Unul dintre studenții noștri de la Școala de Predicare ne-a spus azi pățania unei colege de-a lui. Femeia, care are un copil de 12 ani mai plin de energie, a fost sfătuită de școală să meargă cu pruncul la psihologul școlar. Băiatul este destul de violent cu colegii, înjură ca birjarii și face numai rele. Iar mama a ascultat îndemnul școlii. După câteva discuții psihologul i-a sfătuit… „să-și înceapă viața sexuală mai devreme!” Mama copilului a fost șocată! Nici ea, nici eu, nu știam că un copil de 12 ani poate scăpa de teribilism prin… sex! De fapt nici măcar nu se poate. Mai mult ca sigur că urmând sfatul psihologului băiatul ar ajunge să facă alte dandanale.
Întâmplarea de mai sus nu e singulară în România. Din ce în ce mai mulți părinți care au copii-problemă îi direcționează către psihologul școlar! Care de cele mai multe ori oferă soluții năucitoare. Nepotrivite. Nu mai zic că și în afara Bibliei sau a eticii ori moralei.
Zilele trecute am vorbit în Danemarca cu o femeie care se văita că e urmărită aproape zilnic de Protecția Copilului pentru că băiatul său mai mare e foarte energic. Și psihologii școlari cred că e nebun! Tot acolo mi-a spus un bărbat că psihologul școlar stă cu copilul de vorbă, îl mângâie pe spate, îi oferă ciocolată sau bomboane și în timpul „terapiei” îl descoase tot ce se întâmplă acasă! Iar dacă pruncul a ciripit ceva în neregulă poți rămâne fără copii. Toată planeta știe prin ce „furci caudine” au trecut/încă trec familiile Bodnariu în Norvegia, Furdui în Germania, Rotundu în Danemarca, Smicală în Finlanda. Și lista s-ar prelungi foarte mult, dar am vorbit numai de aceste cazuri deoarece părinții sunt niște creștini practicanți. deci nu se pune problema imoralității sau a ne-educației.
Dacă eram măcar profesor al piciului de 12 ani de mai sus l-aș fi întrebat pe psiholog: „Și cu cine să debuteze în viața sexuală? Cu vreo fetiță de vârsta sa? Nu i-ar strica și acesteia viitorul? Cu vreo femeie în vârstă? Cine se încurcă cu un prunc? Cu vreo femeie de moravuri ușoare? Dar dacă s-ar îmbolnăvi de vreo boală venerică? Să meargă de la 12 ani la bordel? Și de unde ia bani să plătească? Să se căsătorească? Încalcă legile țării. Să urmărească pornografie? Păi intră în altă dependență…” (Mă gândeam dacă psihologul ce crede în terapia sa tâmpă și ar avea o fetiță de 12 ani ar oferi-o ofrandă piciului agresiv?).
Sfatul psihologului de mai sus este complet drăcesc. Contribuie nu la aplanarea unor conflicte, nu la reducerea unor tulburări de comportament ci la adâncirea lor. Contribuie la proliferarea demonismului.
Nu știu de unde să iau mama copilului că i-aș da o rețetă foarte simplă: ca să scape de teribilism băiatul trebuie să alerge întâi la Dumnezeu. Așa va descoperi rugăciunea, cititul Scripturii, predicile vindecătoare, pofta de-a face bine. E cel mai simplu exercițiu de-a scăpa de teribilism! Rețeta e valabilă nu numai pentru un prunc de 12 ani!
Dragi părinți, fugiți de sfaturile tuturor care vă îndrumă copiii să facă ceea ce Dumnezeu nu i-ar îndruma! Nu contează dacă sfătuitorii sunt consilieri școlari, psihologi, psihoterapeuți, medici, pastori ori preoți. Contează dacă ceea ce vă sfătuiesc ei este „în voia Domnului”.
Nicolae.Geantă
La 30 de ani împliniți, soția mea a primit un sfat de același calibru.
Acum, că suntem "metanoia", mulțumim lui Dumnezeu că acel psiholog nu era creștin …fiindcă Biblia ne învață să fim exemple vii.
Întreb pentru un prieten, psihologul acela a fost acreditat la apelul bocancilor, sau are un masturbat în specializarea lui fenomenală ?