Octombrie. 2023. În jur de 15,30. Piața Victoriei. În fața Guvernului
României. Câteva mii de creștini.
Evanghelici, ortodocși, catolici. Bătrâni, tineri și ceva copii. Români, maghiari,
rromi. Din Țară sau din Diaspora. Veniți cu mașinile personale, cu microbuzele,
cu autocarele. Cu metroul. Ori cu avionul. Și unii, bucureștenii, veniți chiar
pe jos. Poliție. Jandarmerie. Mașini ale lor. Motociclete. Bodyguarzi. Bannere.
Pancarte. Steaguri. Fără fluiere. Fără vuvuzele. Un băiat are o chitară. Mai
mulți au Biblii. Și mii de inși ce au tricouri negre pe care scrie „Ne luăm
curcubeul înapoi”. Afară e cald. Cer senin. E toamnă, dar sunt +28 de grade
Celsius! Dumnezeu este cu noi! Dar și noi cu El. Căci, ce folos ar fii dacă El
ne poartă de grijă și noi am sta cu spatele. Toată atmosfera asta este dedicată
Lui. Regelui etern! Celui mai Mare!
pășit printre miile de oameni de la „Marșul Apărătorilor Credinței 2023” am
fost asaltat. Îmbrățișat. Sărutat. Obligat să particip la selfie-uri sau
ședințe foto ad-hoc. „Sunt din Maramureș…, din Brăila…, din Timișoara…, din
Oradea…, din Bistrița, din Valea Jiului, din orașul dvs… Din Italia. Din
Anglia”, sunt numai câteva dintre declarațiile ce mi le-aduc aminte. Băieții
din staff-ul de la Profides m-au strâns în brațe ca la rugby. Nu ne văsum de
câteva luni! Așa face dragostea. Îi simți îmbrățișările în toate încheieturile.
Oamenii sunt bucuroși. Toți. Inclusiv cei veniți în cărucioare cu rotile. Chiar
și Poliția zâmbește. La ce eveniment ați mai văzut polițiști cu fețe
zâmbitoare? Printre mulțime toată comunitatea Profides, organizatorul Marșului.
Toni Berbece
era deja lângă scenă. Intervievat de AlfaOmegaTv. Cei de la tehnic pregăteau
sonorizarea. Și camerele de filmat. Eu l-am căutat pe Dodo Surdaș. Unul dintre
cei mai buni prieteni ai mei din România. Era cu echipa de filmare de la Vocea
Creștinilor. Chiar așa, mă așteptam să fie mai multe camere ale
televiziunilor. Dar, din nou ne-au sfidat. A treia oară în mai puțin de un an!
În Octombrie 2022, când am fost 10.000 de creștini în stradă la Marș, ne-au
sfidat. În afară de-o televiziune, nimeni din presa românească laică nu a scos
niciun cuvânt! Silence. Să nu se afle cumva că suntem mulți, uniți. Când am
fost 20.000 pe Arena Națională de Paști, televiziunile românești din nou ne-au
sfidat! (Exceție Antena 1 care a dat o mica știre). Creștinismul nu e de bon
ton! „Cum, să le facem reclamă? Cum, să spunem societății că mai există în România
oameni ai Bibliei?” (Interesant este că de Paști chiar TVR mi-a luat interviu
pe stadion! Și nu doar mie! Dar nu au dat nicio secvență!) Iar acum, La Marșul
din 2023, când am fost poate 25.000 (toate cifrele acestea nu sunt din burtă,
sunt primite din partea Jandarmeriei Române care ne-a asigurat protecția
evenimentului) televiziunile din nou ne-au sfidat. Cu excepția uneia singure!
Iar unii din presa scrisă, care au menționat ceva, manipulator, au scăzut
cifrele la 3000 de participanți! Să nu cumva să dea creștinismul de bine! Da,
în România presa nu doar că nu e liberă, dar e cel mai mare manipulator! Vorba
românului: „Ați mințit poporu’ cu televizoru’!” Știm deja, Hristos și ai Săi mereu au
fost ignorați, ridiculizați! Mai știți pe cineva mai hulit ca Hristos sau
Biserica Sa? Interesant este că presa fie sfidează cu bună intenție
evenimentele creștine, fie le murdărește. Le denigrează. Apoi, toți cei care
fac asta, aleargă disperați la biserică și slujitorii ei ori de câte ori au
probleme! Filosofie deșartă a multora: să vorbești de rău pe Dumnezeu și apoi
să vrei să-ți facă bine! Să nu le țină în seamă Dumnezeu păcatul acesta!
E ora 16
fix. Șeful Jandarmilor mă întreabă „Începem?”. „În câteva minute. Toni dă un
interviu”. Probabil unei televiziuni crestine. Sau băieților de la România TV.
Singurii care au fost mereu cu noi! Între timp în Piața Victoriei au mai venit
mii de participanți. Autocarele curg. Într-o jumătate de oră am depășit cu mlt
10.000. Se flutură steaguri. În liniște. Pastorul Toni Berbece a deschis
evenimentul cu o motivație: trebuie să ne rugăm. Apoi din mii de piepturi a
răsunat „Tatăl nostru”. Cu Dumnezeu începe orice lucru din Univers. Fără
El tot ce facem este în zadar. Apoi ne-am rugat pentru Guvernul României. A
urcat pe scenă pastorul maghiar Gheza din Sfântu Gheorghe. La marșul creștin
românii și ungurii sunt frați. Sub steagul lui Hristos nu mai avem nicio
culoare etnică. Nici animozități! Și culmea, că oamenii tocmai de Steagul
Domnului fug. Apoi vor să fie pace în lume! După încă o rugăciune în limba
maghiară, pe scenă a urcat Nicolae Geantă. Care a vorbit în 4 puncte „de ce-am
venit la Marș”. Să știe toată lumea că am venit pentru Isus. Marșul nu e
împotriva nimănui. Marșul este despre Isus. Apoi s-a continuat din nou cu rugăciune.
Pentru pruncii noștrii. Toni a mai avut un scurt mesaj, a descris traseul ce va
fi urmat și am pornit cu toți la drum pe Calea Victoriei. Participanții au
ajuns deja aproape la 20.000. Printre ei am văzut nu doar pastori, ci și ingineri,
patroni, medici, profesori, parlamentari, un șef de culte… Dumnezeu are oamenii
în toate palierele societății! Senatorul Titus Corlățean a venit cu soția de
mână și amers tot drumul alături de noi.
Pe Calea
Victoriei, down-town-ul Bucureștiului, am cântat imnuri creștine, am rostit motive
de rugăciune și ne-am rugat. Din loc în loc s-a amintit trecătorilor „cine
suntem, ș ice dorim pentru România”. La terase erau mii de oameni, la balcoane
au ieșit alte mii. Toți cu telefoanele pornite pe video. Nu am văzut niciodată
atâtea fețe senine. Mii de oameni ne-au făcut cu mâna, ne-au felicitate, ne-au
încurajat. Da, România mai are muuuulți oameni frumoși care cred în Dumnezeu!
Niște fete africane ne fac cu mâna. Dar și un grup de indieni. Unii dintre
trecători se alătură Marșului. Cântăm cu toții: „Suntem o familie unită”.
Familia lui Hristos este cea mai mare! Cântăm „Nu ne temem de s-ar clătina”,
„Evanghelia are putere”, „Lângă Domnul Venic voi rămâne”, „Isus e Rege”…
Cântăm și ne rugăm! Astea sunt armele creștinilor. Nu doar Toni Berbece, ci și
Daniel Nastasă (Profides București) ne conduce în rugăciune. Pastorul Răzvan
Mihăilescu (Biserica „Râul Vieții” București) rostește un devotional din Isaia.
Ciprian Luca (moderator Vocea Creștinilor) face o rugăciune pentru o
„mass-media curată”. Mergem, ne oprim, cântăm. Mii de trecători sunt fascinați!
Bucureștiul, Centrul Vechi al lui, e în sărbătoare. Răsună de Hristos. Așa ar
trebui să fie zilnic o țară creștină! Amin.
radiourile creștine, vlogării, presa scrisă (creștină și laică) fac fotografii,
iau interviuri… La Vocea Creștinilor care a filmat live tot evenimentul
senatorul Titus Corlățean declara direct dintre mărșăluitori: „Am spus-o
frecvent, și în spațiul public și la întâlniri cu liderii religioși: dacă vocea
creștinilor nu se aude direct public, în stradă se va auzi vocea celorlalți.
Care sunt mult mai puțini, foarte bine organizați, foarte bine plătiți,
susținuți financiar, și susținuți politic din afara țării, și este treaba
noastră ca să ne facem partea… E foarte bine că suntem în stradă, e foarte bine
că sunt mulți creștini azi în București. Am văzut cunoscuți din toată țara… Eu
văd treaba asta doar ca un început. Văd că numărul crește și asta trebuie să
fie un semnal serios de avertizare pentru decidenții din România… Ei trebuie
să țină cont de vocea creștinilor, populație care este majoritară în România”.
ajuns la ieșirea de pe calea Victoriei pe Bulevardul Națiunilor Unite eram deja
vreo 25.000 de mărșăluitori! La București noi ieșisem să apărăm credința
creștină. În aceleași momente în Israel începuse un Marș pentru Apărarea
națiunii. Ei erau atacați cu rachete! În Israel începuse un nou război! Ne-am
rugat și pentru pacea Ierusalimului. În Piața Națiunilor Unite Nicolae Geantă a
vorbit cca 5 minute despre „importanța Bibliei și impactul ei în societate”.
Publicul deja striga de minute bune: „Biblia în școli!” Biblia formează
caractere. Și oameni neprihăniți. Fără ea se vede unde am ajuns ca societate.
În derivă! Apoi am ajuns cu Marșul spre final. Când cei din fața grupului
intrau pe Bulevardul Libertății care duce în Piața Constituiei din fața
Parlamentului României cei din spate erau încă pe Calea Victoriei. Atât de
mulți pelerini!
Victoriei băieții de la Profids au amplasat o scenă uriașă. A urmat un concert
creștin cu trupele Profides București și Not In Idol din Moldova
de peste Prunt. Oamenii aclamă bucuroși, sunt cu mâinile pe sus, cântă, se
roagă. E semiîntuneric și toți aprind telefoane. Piața Constituției e plină de
torțe electronice! De Crucea uriașă aprinsă în spatele scenei. Și de inimi
luminate de Isus. În spate Palatul Parlamentului, sau Csa Poporului cum e
cunoscută în folclorul românesc, e luminată difuz de razele roșiatice ale
soarelui. Cerul e albastru azzuro aprins de roșu! Iar pe pământ e deja
întuneric. Așa e Cerul mereu, albastru al speranței și roșul sângelui lui
Hristos. Luminat, gata să primească pe oricine dorește să ajungă acolo de pe
pământul întunecat! Facă Domnul să intrăm cât mai mulți telurici pe porțile
Lui!
Toni
rostește rugăciuni. Apoi o predică scurtă „Când Dumnezeu aude strigătul
disperat al României” (Exod 3:7). Standul de la Vocea Creștinilor
oferă Biblii gratuite. O mie de bucăți am avut. Se dă gratis literatură
creștină. Biblia nu e doar informare, e transformare!
Am plecat
încet spre Piața Unirii la Metrou. Pe Bulevadul Unirii erau mii de bucureșteni
și nu numai, care ascultau mesajele din Piața Constituției. Răsuna inima
Bucureștiului de inimi creștine! Pe Bulevard țâșneau fântânile arteziene
colorate. Feeric. Cer albastru roșiatic și fântâni multicolore. Iar pe fundal
imnuri creștine! Marșul și Concertul s-au încheiat după aproape 5 ore!
Creștinii au pronit spre casele lor. Cu inimile pline de speranță. Și cu gândul
pregătirii pentru următorul…
Nicolae.Geantă
Liliana Ciubotaru – Inimi de creștini…unite intr-un marș dumnezeiesc , un strigăt al vieții! Marșul creștinilor…un marș al dragostei divine !