Psalmul fugii – de Nicolae Geantă

Fugi, de poftele tinereţii. E dulce siropul lor, dar nu hrăneşte decât diabetul plăcerii.
Fugi, de flăcăii lipicioşi şi de braţele lor unse la fitness cu super-glue. Chiar dacă arcul gurii lor strecoară miere, în fiecare sărut e-nfiptă o suferinţă. Şi eşti c-un pas mai aproape de moarte.
Fugi, de femeile fără astâmpăr, ale căror picioare lungi nu stau nici acasă şi nici învelite. Nu fi asemeni boului, să te alături jugului lor, căci busola potifarelor are o singură ţintă: măcelarii iadului.

Fugi de bisericile unde prin unghere predică bârfele. Intrat în grota lor vei lua parte la jertfa nebunilor.
Fugi de proorocii înţoliţi în armani minciunii. Mesajele lor sunt ca ceaţa: nu răspândesc nici lumină, nici întuneric. Dacă pentru beznă există şansa ca lumina s-o stingă, în ceaţa înselătorilor profetici pierzi şi bruma de rază ce-o mai ai.
Fugi de televizor, această gură a iadului care te minte în propria-ţi casă. Nu uita: energia care porneşte televizorul stinge amvonul.
Fugi de politică şi de amestecul în „trebile ţării”. Acolo, vei simţii pe pielea ta cugetarea: „Dumnezeu există, dar nu în politică!”

Fugi de cei ce vor să se salveze prin fapte bune. E blasfemie faţă de harul cristic.
Fugi de barosul criticii. Chiar prost dacă e mânuit, el tot provoacă dezastru.
Fugi de adunările stereotipe. Pe dinafară au un ambalaj perfect, dar înăuntru sunt cimitire.
Fugi de oamenii bisericoşi. Trăiesc ca diavolul: cred în Tatăl divin, dar nu-i fac voia.
Fugi de diavol. Dar fugi în braţele Lui Isus Hristos!