Puțin, foarte puțin despre (ne)fericire. Ori poate destul – de Nicolae Geantă

Lev Tolstoi își
începe romanul Anna Karenina cu o afirmație uluitoare: „Toate familiile
fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este
nefericită în felul ei”. Pentru că fericirea este unică, dar nefericirea are o
mie de culori. Unii sunt nefericiți din cauza unor patimi, a neputinței
portofelelor, a irosirii timpului ori a lipsei de afecțiune. Turbulențele mai apar
din cauza (ne)posesiunilor, a (ne)vacanțelor, a decibelilor revărsați prin
pereții subțiri de rigips, a rudelor prea des prezente sau chiar a kilogramelor
afișate în plus. Vorba lui Tudor Arghezi: „Nefericirea oamenilor vine din
modul în care se lasă păcăliți!”

Vorbeam azi cu bunul
meu camarad, dr. Vlad Schlezak, că nefericirea poate fii cancer pentru trup și
nebunie pentru minte! Dar fericirea e galop de sănătate. Vlad mi-a argumentat
că „bucuria în Domnul” este fixă: pentru că El e neschimbător! Bucuria nu
fluctuează pentru că e indiferentă de circumstanțele exterioare! Ooo, și de
aici am înțeles de ce zice Tolstoi că toate familiile fericite se aseamănă
între ele! Pentru că fericirea e în interiorul lor!

Tolstoi nu ne-a
spus care e rețeta fericirii unei familii. Dar nefericirea ei a descris-o
într-un roman întreg. De aceea îndrăznesc să-l completez (puțin): toate familiile
pot fi fericite în Hristos! Pentru că acolo unde e Hristos în interior familia
rămâne închegată. Ea nu ține cont de circumstanțele de exterior: faimă, bani,
frumusețe, riduri, glorie, grade ori IQ. Pentru că toate acestea se duc. Dar El
rămâne!

Nu uitați că
Locke zicea că „fericirea sau nefericirea oamenilor e opera lor!” Nu lăsați
fericirea voastră să depindă de alții! Dar nici n-o trăiți fără Dumnezeu!