La sinagogă de ziua Holocaustului (în România) – de Nicolae.Geantă

În centrul Câmpinei, aproape de Judecătorie, pitită după niște garduri de beton și mascată de viță de vie, stă sinagoga evreiască. Închinare la Iehova nu s-a mai făcut aici de zeci de ani. Asta pentru că o sinagogă nu funcționează fără minim 10 bărbați evrei. Iar municipiul, în prezent nu mai are decât 3 (trei). Și două femei. Clădirea, veche, cu ziduri groase, dar căușite, stă cu lacăt pe ea. Din când în când mai vin vizitatori din străinătate. Rude ale evreilor ce-au locuit cândva aici. Au fost 15 în 1897, 279 în 1930, 44 în 1956…

Sinagoga, cu podele de lemn, canapele de lemn, balcon de lemn, uși și ferestre de lemn, îti dă impresia că ai pășit cu un secol în urmă. Ferestrele de la intrare au vitralii tricolore. Să mai spună cineva că evreii n- au fost patrioți. Amvonul, o masă de lemn, învelită cu o carpetă brodată. Menora nu e afară. Cărțile stau încuiate după o perdea, în peretele tapetat cu sute de stele. Ale lui David. Deasupra steaua cu şase colţuri. Tavanul, semirotund, e crăpat. Din pereți a căzut tencuiala. Sala e răcoroasă. Frigider. Atmosfera e de… imobil părăsit.

Am intrat cu vreo 60 de liceeni. Imedit curtea a (re)devenit vie. 60 de băieți și fete își fac loc spre scaune. Sinagoga e plină! Probabil din anii ’50 nu au mai fost atâți adunați odată. Și (cred) evident singurii elevi care au vizitat vreodată imobilul acesta după 1945! Prina dată în istorie când pe băncile sinagogii stau 100 % creştini! Le povestesc despre evrei. Despre istoria sinagogii, instituția care a ținut unită națiunea evreiască deși 1900 de ani nu au avut țară! Le vorbesc despre evreii români,
despre cei câmpineni… Apoi vorbeşte colega mea de istorie. Laurmă, preț de câteva minute, predic! Da, în sinagogă!

Ce să predici într-o sinagogă nefuncțională, abandonată? Despre “Un Dumnezeu părăsit”. Hristos e părăsit în fiecare zi. Dar, când nu-i mai slujești, totul devine ruină! Și biserica, și viața.

De ani buni am visat să predic despre Hristos în sinagoga asta! Azi am văzut visul cu ochii! Le-am mai vorbit tinerilor despre Tabernaco-ul lui Spurgeon. 11000 de creștini îi ascultau predicile săptămânal. Azi, a devenit muzeu. Nu mai e Spurgeon, biserica a murit!

“Vor autorităţile să facă muzeu și sinagoga asta”, m-a întrerupt îngrijitoarea. “Eu aș prefera s-o cumpăr, și s-o fac vie! S-o umplu de tineri!”.” Da, dar sunteți evreu?”. “Oarecum. Sunt mesianic”…

Am ieșit cu toți în curte.  Ei bucuroşi că au văzut ceva inedit. Eu cu inima strânsă. “Vedeți, am spus liceenilor, biserica fără oameni nu e decât muzeu. Mergeți la închinare, rugați-vă, fiți vii. Numai în biserică te poți atinge de Dumnezeu. În muzee atingerea e interzisă!”.