Background
De ani buni
nu-I mai invidiez îngerii. E drept ei n-au trecut prin sincope de iubire, n-au
trădat, n-au provocat divinității lacrimi. Dar nici n-au fost răscumpărați cu
valuta Cerului, cu sânge divin! Eu ca om păcătos am avut destule alunecări pe
toboganele vieții. Uneori, în cădere, aș fi vrut să am aripi. Să le deschid
larg – cât zidul chinezesc, și să zbor! Atunci da, îi invidiam la maxim pe
îngeri. Ei le aveau. Evident mie-mi lipseau. Dar, am constant că de fiecare
dată, jos, jos de tot, a fost Cineva care m-a prins în brațe! De la El am
învățat apoi că biruința înseamnă răbdare. Dar și că dacă vrei să ai aripi
trebuie să crezi, apoi să te rogi să îți crească! Credința în ați crește aripi
nici nu se învață, nici nu se moștenește. Se descoperă!
Așa că m-am
uitat mai atent și am observat că Dumnezeu când mi-a întocmit cu de-amănuntul
fiecare celulă, undeva în spate mi-a pus o cutie cu aripi. O port dar nu o văd.
O simt dar nu pot s-o ating. Însă când din întâmplare dau peste gropi (chiar
așa, gropile n-au fost făcute să cazi neapărat în ele), peste munți imposibil
de escaladat cu picioarele mele, mă rog să le simt cum fâlfâie. Atunci aripile
se desfac și îmi dau seama că pot să mă înalț. Pot trece peste probleme. Când
ești conștient că aripile ți-au crescut, durerea nu mai e povară deosebit de
apăsătoare, necazul nu te mai face scrum, eșecul nu-ți mai aduce depresii. Căci
toate cotloanele inimii tale sunt mângâiate!
Traian Dorz
zicea că va veni o zi când va ninge de jos în sus! Ziua răpirii sfinților la
Cer! În haine albe ei vor zbura spre înalturi! Spre Acasă.
Rugați-vă să
vă crească aripi! Doar cu mâinile nu poate nimeni zbura!
Nicolae.Geantă