Kampala colors – de Nicolae Geantă

Cocoțată pe 7
coline. Ca vestita Romă. Dar în plin climat ecuatorial. Doar e la 0 grade și 19
minute Nord. În continuă vară. Mereu peste 25 de grade Celsius. Situată la 1190
m altitudine. Ceva mai sus decât Predealul românesc. Străjuită la sud de Lacul
Victoria. Cel mai mare lac din Africa și al treilea de pe glob ca suprafață. Cu
cea mai mare creștere demografică a unui oraș african. Da, peste 4,04 % pe an!
Cu case azvârlite pe dealuri și în văi. Vile și mahalale. Stup. Case din
cărămidă, lipite cu lut, și clădiri cu sticlă. Bogați și săraci. Limuzine
scumpe și boda-boda (motociclete ieftine indiene). Cu cocotieri, palmieri,
plantații de banani, dar și cu milioane de celofane, pet-uri și gropi. Căci da,
cel mai vestit oraș al Africii de Est are autostradă pe centura de vest,
bulevarde bine asfaltate și străzi ce arată ca după bombardament. Uneori, după
o ploaie ecuatorială de câteva minute, inundațiile ajung chiar în… magazine!
Mai ales dacă ai șansa să fii cu prăvălia în partea joasă a șoselei. Ori mai
ales a orașului. Unde sunt chiar mlaștini. Și deci mosquitos (Cum ce sunt?
Țânțari!) Claxoane, muzică, tamburine și strigăte. Poliție înarmată, cu fluiere,
și unii cu bețe lungi cu care mai altoiesc motocicliștii rebeli. Circulația? În
toate direcțile dintr-un foc. Iar paza la magazine cu…pușca! E drept veche.
Dar și gloanțele din secolul trecut ucid.

Da, ați ghicit,
despre Kampala e vorba. Capitala Perlei Africii. A Ugandei. Un oraș
efervescent. Viu colorat. Care m-a captivat de când i-am trecut frontiera/pragul.
Un oraș așa de animat cum nu am mai călcat în 55 de ani nicăieri pe planetă! De
la Golful Persic la Pacific. Probabil doar Napoli poate concura cu Kampala la „life
color”. Mercer, o firmă de consultanță newyorkeză, a clasat Kampala pe locul I,
drept cel mai bun oraș de locuit din Africa de Est. Înainte de Nairobi (Kenya)
și Kigali (Rwanda).

Am spus despre
Kampala că e urcat pe coline. Old Kampala a fost nucleul inițial. Unde, pe
vechiul deal al urbei de azi s-a aflat Fort Lugard – sediul inițial al
autorității britanice. În Protectoratul Ugandei. Aici a fost cândva rezervația
de vânătoare a regelui Bugandei (regelui i se spunea „kabaka”). Dealul înalt
era cunoscut ca „Hill of the Impala”. Bugandezii l-au tradus ca „Akasozi ke’Empala”.
Apoi a fost prescurtat K’empala, iar azi se numește Kampala. „Kasozi” înseamnă
„deal”. Iar „empala” este pluralul de la „impala”, o specie de antilope. Deci
Kampala ar fi tradus „Dealul Antilopelor!” Celelalte coline sunt denumite
Mengo, Kololo, Nakasero, Namirembe, Rubanga și Makerere. Dar orașul, care e
inima Ugandei și a districtului Wakiso, mai cuprinde ceva divizii: Rubanga,
Nakawa, Makindye, Kawempe și Central Kampala. Eu am locuit în Nira. În nord.

Metropola a crescut foarte rapid în ultimul deceniu. De la
1,18 milioane de locuitori în 2002 la 1,70 milioane în 2020. Și la cca 2
milioane astăzi. Dar locuitorii ei nu toți au… buletine. Așa că orașul poate
fii mult mai înțesat. Statisticile Ugandei spun că în zona metropolitană a
Kampalei locuiesc 6,7 milioane de locuitori. Și îi cred. Doar am văzut cu ochii
mei densitatea demografică. Forfăiala. Kampala e un „du-te vino” permanent.

matooke

Traficul este intens. Dar haotic. Dezorganizat. Nu sunt
semne de circulație. Și foarte rar vezi semafoare. Doar central. Kampalezii au
reguli de circulație. Dar pe… hârtie. Majoritatea nu le respectă. De exemplu pe
motociclete (boda-boda) nu poți circula decât două personae. Dar ei circulă și
patru. Sau chiar șase dacă sunt mai mici. Fără cască. Fără costume. Cu fuste,
în pantaloni scurți, în blugi. În tricou, geacă de piele sau pătură
(traditional). Desculți, cu cizme, cu bocanci, cu sandale sau șlapi. Șlapii sunt
încălțăminte cvasiunanimă. Nimănui nu îi intră gazele-n ochi, nimeni nu
răcește, nimeni nu e nemulțumit că cel din față are o motocicletă mai faină.
Sunt fericiți că merg călărind fierătania. Boda-Bodas-urile sunt sute de mii.
Primăria Kampalei nu le poate ține rostul. Zice că au înregistrate vreo 130-140
de mii. Dar încă pe jumătate circulă fără… acte! Mai ales că vin și mulți de
primprejur! Am văzut boda-boda care cărau câte 5-6 persoane. Alții duceau vreo
200 kg de matooke (bananele acelea pentru gătit). Alții zeci de ananși agățați
ca globurile în bradul de Christmas. Unii cărau saci uriași, zeci de cartoane
cu ouă, lăzi de suta de kg, frigidere, țevi de PVC de 4 metri! Am văzut zeci de
femei care stăteau lateral, cu picioarele totuși spre bordură, o fată care
butona telefonul în spatele tatălui său, femei cu prunci sugari în brațe! Pe
motoretă! O femeie ducea un copil în fașă acoperit c-o păturică. Unul căra o
ușă, cineva un aragaz. Altul o jumate de căruță de bețe de trestie de zahăr. Să
nu vă mai zic de zecile de bidoane, de scânduri, găini și alte chestiuni ce
nici nu v-ar trece prin cap că pot fi cărate cu… mobra! Pardon, boda-boda! Nici
nu-mi imaginez cum e posibil să legi 60-70 de ananași pe motoretă. Ori pe
bicicletă. (Care sunt inferior numeric. Poate că e greu de pedalat). Cea mai
tare fază ce mi-a trecut prin ochi a fost un tip care căra o… dormeză! Da, cu
motocicleta! Și culmea se încadra perfect în slalomul său printre mașini.
Trebuie să vă mărturisesc: pe boda- boda nu urci fără permis. Condusul prin
Kampala e o artă. Arta strecurării în trafic. Femeile nu prea conduc
motociclete. Am întrebat pe Ivan (partenerul nostru de la fundație) „de ce?”
(eu bănuiam ceva pe linie culturală; la ei nu e vorba de misoginism). Și mi-a
spus simplu. Sec. „De frică!” În toate mile de km parcurși în Uganda nu am
vazut nici cinci femei „driver of boda-boda!” Aha, uitasem. Mă întrebați dacă
au accidente? Eu nu am văzut. Dar statisticile spun că sunt destul de dese.
Chiar îngrijorător de multe (60 % din spitalizări vin din accidente!). Pentru
că pe boda-boda simți biciul vântului (calmele ecuatoriale) dar nu vezi fețele
participanților la trafic!

piața cu matoke

Mașinile sunt de toate mărimile. Predomină însă cele
japoneze. Toyota, Mitsubishi. Mai ales microbuze. Folosite ca maxi-taxi.
Uitasem, au volanul pe dreapta. Amprenta engleză. Și limba vorbită e tot
engleză. Dar ceva mai stricat. De aceea i se spune „uglish”. Ugndo-engleză.
Oamenii circulă cu microbuzele. Dar și câte o sută în camion. Pe camion. Muncitorii
sunt duși cu camioane. Fără copertine. Fără centuri de siguranță. No safety. Foarte
mulți ugandezi se deplasează pe jos. Mișcare. Multă. Mersul pe jos e sănătos.
Mai ales atunci când faci kilometri. Ziua, noaptea, în soare, pe ploaie sau în
beznă, marginea șoselelor e plină de călători. În sus, în jos, cu cumpărăturile
pe cap (în special femeile), kampalezii nu au nevoie de săli de fitness. Pentru
că nu au ținuturi adipoase la burți.

La stradă sunt sute de mii de tarabe. Chioșcuri mai mari sau
de un (1) metru pătrat, tarabe din tablă, din scânduri, din bețe sau chiar din
ziare direct pe jos (apropos am văzut și vânzători de ziare ambulanți; aici
știrile nu se citesc continuu pe smartphone-uri). Se vinde orice. Cafea, banane,
găini, sticlărie, biscuiți. Plasticuri chinezești. Cizme. Șlapi. Unii vin cu
50-60 de perechi de șlapi – întinși pe un fel de colibiță – direct la ușa
mașinii. Se vinde carne la 2 m de trafic. Praful? Nu e un impediment. Muștele?
Copiii sau femeile flutură continuu cu evantaiele din frunză. Unii vând găinile
de vii. Sau ți le taie și jumulește pe loc! Ori dacă vrei chiar ți le frige.
Grill la soba de jar. Mai mereu ești asaltat de băieți și fete care vin la
fereastra microbuzelor (mai ales de călători) să vândă frigărui! Dar nu bucăți
de piept, ori pulpe de pui tăiate mărunt. Ci direct pulpe prăjite în ulei sau
fripte la sobe cu cărbuni. Ori cu lemn. Da, târgoveții ce vând mâncare în plină
stradă au majoritatea sobe cu… lemn ori cărbuni. Buteliile sunt prea puține ca
pondere. Târguri și piețe sunt aproape în fiecare intersecție. În Kampala toată
lumea vinde. Toți au tarabe. Cumpără de la magazine și vând în stradă. Apă,
castraveți, brichete, gel de duș, telefoane… Cu butoane. Cu touch. Tarabele
sunt în clădirile de la drum. În spate sunt mahalalele. Cartierele de locuit.
Îndesate cu oameni. Case ciorchine. Să vă mai zic că se ard plasticuri, se
sortează pet-uri, cartoane, nyloane, table sau alte produse ce pot fi
valorificate, direct la șosea? Ori că peisajul este mai mult decât deteriorat și
mirosul pestilential?

Tot la stradă sunt micile ateliere. De reparații. Cu
autogenul direct la șosea. Se sudează biciclete, motociclete, roabe, porți de
fier, paturi de fier. Ori alte acareturi. Afacerea cu paturi, canapele,
dormeze, pătuțuri din fier etajate, fotolii, scaune de orice fel și orice
mărime, este un biznis destul de prezent. Am văzut ateliere de reparat motoare,
de schimbat cuzineți, de schimbat osii de camioane ori de rectificat cuzineți!
Nu vă mai spun despre dealerii de boda-bodas, căci sunt peste tot. 1000-2000 de
dolari americani o motocicletă. Majoritatea de fabricație indiană. Pe stradă
sunt cărătorii cu roabe mari de lemn, încărcătorii, ridicătorii de bagaje.
Recunosc, aici sunt oameni care muncesc din greu. Pe preț de aproape nimic.
Numai boda-bodiștii „tau frunză”, vorba bihorenilor.

o stradă la periferie

Dacă vrei să mănânci stradal ai sute de standuri. Ba mii. De
la gogoși și fripturi deja gătite la preparate ad-hoc. Cel mai popular este
rolexul. Nu ceas de mâncat. Ci un fel de clătită sandwich cu ou prăjit și
legume. În fața ta se sparg două ouă, se taie ceva ceapă și ceva roșie, se
amestecă precum o omletă, apoi se prăjesc pe o plită unde s-au zvârlit ceva
picături de ulei. Când omleta e gata se așează între două chapati (ceva ca
lipia libaneză), și se rulează ca o clătită! Bon Apetite! Costă cam doi lei
românești! (Da, am mâncat de două ori. Dar nu tot! Prima data din curiozitate,
și a doua oară de foame!). Cel mai bun chapati din Kampala este „Kikomando” –
care conține chapati tocat cu fasole prăjită! Light. Apoi mai e ceva in vogue:
„Luwombo”. O tocană cu carne aburită. Și pentru că tot am pomenit de aspectul
culinar kampalez trebuie să vă mărturisec ceva inedit: ugandezii sunt mari
mâncători de banane! În anul 2012, o statistică spunea că un ugandez a mâncat o
cantitate medie de… 660 de kg de banane! De matooke. Acelea sunt dieta
orașului!

În baruri (kofunda) nu ai voie cu genți mari! Ești suspect
că ai venit la furat! În marketurile mai mari la ușă te întâmpină gardianul cu…
pușca! Eu nu am intrat în niciun „Kofunda” (mic bar cu scaune din palstic), dar
am cumpărat de câteva ori baxuri de apă. E mai ieftin. M-a amuzat muzica lor –
un fel de happy pop și happy reggae. Zgomotul de tambourine, vorba unei femei
albe: „face ca dansul să nu poată fi evitat!” Uite că o contrazic. Eu am reușit
să stau liniștit…

atelier de reparat motoare

Kampala are și cea mai mare piață de haine din Africa de
Est. Se numește Owino Market. Suveniruri ce nici nu-ți imaginezi. De la cămăși
și căciuli brodate la mini-elefanți sculptați în lemn. De la rochii și
brelocuri la inele mici și păhărele de sticlă. Prețurile nu sunt extravagante.
Trei, cinci sau zece dolari. Numai trolere rezistente să ai. Și permisiune la
avion.

Am citit că în Kampala e de evitat să porți culorile
albastru deschis (exact așa aveam noi tricourile de la FAMU Organisation) și
galben. Pentru că sunt culorile partidelor și ești acuzat de… prozelitism
politic! Poftim încredințare…

Uneori auzi claxoane puternice. Și îndată apare un Jeep, cu
4-6-8 soldați înarmați, care face pârtie printre participanții la traffic.
Trebuie să te dai automat în lături. Trece vreun demnitar de rang înalt. Vreun
politician. Sau vreun militar. Și ăștia se grăbesc, nu au timp ca muritorii de
rând! Chiar așa, unde se grăbesc? Și cu timpul care le rămâne ce fac?

Într-o zi am ajuns în zona stadionului. La Nambole Stadium. În
periferia Kampalei. Drumul spre colosul circular unde se joacă fotbal a fost
cel mai ciuruit din tot ce am parcurs prin Uganda! Dacă ești sătul te sfătuiesc
să nu te aventurezi pe acolo!

De câteva ori am trecut și prin zona Nakasero, unde e
populație de „high life”, birouri guvernamentale, corporații, blocuri înalte.
Aici oamenii sunt mult mai organizați, mai bine îmbrăcați. Mai occidentali am
putea spune. Am vrut să vizităm și Parlamentul. Dar dr. Chris, un ministru care
e partenerul nostru la FAMU, nu a fost în clădire… Politicienii mereu schimbă
agenda.

urmează omleta?

Am mai văzut prin Kampala multe femei în rochii fără spate
și cu căciulă groasă din lână în cap, moschei și școli unde la ferestre nu
sunt geamuri, ulițe cu rufe pe sârmă, pe gard sau în boscheți, schele din
lemn fără nicio protecție la construcțiile înalte (blocuri de 3-4 etaje), femei
ori băieți pe la hoteluri care mătură continuu frunzele (aici nu cad toamna, ci
zi de zi!), păsări Marabou Stark (niște stârci negrii cât berzele) care mănâncă
din… gunoaie, chiar în fața caselor (!), Uganda Club Golf (cu terenuri și hotel
de lux), maldăre de fiare vechi, mii de caroserii abandonate, bananieri și case
prăfuite mai rău ca cele din Comarnic pe timpul lui Ceaușescu! Am văzut vaci
păscând printre boda-bodas pe străzile centrale, copii în pielea goală printre
tarabele din talcioc, femei cu umbrele în plină arșită, bărbați cu bocanci și
haine de zăpadă (!) la +32 de grade C, câini extrem de slabi printre furnicarul
de oameni. Dar nu am văzut nicio pisică! Și nicio piscină!

Am întâlnit lux dar și multă mizerie. Dar cel mai murdar
lucru pe care l-am văzut în Uganda au fost… banii! Trebuie să umbli cu ei cu
mănuși! În Uganda banii nu sunt ochiul diavolului. Ci gura virușilor. Chiar
așa, v-ați gândit vreodată de ce banii sunt murdari? (Vă spun altădată).

Mi-a plăcut extrem de mult Kampala. Cu toate extremitățile
și paradoxurile ei! Cu toate șmecheriile celor de la hotel, dela aeroport sau a
buticarilor. Dacă închid ochii acum aud vuietul boda-bodas. Adică simfonia
Kampalei. Și dacă stau prea mult cu ochii închiși mă văd deja pe străzile
orașului zgomotos și arhiaglomerat care altădată era tropăit de antilope! Abia
aștept să revin printre culorile ei!

PS: „De ce lucrurile frumoase se termină repede?”, m-a
întrebat prietenul meu Marian Volintiru. „Because there are more beautiful ones
to come!”

PPS: După ce am ajuns acasă Ivan mi-a scris un mesaj scurt:
„Nicu, îmi e deja dor de tine!”. Și mie de el. Și de Kampala colors…