Puțin despre lungimea predicii – de Nicolae.Geantă

„Frate, da’ tu nu poți să predici decât 10-15 minute? Așa
cum facem noi ceilalți?”. Reproșul ăsta vine deseori în biserici. L-am trăit și
eu cu mulți ani în urmă pe pielea mea. E gustat azi de mii de tineri. Nu vine
de la frații care stau în bănci, și nici atât din partea surorilor. Ci din
partea acelora ce suferă de amvonită. De la Comitete. Acești justițiari
eclesiastici.

Problema care o ridic eu aici nu are caracter de leadership,
și nici de programator spiritual, ci pur și simplu întreb: cât să dureze o predică?

Odată un frate spunea că dacă ești sub 20 ani predici 20 de
minute, dacă ai 40 predici 40 de minute și dacă ai 70 peste o oră! Și
eficiența? Aici răspundeți dvs, cei care-i ascultați…

„Predicile lungi obosesc”, spun unii. Bănuiți de ce? Pentru
că ei nu pot predica decât câteva minute. Aceștia tot argumentează cu
nefericitul Eutih. Și dau vina pe Pavel, nu pe somnorosul ce-a căzut de la
balcon.

Guiness Book menționează că cea mai lungă predică din
istorie a durat 23 de ore. Promotorul ei a fost new-yorkezul Donald Thomas
(septembrie 1978). John Wesley a predicat în octombrie 1739, la Shire Hall din
Cardiff, peste 3 ore. Prima predică de la Capela Princeton a rectorului
Jonathan Edwars a ținut „peste două ceasuri”(1758). Episcopul Virginiei,
Richard Moore a trebuit să predice într-o duminică (prin anul 1800) de trei ori
consecutiv.

În perioada victoriană englezii predicau 45 de minute și „destul
de des, un ceas”. Un fermier chiar s-a plâns lui CH Spurgeon că un tânăr a
predicat o jumătate de oră după program (după ora 16,00) și i-au rămas vacile
neadăpate! (”Cum pot fermierii să asculte predica dacă le stă mintea la o vacă,
scria prințul predicatorilor”). („Fermieri” încă mai sunt și pe la noi!)

„E trist că, de la exagerările victoriene, predicatorii au
redus omiliile la vreo 10 minute”, zicea John Stott. Forstyth adaugă:
„Scurtimea e esența glumei, dar predicatorul are mai mult de spus…”. „Nici
arhanghelul Gavril nu ar reuși să convertească pe nimeni în 10 minute”, spunea
RP Hanson de la Universitatea din Manchester. (Eu cred că Gavril ar poacăi
toată planeta în câteva secunde. Dar îi mulțumim Domnului că nu l-a trimis pe
el ci are răbdare cu noi!)

Nu putem stabili reguli fixe pentru lungimea predicilor, dar
probabil 10 minute e prea puțin, iar un ceas este prea mult. Unii zic că o
predică bună „ar trebui să pară de 20 minute”. Ori 25 minute, așa cum face Max
Lucado. Să pară, dar să nu fie atât! Vladimir Pustan spunea la „școala de
predicare” că „trebuie să te încadrezi în 30-35 de minute. Și dacă biserica
cere, să ajungi undeva la 45 minute”. Urmăriți-l. De partea cealaltă sunt
predicatori foarte buni care predică 60-70 de minute. Aproape dublu. E greșit?
Eu zic că nu.

Umila mea părere este că-i aproape imposibil de răspuns la
această întrebare despre lungimea predicilor. Pentru că depinde de ocazie, de
subiect, de maturitatea bisericii și de înzestrarea predicatorului! Nu lungimea
predicii face biserica să aștepte cu nerăbdare sfârșitul expunerii. Ci
caracterul tărăgănat, plicisitor al vorbitorului. „Modul cel mai înțelept de a
scurta predica este să o faci mai interesantă”, spunea John Stott.

În anii mei de predicare am înțeles de ce „criticii” mă
îndemnau să predic numai 10 minute! Nu că citiseră dânșii ceva Omiletici
inovatoare. Ci, pentru că nu se pregăteau! Nepregătirea duce la expuneri ad-hoc,
la predicuțe. Prin urmare „predicuțele au dat naștere la creștinuți”, ca să-l
citez pe Campbell Morgan de la Westminster.

Nu sunt de acord cu mini-predicuțele. Nimeni nu se satură cu
firimituri…

Să predicați bine fraților! Duhul lui Dumnezeu vă vă pune în
minte ce să spuneți. Dar, numai după ce citiți! Biblia și bibliotecile…

Chiar așa, vi-ar place ca Dumnezeu să vă vorbească numai 10
minute?

Nicolae.Geantă