ÎN LOC DE CONCLUZII
Aveam 25 de ani.
Era duminică seara și mă aflam pe aeroportul din Heatrow, Londra. Din cauza
unor inadvertențe așteptam de pe la prânz într-o sală a National Immigration.
Eram singurul european, singurul alb. Jamaicani, nigerieni, columbieni,
peruani, indieni, femei asiatice. Lume pestriță. Dar fără a face între noi diferența.
Am povestit între noi. Și deodată vine un american. Cu haine de rapper, cu
șapca întoarsă. Ca și mine avea și el probleme cu biroul de Immigration. Destul
de agitat, se tolănește pe o masă și începe interogațiile ad-hoc: „Are you
from?” („de unde ești?”). Emigranții îi răspund politicos. Mă întreabă și pe mine
și îi răspund bucuros „I am from Romania!”. Face ochii mari. „You are gypsy?”.
În clipa aceea am simțit cum vreo 10 perechi de ochi m-au ars în ceafă.
Emigranții, indiferent de culoare sau castă socială m-a pironit în priviri,
apoi s-au distanțat „social” față de mine. Simpatia mea de român pierise
dintr-un foc. Am înghițit în sec și-am înțeles că Dumnezeu făcuse un studiu
biblic pe pielea mea: „cum e să te simți țigan, marginalizat într-o lume ce
tinde să se strângă în centru”. Am înțeles imediat ce înseamnă să umbli mereu
cu stigma atârnată de gât. Și asta pentru ceva ce nici măcar tu nu ai ales: să
te naști altfel decât majoritatea! Să fii periferic.
Un periferic este
o persoană care nu poate fi încadrată într-un curent principal, în majoritate.
Trăiește marginal cu temerile lui, cu întrebările lui foarte mari, cu
îndoielile lui foarte mari, „într-o atmosferă amorfă unde nu e nicio regulă”,
vorba lui Dănuț Mănăstireanu. Viața sa e ca la marginea cercului. Nu-i poate
trece circumferința spre interior. Deși ar vrea. Încercările lui de-a se
autodepăși sunt sortite eșecului. Fiecare pas înăuntru înseamnă o nouă
rejectare din sistem. Și după câteva nereușite se instalează resemnarea: nu se
poate depăși karma! Iar când cineva încearcă să-l ajute nu-și mai asumă riscul!
De sute de ani pe
teritoriul dintre Dunăre, Carpați și Marea Neagră, rromii au trăit periferic. Și-au
construit o lume a lor. Dură. Stagnantă. Respingătoare. Haotică. Și asta la numai
doi pași de lumea majorității. Eșecurile repetate ale politicilor majorității cu privire la ei, fie pornite din
curțile imperiale, ale boierimii, ale mânăstirilor, ale regimurilor burgheze
sau comuniste, încercările de asimilare, de „indigenizare” ori de eliminare
și-au confirmat post factum misiunea neîndeplinită. Drept urmare marginalizarea
a continuat să-și îngroașe rândurile iar rromii au conviețuit într-un naufragiu
existențial.
Ei bine, tocmai
în acest vârtej al nepăsării sau neputinței colective, pătrunderea Evangheliei
a rodit primele semne majore ale schimbării în lumea rromă. Pentru că, spre
deosebire de toate celelalte încercări, Evanghelia e singura care aduce
convertirea, transformarea radicală a unui individ. Perceperea stării păcătoase
aruncă omul într-o criză caracterizată prin reevaluarea întregii sale
existențe, prin căutarea unor răspunsuri fundamentale legate de sensul vieții
și realitatea inevitabilă a morții. Totodată, Evanghelia aduce speranță,
încredere, conexiuni interumane, maturizare, implicare socială, eliberarea de
tensiuni sociale, psihice, progres socio-profesional și spiritual. Acest proces
înseamnă părăsirea lumii periferice și integrarea în normalitate, trecerea de
la stările de neliniște, deprimare, haos social, teamă de reguli, dorința de
neadaptare, segregare etnică sau socială, lipsa satisfacției de viață,
înapoiere etc la integrarea morală, socială și economică. Dacă privim la
Hristos – punctul de sprijin al omenirii, vedem că El nu a eliminat diferențele
etnice sau culturale, ci a relativizat semnificația diferențelor de clasă,
națiune, rasă ori sex.
Am observat în
studiul de mai sus că odată pătrunsă lumina Scripturii în rândul populației
rrome, pentru dezvoltarea comunității trebuie acționați mai mulți „piloni” care
pot consolida educația, centrele sociale, activitățile profesionale, valorificarea
tradițiilor meșteșugărești, activitățile culturale sau de misiune a bisericilor
înființate. Trebuie să recunosc, apropierea de lumea marginalizată a rromilor
presupune și riscuri, dar nimeni nu câștigă dacă nu riscă. Semnificația socială
a reconcilierii este modelată de iubirea care se dăruiește indiferent de
costuri. Una dintre cele mai mari binecuvântări este să simți ce simte
celălalt. Să te identifici cu el. Să intrii în pielea lui. Cum am intrat eu
după evenimentul de la aeroportul Heatrow!
În prezent numărul
rromilor evanghelici din România a ajuns la cca 100.000 de persoane.
Incluziunea continuă. Viitorul lor rămâne deschis: și pentru integrarea
acestora în societatea românească – devenind cetățeni responsabili, și pentru
accesul în Biserica lui Hristos și în Împărăția Lui veșnică! Piren le Devlesa
romale!
Nicolae.Geantă