Prostia ca virtute? – de Nicolae.Geantă

Duminica trecută,
în timp ce alergam cu mașina spre o evanghelizare, întâmplător sau nu, am deschis
youtube-ul să ascult (vre)o predică. Am
dat play la una al cărei titlu te
face curios, și-am dus cursorul undeva pe la 30-40%. Un predicator, în fața
unei mulțimi, se lăuda că nu știe să umble pe telefon (cum fac tinerii), că nu
știe să folosească laptopul dar îi
întocmește actele cumnat’su, că nu răsfoiește nimic decât Scriptura… Am
închis decepționat și am spus Seforei: „Oare de ce unora ne place să ne lăudăm
cu… prostia?”

Toți știm că Biblia vorbește ades despre darul
înțelepciunii. Dar despre „darul prostiei” nu am auzit să fie virtute. Și
totuși pentru unii… „prostia e cultă”, vorba domnului Pleșu! Poate că ar trebui
să reflectăm mai adânc la o cugetare a profesorului Eduard Papu: „Când știi
puțin nu poți știi bine nici măcar puținul pe care-l pretinzi că-l știi!”

„Mie nu-mi trebuie școală (ca să predic!)”, „Nu ai voie cu
schițe la amvon”, „Nu știu să umblu pe telefon decât să sun sau să mă sune!”,
„În biserica asta nu se citește decât Biblia!”, sunt numai câteva din
declarațiile picante ale unora care se cred (mult) mai spirituali decât cei ce
frunzăresc biblioteci, își pregătesc speach-urile,
se upgrade-ază cu tehnologia.

Nu odată, ci de zeci de ori , am auzit că „dacă ai Duhul nu
îți trebuie școală”, ori „dacă ai școală te mândrești!!!” Chiar așa, o fi fost
cineva din Biserica Primară mai plin de Duhul Sfânt decât Apostolul Pavel? Dar
a avut cineva școli absolvite mai multe ca el? Și a scris cineva mai multă, mai
bună teologie ca el? Dar Martin Luther, Jean Calvin, John Wesley, Jonathan
Eduards, AW Tozer, Richard Wurmbrand, ori alți reformatori care au schimbat
lumea?

Fratele Petrică
Lascău scria că undeva în diaspora un grup de frați s-au adunat să stabilească
cine va fi conducătorul bisericii. Unul a fost refuzat pentru că era inginer,
altul că era prea tinerel, altul că lucrează în farmacie, altul că are cursuri
de contabil… Deodată s-a ridicat copăcel în picioare unul care a propus:
„alegeți-mă pe mine fraților că nu am școală!”. Și exemplele celor ce consideră
„neintelighența” virtute ar continua spre infinit.

În tinerețe am trăit să aud chiar nefericita inepție a unui
predicator itinerant: „Eu nu-mi pregătesc niciodată predicile când vin la
biserică. Dacă le am pe schiță atunci știe Satana ce voi vorbi și împietrește
inimile ascultătorilor! D’aia io când vin la biserică nu știe nici Satana ce predic
și nici eu!!!” Înțelegeți acum de ce
se predică folclor?

Socrate zicea că „adevărata înțelepciune e să știi că nu
știi”. Dar prostia o contrazice. Și știți ce e uimitor? Că prostia e greu de
contrazis! Mă bucur totuși că există remediu pentru această ignoranță. (Da
prostia e ignoranță). Se poate combate prin informare!

Nicolae.Geantă