Seara trecută am certat una dintre fete. Ea nu făcuse în fond nimic rău ci doar a vrut să-mi argumenteze. Eu, parcă orbit de orgoliu am contrargumentat. Sărăcuța a început să plângă. Lacrimile m-au dezarmat. Nu știu de ce, dar pe mine lacrimile mereu mă fac plastilină.
Ea a plecat în dormitor. Salutând respectuos. Dar tristă. Eu i-am urat “noapte bună”. Și deodată mi-am amintit o poveste: “Un șarpe a intrat într-un atelier de tâmplărie, și în timp ce se târa a dat peste un fierăstrău. Evident ca a fost ușor rănit. Apoi, cu toată furia șarpele a mușcat fierăstrăul. Dar s-a rănit grav la gură! Văzându-se plin de sânge s-a hotărât să atace fierăstrăul. S-a încolăcit după el și l-a strâns, l-a strâns, l-a strâns… Cu toată puterea. Dar, cum bănuiți deja, s-a… sinucis!”
Câteodată acționăm extrem de ciudat cu cei de lângă noi. Poate chiar cu aceia ce ne sunt cei mai dragi. Ne înfuriem. Ne mâniem. Ne folosim dinții. Și, ne trezim că până la urmă ne rănim pe noi! Sângerăm… Putem muri!
Murim câte puțin de fiecare dată când mușcăm cu ură din iubire. Murim câte puțin de fiecare dată când ne mâniem. Murim câte puțin de fiecare dată când reproșăm. Murim câte puțin de fiecare dată când pentru spiritul dreptății sacrificăm iertarea!
Simțeam c-am murit. I-am scris povestea cu șarpele. I-am trimis îmbrățișări și multe inimi. Iar pe telefon mi-a apărut instantaneu: “I love my dad”. Atunci am înviat!
Nicolae.Geantă
I love my"mentor", chiar dacă aseară m-a făcut să plâng și nici nu are dreptate,că nu degeaba se zice despre mentor că e bun doar dacă elevul îl depășește, iar despre depășire eu stiu, că nu degeaba am fost poreclit "șoferul Anton Pann".
Stai liniștită Se/Fi…sunt și eu de partea ta. 👍👀
scusa mio „discepolo”…
non volevo fare del male a nessuno.
rimarrai mio amico indipendentemente dalle opinioni che condividi
ci vediamo!
ceau-bau!
Nu poți controla ce evenimente se vor derula în viață, dar poți controla ÎNTOTDEAUNA sentimentele și acțiunile față de evenimentele vieții!
Grazie, Fratello mio!