fost cândva printre oameni și a pătimit ca să fie mântuiți. Oricine
vede rănile lui Hristos nu mai are nevoie de atingerea lor. Mai mult decât rănile de
la mâini, Hristos avea și urme de lanțuri, adică fusese și El cândva deținut,
închis după gratii, în lanțuri…
Gyr îl întreabă din ce veacuri e sosit? Pentru că nu putea înțelege cum
Hristosul cunoscut din Scripturi poate fi prezent în drama poetului. Acest vers
ne arată că Dumnezeu transcede timpul, și că asemeni descrierii Fericitului
Augustin „El este un cerc cu centru peste tot și cu marginile nicăieri!”
Hristos este dintotdeauna, în toate locurile, este Atotprezent. La o astfel de
întrebare Dumnezeu nu vrea să ne răspundă cu cuvinte, preferând tăcerea și
admirația Sa. Dumnezeu se admiră fără zgomote. De fapt privindu-L ești uluit.
Prin urmare Isus se așează pe rogojina celulei, lângă „pătura sură” a deținutului,
făcându-se părtaș cu acesta, intrând în condițiile lui. Prin aceasta înțelegem
că Dumnezeu nu ocolește nicio stare umană, oricât ar fi de deplorabilă, de
plâns sau chiar de condamnat! Odată așezat lângă poet, Hristos îl roagă ca odinioară pe
ucenicul Toma să își pună mâinile peste rănile Sale. Pentru că deși au trecut
2000 de ani, Isus încă sângerează din răni. Rănile Sale sunt singura amintire
cu care s-a înălțat la Cer. Sunt medaliile cu care S-a încununat între noi. Sunt
suvenirurile că a fost cândva printre oameni și a pătimit ca să fie mântuiți. Oricine
vede rănile lui Hristos nu mai are nevoie de atingerea lor. Mai mult decât rănile de
la mâini, Hristos avea și urme de lanțuri, adică fusese și El cândva deținut,
închis după gratii, în lanțuri…
După ce Isus se întinde pe rogojina cu libărci, iar luna
îi lasă pește veșminte umbrele zăbrelelor, transformându-l parcă și pe El în
deținut, poetul în vis vede celula cât un munte. Este un simbol al credinței
care transformă bobul de muștar în copac uriaș, ungherele neîncăpătoare în
arene incomensurabile. Prezența lui Dumnezeu ne oferă totdeauna o ascendență. Mai mult,
muntele este simbolul prezenței lui Elohim, a altarului său, unde odată ajuns sus vezi lumea de jos din altă perspectivă.
îi lasă pește veșminte umbrele zăbrelelor, transformându-l parcă și pe El în
deținut, poetul în vis vede celula cât un munte. Este un simbol al credinței
care transformă bobul de muștar în copac uriaș, ungherele neîncăpătoare în
arene incomensurabile. Prezența lui Dumnezeu ne oferă totdeauna o ascendență. Mai mult,
muntele este simbolul prezenței lui Elohim, a altarului său, unde odată ajuns sus vezi lumea de jos din altă perspectivă.
Prezența lui Isus a adus liniștea, pacea, mângâierea,
siguranța. Astfel că noaptea în care a fost vizitat de Isus a izgonit toată
panica din viața lui Radu Gyr, fiind invadat de calm în mijlocul furtunii.
Astfel a dormit liniștit, parcă „o mie de ani”!
siguranța. Astfel că noaptea în care a fost vizitat de Isus a izgonit toată
panica din viața lui Radu Gyr, fiind invadat de calm în mijlocul furtunii.
Astfel a dormit liniștit, parcă „o mie de ani”!
Când s-a trezit din somn, celula mirosea a trandafiri. A
dragoste divină. Poetul știa că nu mai e singur, chiar dacă cu ochii l-a căutat
pe Hristos peste tot și nu l-a găsit. Singurele care au rămas erau razele
lunii, lumina care face găuri în întuneric! Pentru că după întâlnirea cu Isus
întunericul dispare încet, încet, și se face ziuă! Totul devine lumină!
Îngrijorat pentru un moment, poetul strigă alarmat: „Unde ești Doamne?” Oare a
fost o viziune autentică? O nălucă înșelătoare? Sau a fost real? Numai că
pipăindu-se să vadă dacă visează sau trăiește, poetul descoperă în propriile-i
palme stigmatele răstignirii lui Hristos. Cuiele sale. Pentru că Hristos prin
aceasta poate fi recunoscut din miliarde de oameni și îngeri. Prin semnul
cuielor din palme. Urmele cuielor în palmele lui Gyr sunt un semn și o
mărturie că sufletul poate ieși biruitor asupra condiției unui trup de carne
suferindă, răstignit pe crucea nevoințelor. Suferința este reală, răstignirea este
reală, așa cum a fost și cea a lui Isus. Tot astfel și Învierea ce „va să vie”,
ca împlinire a credinței umane!
dragoste divină. Poetul știa că nu mai e singur, chiar dacă cu ochii l-a căutat
pe Hristos peste tot și nu l-a găsit. Singurele care au rămas erau razele
lunii, lumina care face găuri în întuneric! Pentru că după întâlnirea cu Isus
întunericul dispare încet, încet, și se face ziuă! Totul devine lumină!
Îngrijorat pentru un moment, poetul strigă alarmat: „Unde ești Doamne?” Oare a
fost o viziune autentică? O nălucă înșelătoare? Sau a fost real? Numai că
pipăindu-se să vadă dacă visează sau trăiește, poetul descoperă în propriile-i
palme stigmatele răstignirii lui Hristos. Cuiele sale. Pentru că Hristos prin
aceasta poate fi recunoscut din miliarde de oameni și îngeri. Prin semnul
cuielor din palme. Urmele cuielor în palmele lui Gyr sunt un semn și o
mărturie că sufletul poate ieși biruitor asupra condiției unui trup de carne
suferindă, răstignit pe crucea nevoințelor. Suferința este reală, răstignirea este
reală, așa cum a fost și cea a lui Isus. Tot astfel și Învierea ce „va să vie”,
ca împlinire a credinței umane!
Concluzionez că prin poemul „Azi noapte Isus” , Radu
Gyr ne sugerează că Domnul străpunge barierele lumii create urmând o
traiectorie de săgeată către rosturile acesteia, către transcendența și Înviere.
Este calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Gyr a intuit-o și a
exprimat-o ca nimeni altul. Am spus mai sus, Radu Gyr nu e numai poet, ci și…
profet!
Gyr ne sugerează că Domnul străpunge barierele lumii create urmând o
traiectorie de săgeată către rosturile acesteia, către transcendența și Înviere.
Este calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Gyr a intuit-o și a
exprimat-o ca nimeni altul. Am spus mai sus, Radu Gyr nu e numai poet, ci și…
profet!
Nicolae.Geantă
UAV Arad, TP2
UAV Arad, TP2
Săptămâna Patimilor, 2020