Am remarcat-o pe Natasha nu numai pentru că învăța extraordinar de bine. Ci și pentru că era o fată drăguță, cu mult bun simț. Și zâmbea permanent. Nu avea smartphone. Și nici laptop. Căci provenea dintr-o familie tare modestă. Venea dimineața devreme și pleca mai târziu decât toți ceilalți colegi. Își petrecea vremea prin bibliotecă, prin centrul de documentare, pe computerele școlii… Sau în pauze făcând exerciții la mate colegilor. Nu a refuzat pe nimeni. Și accepta toate responsabilitățile ce i se ofereau. Era șefă de clasă. Și șefă de promoție.
Într-o zi a venit la mine foarte tristă. Cu ochii ei mari negrii înlăcrimați. Eram în fața biroului directoarei. „Ce s-a întâmplat Naty?”, „Visul meu de a urma Academia de Poliție s-a năruit! „Am fost azi să mă înscriu și m-au respins la proba medicală domnuuuu’ !”, „De ce?”, „Au spus că am o problemă la ochi!”. Plângea. Ce să-i faci unei fete de-a doișpea căruia visul carierei i s-a făcut scrum în câteva secunde? Am luat-o în brațe și am început și eu să plâng odată cu ea. Apoi i-am șoptit la ureche: „Nu fii tristă Natasha! Dumnezeu nu greșește niciodată! Te asigur că ți-a pregătit ceva mult, muuult mai bun!” Ea suspina și mă mângâia pe spate. Eu îi spuneam despre un Dumnezeu bun. Chiar dacă pierduse. Nu știu dacă m-a crezut, dar eram sigur că Domnul avea alt plan (măreț) cu o fată foarte deșteaptă. Mai ales că începuse să-L iubească, să-L cunoască pe Hristos. O văzusem adesea în băncile liceului cum sorbea orice cuvânt când le vorbeam despre Mântuitorul.
A luat cea mai mare notă la bacalaureat din istoria liceului. Apoi s-a dus la facultate. Am mai vorbit cu ea destul de rar la telefon. Anul acesta într-o zi mi-a declarat: „Sunt inginer petrolist. Dar activez și în cadrul unui departament PetrOmbudsman unde facem workshop-uri pentru studenți și elevi. O să vin într-o zi și la noi la liceu…” Iar într-o dimineață era în… cancelarie. Înaltă, slăbuță, elegantă. Schimbată radical. Și extrem de politicoasă. Nu ne văzusem de aproape 9 ani! Eu mai făcusem ceva păr alb pe la tâmple. Ea dintr-un copil devenise acum o lady.
După ce a ținut două workshop-uri cu colegii ei, am invitat-o special să vorbească și elevilor mei. A acceptat. Chiar dacă era obosită. Zâmbind evident. Fără zâmbet nu cred că ar putea trăi. „Știți, le-a zis liceenilor mei, în urmă cu mulți ani stăteam aici în bancă, la fel ca voi. Și când îl auzeam pe domnul Geantă cum ne vorbea mă emoționam la fiecare oră. Și-mi spuneam: Oare voi reuși vreodată în viață să pot și eu să vorbesc ca domn’ profesor? Fără să mă tem? Să transmit celor din jur emoții ca el? Și, azi pot să spun: am reușit! Vorbesc fără frică. În săli de clasă, de conferințe, în amfiteatre. Vorbesc fără teamă la sute de oameni odată… Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am avut profesor. Și că m-a inspirat… Aveți un potențial mare în voi! Trebuie să luptați până reușiți!”
Mi-au dat lacrimile. Natasha îmi călca oarecum pe urme. Am întrebat-o dacă își aduce aminte când i-am „profețit” că Dumnezeu va avea un plan măreț cu ea? „Sigur că da!”, „Și crezi că dacă erai la Poliție azi ai mai fi putut să faci ce faci? Ai mai fi fost atât de liberă? Ai mai fi vorbit în amfiteatre tinerilor?”, „Nici vorbă. Dar știu că Dumnezeu mi-a purtat și-mi poartă de grijă!”
A plecat din nou la job-ul ei. Departe, la peste 100 de km de casă. Gata să ajute firma, ori alți tineri să-și găsească drumul potrivit pentru viață. Când am urcat în mașină să pornesc spre casă m-am gândit că Nathasa e ca o lumânare nouă aprinsă de la o lumânare ce-a ars mai mult de jumătate. Și, odată aprinsă, Natasha e lumânarea ce aprinde mii de lumânări!
Investiți în oameni! (Mai ales în cei cu potențial!) Într-o zi veți plânge de fericire! Nu singuri, ci alături de mulți alții pe care ei i-au ridicat!
Hristos a investit în 12 ucenici. Apoi aceștia au schimbat lumea. Fă în așa fel încât să schimbi în cei din jur și tu ceva. În bine…
Nicolae Geantă