Îl cunosc pe Christian Crăciun de aproape 25 de ani. De când sunt eu profesor. De la prima întâlnire a mea cu scrierile domniei sale. Hrănitor, siropat, cu un condei care pișcă fără să-l simți, plin de idei inovatoare, plin de convingere, promovator al valorii, profesor doctor Christian Crăciun mi-a devenit unul dintre modele într-ale scrisului. (Da, în viață trebuie să mai avem și modele. Pe cineva pe urmele căruia să îi calci. Cine nu are pe nimeni deasupra capului, o călăuză mai devreme sau mai târziu se va înfunda în labirint). Spre deosebire de alti autori, ale căror scrieri au gust de OSB-uri, de biscuiți DITA (da, scrierile lor sunt ca rondelele de slăbit: fără gust, fără calorii, fără sare!), scrierile domnului Crăciun sunt digerabile. Mai mult, sunt prăjituri ce pătrund până în adâncul stomacului… Au calorii. Și culmea, nu fac diabet, ci bine!
Materia primă a criticului literar Christi Crăciun sunt textele inimii. Eu îl
numesc crisograf. Adică un copist care smulge cuvinte din el și le așează pe
coală. Profesorul Crăciun însă nu e doar crisograf, ci un apologet al
bunului simț. Un combatant al viciilor proaste. Unii poate nu-s de acord cu
mine, dar este un chirurg al cuvintelor. Când pune mâna pe bisturiu, Cristi
Crăciun sparge puroiul. Malpraxisul provocat de incompetenții cu cap prea
strâmt și inimă prea îngustă, vorba lui Eminescu. Fie ei în învățâmânt, în
politică, în biznis sau în cultură… (Isuse, și câți sunt!)
Interesant este ca ideile și cuvintele sale nu evoluează
labirintic. Nu te introduc într-o rețea de unde nu ști încotro s-o apuci. Nu-s
filosofii aerine, care n-au feed-beck, n-au target decât familial. Nu-s scrieri
unde se nasc luminițe la capătul tunelului, așteptate dar de neatins. Domnul
Crăciun nu este doar un spărgător de gheață. Ci și un laborator de menținere a apelor
limpezi.
Nu are un discurs spumos, o retorică a distructivismului, ci
este unul din scriitorii ce oferă soluții. Am citit la mulți derviși ai
condeiului destule eseuri, editoriale, pline de resentiment, niște baroase ce
sparg capete și frâng oasele chiar și-ale răstigniților. Dar soluții nu am
găsit. Te lasă-n coadă de pește… Niște șoșoci. La doctorul Crăciun nu există scriere fără fază practică. Și la ce ne-ar folosi să știm toată literatura, filosofia, istoria,
religia, toată cultura lumii, dacă n-o putem procesa, dacă nu e aplicabilă?
Omul Crăciun mai are o calitate: te poți bizui pe el. Adică
nu e un scriitor, un profesor, un individ dintre indivizi, de tip giruetă,
care-o dă când cu comuniștii, când cu regele, când cu stânga, când cu dreapta,
când cu credința, când cu ateii… Are constanță. Verticalitate. Ceea ce multora
dintre telurici le lipsește! Se vede asta de pe Lună…
Îmi mai place ceva la el: nu e extremist! Domnul Crăciun, vorba
lui Frunzetti, nu s-a autointitulat superbun, dar visează laolaltă cu bunii. Nu
știu dacă aș putea să îl numesc bard, dar e un “poet” care n-a exclus
în epistolele sale dumnezeirea, providența. Nu e unul dintre cei care, vorba lui
Balzac, „s-a urcat pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-a citit”. Căci
numai aroganța, o prostie a fudulului, o nebunie (Biblia scrie că „nebunul
zice în inima sa că nu este Dumnezeu”), te lasă să te crezi buricul pământului. Și
vorba lui Max Lucado: „nu toate se învârt în jurul meu!”…
E o plăcere și o igienă să găsești cuvinte de mulțumire, mai
ales în vremuri neașezate și în locuri șubrede, vorba domnului Pleșu. Mă bucur
că sunt contemporan cu domnul Crăciun. Și mai mult, prieten… Chiar fără
Bergenbier.
Spunea prietenul meu – pastorul Vladimir Pustan – că la Charles Beard
istoria se rezumă în patru faze: când zeii vor să distrugă pe cineva, îl îmbată
cu puterea; moara lui Dumnezeu macină încet dar mărunt; albina fertilizează
floarea ce o pradă; și, când e suficient de întuneric se zăresc stelele… Suntem în ultima fază a istoriei… E suficient de întuneric…
Mulțumim că mai apar stele … Una dintre ele e profesorul Christian Crăciun!
Să luminezi bine, maestre! O flacără, oricât de mică, poate
face noaptea ce nu poate face Soarele…
”La Mulți ani!” este puțin spus. Vă doresc să trăiți veșnic!
Nicolae.Geantă