Cu ceva timp în urmă, mi-a fost dat urechilor să aud un “mare episcop” ortodox, care şuiera în barbă ceva despre necesitatea unor schimbări în sânul Bisericii Ortodoxe. Mi-am ciulit urechile să aud ce anume, iar vlădica a susţinut că « trebuie schimbat limbajul liturgic » ?! Adică preoţii, care la ora actuală folosesc un limbaj religioas anevoios, nu au nevoie de schimbare interioară, ci doar de limbaj! Prin urmare, BOR se poate conduce mai departe prin sintagma « să faci ce zice popa, nu ce face el », iar laicului i se va impune mai departe să-i urmeze « fără să cerceteze »!Nu ştiu cum justifică preoţimea ortodoxă faptul că trebuie să faci ce spune ea, deoarece în Scripturi, care sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Apostolul Pavel menţionează destul de clar că nimeni nu poate păstorii biserica dacă nu e el însuşi un exemplu (1 Timotei 3 :7 « trebuie să aibă o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului »). Dar ştiu, şi ştie toată lumea, că majoritatea preoţilor sunt mai mult decât contestaţi decât urmaţi. Săgeţile vitriolante ale mulţimii, ştirile mass-mediei şi lamentaţiile mirenilor sunt prea multe, şi nu le putem opri.
Schimbarea preoţilor ori a bisericii, nu trebuie să vină numai prin înlocuirea limbajului liturghic. Ea trebuie sî se facă întâi din interior, din inimă. Întâi untdelemnul trebuie să curgă pe cap, apoi pe barbă şi pe marginea veşmintelor – spune Psalmul 133. Întâi se schimbă mintea, gândurile, creierul. Apoi se schimbă vorbirea. Omul nu mai blesteamă, nu mai înjură, nu mai vorbeşte obscen. Îşi schimbă mentalitatea, îşi schimbă comportamentul. Devine altul, deşi tot el e. Asta trebuie să facă, acum în 2011, întâi preoţii, apoi vor fi urmaţi de mulţimi. Fiindcă nu limbajul liturgic, ci remodelarea caracterului, ne poate ajuta să ajungem din nou la ceea ce am fost destinaţi, chemaţi: prietenii lui Dumnezeu. În fapt cuvântul «religie» înseamnă relegarea omului de Dumnezeu.
Fară o nouă nastere (aşa cum o cere însuşi Domnul Isus lui Nicodim, vezi Ioan 3:5), religia e o forţă de aburire, o filosofie menajeră. Iar tinerii, bătrânii, şi chiar preoţii sau păstorii, ajung să se teamă de Dumnezeu cum ne temem noi de lup în desene animate.
Nu faceţi lucrarea Domnului cu nebăgare de seamă!