Era prima
zi de școală după vacanța de Crăciun. Prima oră. Cu clasa XII-a. 12 ianuarie
2003, ora 8,30. Am simțit că m-a lovit o săgeată în inimă. Că mi s-a rupt ceva.
Respirația mi s-a tăiat. Cheful s-a dizolvat. Picioarele mi-au devenit
plastilină. ”Mă simt rău, le-am spus copiilor, rămâneți aici și nu faceți
gălăgie”. Am ajuns în cancelarie unde am stat pe o canapea. 40 de minute nu am
vorbit cu nimeni. Mă întideam în toate părțile încercând să deșurubez junghiul
din piept. Apoi m-am ridicat. Dar nu m-au lăsat picioarele… Alarmare.
Directorul m-a dus cu mașina direct în spital. Furtune. Radiogarfii.
Perfuzii… Ani de durere!
zi de școală după vacanța de Crăciun. Prima oră. Cu clasa XII-a. 12 ianuarie
2003, ora 8,30. Am simțit că m-a lovit o săgeată în inimă. Că mi s-a rupt ceva.
Respirația mi s-a tăiat. Cheful s-a dizolvat. Picioarele mi-au devenit
plastilină. ”Mă simt rău, le-am spus copiilor, rămâneți aici și nu faceți
gălăgie”. Am ajuns în cancelarie unde am stat pe o canapea. 40 de minute nu am
vorbit cu nimeni. Mă întideam în toate părțile încercând să deșurubez junghiul
din piept. Apoi m-am ridicat. Dar nu m-au lăsat picioarele… Alarmare.
Directorul m-a dus cu mașina direct în spital. Furtune. Radiogarfii.
Perfuzii… Ani de durere!
În ziua
aceea, nici după, nu mi-a spus nimeni că am făcut un preinfarct. Nici un medic
măcar. Dar eu am știut… Soția m-a încurajat dumnezeiește. Trei ani jumătate
am avut o presiune în piept. Oboseli, amețeli, disconfort. Insomnie. Mă înecam
în somn. Trei ani nu puteam adormi decât în șezut. Iar gândurile? Tsunami
devastator. Mă chinuia Satana în fiecare noapte. ”Nu te aude Dumnezeu!”. Calmul
creștin mi se transformase în haos. Plângeam lângă patul copiilor. Iar ei
dormeau liniștiți. Mă vedeam în coșciug. Autohipnoză. Mă așezam în genunchi. Și
mă certam cu Hristos… ”De ce să sufăr?”, ”Cu ce ți-am greșit?”, ”Sunt încă prea
tânăr”, ”De ce-ai îngăduit să mă abandoneze mama?”, ”De ce-ai promis că vei fi
cu mine?”… La fel ca CS Lewis am început să-I strig lui Dumnezeu nu îi pasă
de grupul Său exclusivit.
aceea, nici după, nu mi-a spus nimeni că am făcut un preinfarct. Nici un medic
măcar. Dar eu am știut… Soția m-a încurajat dumnezeiește. Trei ani jumătate
am avut o presiune în piept. Oboseli, amețeli, disconfort. Insomnie. Mă înecam
în somn. Trei ani nu puteam adormi decât în șezut. Iar gândurile? Tsunami
devastator. Mă chinuia Satana în fiecare noapte. ”Nu te aude Dumnezeu!”. Calmul
creștin mi se transformase în haos. Plângeam lângă patul copiilor. Iar ei
dormeau liniștiți. Mă vedeam în coșciug. Autohipnoză. Mă așezam în genunchi. Și
mă certam cu Hristos… ”De ce să sufăr?”, ”Cu ce ți-am greșit?”, ”Sunt încă prea
tânăr”, ”De ce-ai îngăduit să mă abandoneze mama?”, ”De ce-ai promis că vei fi
cu mine?”… La fel ca CS Lewis am început să-I strig lui Dumnezeu nu îi pasă
de grupul Său exclusivit.
Ca și Iov
am crezut că sunt un om bun. Și omul bun trebuie să primească răspunsuri bune!
”Tot răul e spre bine”, mă sfătuia soția mea. Dar nu o credeam. Mi se părea
numai că mi se prelungește sfârșitul… Cum adică dragostea să abandoneze?
Dumnezeu m-a creat să mă anihileze? ”Și de ce Dumnezeule taci?”
am crezut că sunt un om bun. Și omul bun trebuie să primească răspunsuri bune!
”Tot răul e spre bine”, mă sfătuia soția mea. Dar nu o credeam. Mi se părea
numai că mi se prelungește sfârșitul… Cum adică dragostea să abandoneze?
Dumnezeu m-a creat să mă anihileze? ”Și de ce Dumnezeule taci?”
De ce tace
Dumnezeu în furtună? Unde s-a ascuns în necaz? Unde este El în prigoană? De ce
nu întinde un deget spre cei bolnavi? De ce nu distruge răul? De ce prelugește
durerea?… Cred că nu numai eu am ridicat asemenea întrebări nebune… Dar El am
învățat anatomia durerii: e prezent în orice furtună. Vorbește în fiecare
necaz. Plânge la fiecare lacrimă… Și vorba lui Max Lucado ”vorbește tuturor
celor ce încearcă să-L vadă prin cioburi de sticlă”. Ba mai mult, zic eu,
Dumnezeu se vede!
Dumnezeu în furtună? Unde s-a ascuns în necaz? Unde este El în prigoană? De ce
nu întinde un deget spre cei bolnavi? De ce nu distruge răul? De ce prelugește
durerea?… Cred că nu numai eu am ridicat asemenea întrebări nebune… Dar El am
învățat anatomia durerii: e prezent în orice furtună. Vorbește în fiecare
necaz. Plânge la fiecare lacrimă… Și vorba lui Max Lucado ”vorbește tuturor
celor ce încearcă să-L vadă prin cioburi de sticlă”. Ba mai mult, zic eu,
Dumnezeu se vede!
Vorbește
unui tată care rămâne cu un trandafir ridicat de pe coșciugul fetei sale, unei
mame care și-a văzut pruncul lovit de un șofer beat, unui stadion care asistă
la pogromul martirilor, unui ateu care a scăpat dintr-un atentat terorist.
Atunci, ca și pe Iov, Dumnezeu întâi se scoală din banca de elev și pune întrebări
celor de la catedră: ”Răspunde dacă ai pricepere!”. Și când Dumnezeu pune
întrebări…, cine poate răspunde? Atunci pretențiile noastre se topesc precum
ceara la foc! Și am înțeles, că atunci când El întreabă noi… îl vedem! ”Urechea
mea auzise despre Tine, dar acum ochiul meu te-a văzut!”, strigă Iov. Și eu pot
spune asta. Și oricine.
unui tată care rămâne cu un trandafir ridicat de pe coșciugul fetei sale, unei
mame care și-a văzut pruncul lovit de un șofer beat, unui stadion care asistă
la pogromul martirilor, unui ateu care a scăpat dintr-un atentat terorist.
Atunci, ca și pe Iov, Dumnezeu întâi se scoală din banca de elev și pune întrebări
celor de la catedră: ”Răspunde dacă ai pricepere!”. Și când Dumnezeu pune
întrebări…, cine poate răspunde? Atunci pretențiile noastre se topesc precum
ceara la foc! Și am înțeles, că atunci când El întreabă noi… îl vedem! ”Urechea
mea auzise despre Tine, dar acum ochiul meu te-a văzut!”, strigă Iov. Și eu pot
spune asta. Și oricine.
L-am văzut
pe Dumnezeu când eram încă bolnav cum a hotărât să mă caute niște englezi să
construim biserica. Cum o rudă de-a mea ne-a vândut un teren și după 10 ore
a… murit! Cum mi-a trimis cadou o… mașină. Cum mi-a deschis toate ușile la
doctorat. Cum m-a umplut de dragoste pentru oamenii din jur. Cum m-a umplut de
Duhul Sfânt! Și în urmă de toate, cum într-o duminică dimineața m-a vindecat de
inimă! Am recăpătat totul, ca și Iov. Ba chiar pe deasupra!
pe Dumnezeu când eram încă bolnav cum a hotărât să mă caute niște englezi să
construim biserica. Cum o rudă de-a mea ne-a vândut un teren și după 10 ore
a… murit! Cum mi-a trimis cadou o… mașină. Cum mi-a deschis toate ușile la
doctorat. Cum m-a umplut de dragoste pentru oamenii din jur. Cum m-a umplut de
Duhul Sfânt! Și în urmă de toate, cum într-o duminică dimineața m-a vindecat de
inimă! Am recăpătat totul, ca și Iov. Ba chiar pe deasupra!
Până să
trec prin durere urechea mea auzise de El, dar după trei ani jumătate de
chinuri ochiul meu l-a văzut! Apoi am înțeles că El nu e nicicum supărat pe
mine! Că întrebările mele copilărești nu l-au deranjat. Pe Dumnezeul luminii
nu-l deranjează deloc pâlpâiala lumânării noastre care-l caută sincer.
trec prin durere urechea mea auzise de El, dar după trei ani jumătate de
chinuri ochiul meu l-a văzut! Apoi am înțeles că El nu e nicicum supărat pe
mine! Că întrebările mele copilărești nu l-au deranjat. Pe Dumnezeul luminii
nu-l deranjează deloc pâlpâiala lumânării noastre care-l caută sincer.
Max Lucado
zicea că nu se îndoiește de Iov că dacă ar fi trebuit să treacă din nou prin
colaps ar lua-o de la capăt. Cred că așa aș proceda și eu dacă asta ar fi
soluția să-L văd pe Dumnezeu!
zicea că nu se îndoiește de Iov că dacă ar fi trebuit să treacă din nou prin
colaps ar lua-o de la capăt. Cred că așa aș proceda și eu dacă asta ar fi
soluția să-L văd pe Dumnezeu!
În necaz Dumnezeu
m-a învățat anatomia durerii. O anatomie cu o lecție lungă a răbdării. Și cu
una blândă a mângâierii. ”Dumnezeu ne mângâie nu pentru a ne face pe plac, ci
pentru a ne face mângâietori”, zicea John Henry Jowett…
m-a învățat anatomia durerii. O anatomie cu o lecție lungă a răbdării. Și cu
una blândă a mângâierii. ”Dumnezeu ne mângâie nu pentru a ne face pe plac, ci
pentru a ne face mângâietori”, zicea John Henry Jowett…
PS: Am înțeles ieri de ce soția mea mă tot îndemna ”în rău e și-un bine”. Dumnezeu avea un plan măreț cu mine. Și diavolul a vrut să ma distrugă…
Nicolae.Geantă
Drăgăneasa home
Nicolae dragul meu ! Drumul spre 'Rai',este o calatorie prin 'Iad',iar aceasta calatorie prin 'focul Iadului' unii mai grabiti, o finalizeaza mai repede, altii mai 'lenesi' parcurg acest traseu mai lent, trecând uneori zeci de ani pentru 'arderea completa' a materiei moarte (pamântul)si regenerarea (metamorfoza) (re)nasterii din apa si Duh,apoi înaltarea în dimensiunea cerului(locul pregatit de Hristos)la o viata noua,tainica,"ascunsa cu Hristos în Dumnezeu"…
Binecuvântari cu har si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul Isus Hristos!
Mulțumesc asemeni!
E frumoasă cursa. Îmi place!
Domul sa întareasca pe toti 'maratonistii',prin puterea Duhului Sfânt, sa treaca linia de sosire, fie mai devreme fie mai târziu,numai sa nu fie …prea târziu !