O altă familie de români era gata să își piardă copiii în Danemarca! – de Nicolae. G

George F. îmi este prieten. În țară a avut o copilărie grea. Așa că într-o zi a plecat spre Occident. În Danemarca. Unde-a lucrat pe brânci să-și facă un rost în viață. Un rost alături de Dumnezeu, de soția sa, de biserică. Pentru că George e creștin evanghelic. În Danemarca nu a putut sta fără biserică! Așa că, după ce a făcut sute de km de deplasări duminica (da, în diaspora creștinii fac frecvent astfel de drumuri pentru închinare) a început o grupă de rugăciune în case, apoi a deschis o biserică. În Odensee. Una dintre cele cinci biserici de pocăiți români din țara Degețicăi. 

Sursa foto: www.alamy.com

Toate au fost bune și frumoase până ceva vreme în urmă. Când, tam-nesam, George a fost chemat la… poliție. La interogatoriu. “Dumneata îți bați acasă nevasta, copiii…”, a fost capul de acuzare. George a rămas șocat. Nu a făcut asta niciodată. (Am spus că îl cunosc. E mult mai blând decât majoritatea dintre noi). A fost interogat 60 de minute! Și apoi a aflat…

George are două fetițe. La grădinița Sara,  cea mai mare, a cântat un cântecel creștin. Doamnele au sărit ca arse. “Aici nu ai voie să  cânți așa ceva!”. Miriam, cea mică a spus înainte de masă o rugăciune. “La noi nu ai voie așa ceva!” Apoi fetițele au fost luate în colimator. În Danemarca dacă ești creștin, mai ales de copil mic e bai mare! E nenorocire. E dezastru social. Ești pierdut iremediabil. Și uite că într-una din zile a venit consilierul școlar. “Copii, azi ne jucăm de-a mama și de-a tata! Ce au făcut mama și tata weekendul trecut acasă la voi? Hai, faceți ca ei!” Și una dintre fetițele lui George a încercat sa îi imite. La un moment dat a ridicat mânuțele în sus, și imediat a lovit cu palma la fund pe cineva! “Barnevernetul” danez a sărit ca ars! George și soția își bat fetițele, au bănuit stimabili. Și fără discuții au anunțat poliția. Care a chemat la interviu părinții. Sucind-i pe toate părțile! 

Odată ieșit de la poliție, George nu a mai stat pe gânduri. A lăsat serviciu, casă, tot ce-a agonisit și în două ore a plecat în România. “Am pierdut tot frate Nicu, dar nu mi-am pierdut copiii”, mi-a spus încă afectat de trauma yutlandezilor. Pentru că nici aici  nu are casă, și stă la niște frați cu toată familia. Mi-a zis că a fost sunat din Danemarca de poliție. “Am găsit că nu sunteți vinovat!”, au încercat ei să-l înduplece. Iar grădinița întreabă unde-i sunt prunci. Dar George nu mai are curaj să-i ducă înapoi! Nici măcar el n-ar mai vrea să locuiască în țara Micii Sirene și-a ridicării copiilor abuziv de la părinți! Mai ales că i s-a spus că în ciuda faptului că este rezident (George nu a vrut să ceară deloc cetățenie daneză) “copiii aparțin statului danez”!

Drama lui George, diacon al Bisericii din Odensee, nu e prima de genul povestit. Și probabil nici ultima. Din ce în ce mai mulți români vin înapoi în țară cu copiii când ating vârsta școlară. Se tem că îi pierd. Că li se iau pruncii!

Mă gândeam ce drac mare poate fi Barnevernetul ăsta. Auzi la ei ce le-au trecut prin cap: să pună copiii să-și imite părinții ce fac (în weekend).  Și în funcție de ce imită pruncii, Barnevernet să facă scenarite, presupuneri, părelnicii, iar apoi să te trezești că rămâi fără odrasle! 

Și când te gândești că miercuri era cât pe-aci ca Senatul României să treacă o lege (PLx 145/2023) asemănătoare Barnevernetului? Slavă Domnului că unii parlamentari creștini au întors legea din nou la discuții și adnotări! 

Nu sunt fundamentalist, medieval, idiot sau dictator care să accept pedeapsa copiilor! Dar nici să le cânți în coarne, să te faci că plouă când ei întorc casa cu susul în jos, să cedezi la mofturile lor fără să le explici care e consecință! (Spre deosebire de mulți, decăderea asta o văd zilnic, de 25 de ani în școli. Știu ce zic). Însă dacă e vorba să-ți fie ridicați (mai ales abuziv) de organele ale statului, sau de oricine altcineva, pe “părelnicia lor” nu putem sta cu mâinile în sân. Pentru că nimeni nu poate merge pe  cărbuni aprinși fără să i se aprindă picioarele!

Fericirea părinților depinde de fericirea copiilor lor, siguranța copiilor depinde de protecția părinților. Dar călăuzirea și a unora și a altora depinde de Mâna lui Dumnezeu! Acolo unde El pune degetul nimeni, nimic nu poate smulge!

Prezentați copiilor dumneavoastră pe Dumnezeu și lui Dumnezeu copiii dumneavoastră! După ce s-au cunoscut reciproc stați fără griji! Dumnezeu e cel mai bun bodyguard!

Nicolae.Geantă,

Aalst, Belgium