Îl cunosc pe
David de câțiva ani. Un conducător de biserică smerit, sensibil, plin de blândețe și cu o inimă
largă cât Pacificul. Fiecare cuvânt care-i iese din gură e măsurat cu grijă.
Gândit. Și plin de dulceață. Am discutat un snop de subiecte împreună și nu
l-am auzit niciodată cârtind, niciodată vorbind ceva de rău, niciodată
nemulțumit (Chiar și-atunci când oamenii i-au întors spatele). Dar l-am văzut/auzit
plângând la predici, la rugăciune, muncind la câmp… Rostind doar atât: „Domnu-i bun!”. Aș putea să scriu un tom
întreg despre istoria acestui bărbat cu 11 copii (din care 7 încă necăsătoriți),
alergător ca o furnică și o bunătate ca regele căruia îi poartă numele. Adică
bunătate ca a lui Dumnezeu. Însă durerea mea este alta…
Zilele trecute lui David i-a ars casa! O explozie de la o centrală abia
montată și flăcările i-au distrus agoniseala de-o viață. Dar nu doar casa i s-a
făcut scrum, ci și toate anexele gospodărești. Grajdurile lungi de zeci de
metri, pline de baloți și de fân. Pentru că David este agricultor. Pompierii nu
au putut să stăvilească limbile de foc înalte de peste 10 metri. Și nici nu te
puteai apropia sub 50 de metri distanță. Parcă în dimineața de 1 decembrie,
acasă la David se dezlănțuise Apocalipsa! După ore întregi de război
cu focul incomensurabil și ucigaș, în
gospodăria diaconului botoșănean au rămas munți de cenușă și de lemn ars.
Știu că de
fiecare dată când v-am abordat în probleme ce nu le pot rezolva decât cu dvs ați
acționat peste așteptări. Căci Dumnezeu lucrează surprinzător. De aceea îndrăznesc din nou cu acest apel:
haideți să dăm o mână de ajutor lui
David să-și construiască din nou o casă! Pentru că e iarnă. E frig. Și
împreună cu soția și cei 7 copii au nevoie de un acoperiș! Fiecare donație
contează! Știți, oceanul are miliarde de metrii cubi de apă. Dar… toată e
strânsă din picături de ploaie.
Ne dorim ca
David să poate avea până la Crăciun o casă! Se poate, cu Domnul nu există
imposibil. Cine vrea să doneze îi atașăm
mai jos conturile sale personale deschise special în aceste zile amare:
DAVID ASLAM (comuna Roma, județul Botoșani).
Ambele conturi sunt deschise la CEC Bank, sucursala Botoșani.
cont de lei – RO27 CECEBT 0102RON 0114164
cont în euro – RO26
CECEB 000B2EUR 1231743
cont în dolari – RO21 CECEB 000D6USD 1231749
cont în GDP – RO92 CECEB 000B1GBP 1231746
COD SWIFT CECEROBUXXX
(A trebuit
să ducem grea muncă de lămurire cu David ca să se lase ajutat de oameni. Zicea
că îi este „tare rușine” (de aceea apelul meu vine abia după câteva zile). Dar eu
știu că mâinile lui Dumnezeu suntem tocmai noi! Și mai știu că mâinile acestea sunt mereu neobosite).
Vă mulțumim frumos! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Cu protecția Sa și mântuire veșnică!
Nicolae Geantă
în timpul dezastrului…
după dezastru…
|
Vrem să trimitem din Spania și avem nevoie de codul IBAN
pai nu e suficient ce scrie mai sus?
cont de lei – RO27 CECE BT 0102RON 0114164
cont în euro – RO26 CECE B 000B2EUR 1231743
Nu este bun contul. Spune cont invalid!
Care cont nu este bun?
Că trebuie să verific
am verificat azi la CEC Bank. toate conturile de mai sus sunt perfect valabile.
de asemeni mai atașez încă odată și conturile de USD și GDP
cont în dolari – RO21 CECEB 000D6USD 1231749
cont în GDP – RO92 CECEB 000B1GBP 1231746
COD SWIFT CECEROBUXXX
Am incercat să trimitem din Șpania s pe contul în euro și nu am reușit . Cred că lipsește IBAN.
Contul:
David Aslam
IBAN: RO26 CECE B000 B2EU R123 1743
In € (EURO) merge fara probleme.