Prieten sigur în împrejurări nesigure – de Nicolae.Geantă

O familie a tăiat un vițel îngrășat. În timp ce îl frigea pe
jăratec, tatăl și-a trimis fiul cel mare să anunțe pe cei dragi și pe vecini să
vină să mănânce împreună. Fiul a ieșit în stradă și a început să strige: „Ajutați-ne să stingem focul din casa
tatălui meu!”. Unii dintre oameni au ieșit și au fugit la casa tatălui său,
alții au intrat înapoi nepăsători în casele lor, alții s-au uitat pe ferestre
după perdele și au continuat activitatea ca și cum nu ar fi auzit nimic. Cei
care au ajuns în curtea cu pricina au mâncat, s-au bucurat, și au plecat sătui.
La finalul evenimentului tatăl a venit la fiul său și i-a zis: „Au fost la masă oameni pe care nu i-am mai
văzut până astăzi. Rudele noastre, prietenii cei dragi, vecinii, unde au fost?”.
„Cei care au intrat în curtea noastră nu
au venit pentru petrecere ci pentru a stinge focul! Ei sunt adevărații
prieteni. Ei merită toată generozitatea și ospitalitatea noastră”.

Prieteni nu sunt cei ce sunt lângă tine când îți merge bine,
când ești generos, când te porți manierat cu ei. Cicero zicea că prietenul
sigur în împrejurări nesigure se cunoaște. Ca în pilda cu samariteanul
milostiv. Prieteni nu sunt nici măcar cei din biserici, care, duminica te
salută și-ți întind mâna la slujbă, dar de luni te lasă să te descurci prin „harul lui Dumnezeu”. Rudele și prieteni
sunt aceia care, atunci când îți întind mâna, îți ating inima. Mai ales când te
doare…

Nici rudele nu îți pot fi toate prieteni dacă nu sunt lângă tine.
Ce paradox: să fi ruda cuiva și să te comporți ca un străin! Poate că de aceea
ne-a dăruit Dumnezeu prieteni: ca să compenseze rudele noastre dezinteresate.

Prieteni sunt cei care îți înjumătățesc necazurile, zice
Bacon. Iar rude sunt cei care transformă durerea ta în durerea lor, succesul
tău în succesul lor. Tare mi se pare că rudele noastre nu se prea bucură de
succesul nostru…

„Prietenia, ni se
spune în Etica Nicomahică, este
participarea la conştiinţa existenţei celuilalt, a prietenului”. Rudenia, cred
eu, e mai mult decât atât.

Mă tot gândesc de ce, odată, când Domnul Isus a fost anunțat
că afară e așteptat de familie, Mântuitorul a spus: „Mama și frații mei sunt aceia care fac voia Tatălui Meu care este în
ceruri”… Nu cumva prietenii devotați sunt familia?

PS: Mi-aduc aminte că în urmă cu ceva ani, într-o seară de
toamnă rece, pe la zece, o femeie ne-a alarmat din toți bojocii că arde casa
lui Chilandriță, un vecin octogenar. O rudă a mea a ieșit afară pe prispă, a
auzit alarmarea, a intrat înapoi în casă și a dat televizorul mai tare.
Zgomotul muzicii era mai suportabil decât al sirenelor de pompieri. Prin urmare
vecinul a rămas indiferent. Tolstoi zicea că „indiferența nu-i decât lașitate!”

Nicolae.Geantă