Jurnal de Qatar – de Nicolae.Geantă

Sursa foto Aici

Qatarul e o țărișoară mică (11.561 kmp, undeva cât Prahova+Dâmbovița+Ilfovul nostru). E țară mică dar foarte bogată. La venituri pe cap de locuitor (PIB de peste 120.000 $/an/locuitor) nu îi întrece decât Luxemburgul (peste 140.000 în 2023). Ambele țări parcă vor să ne confirme iarăși și iarăși că rubinele scumpe încap în casete mici. Când am deschis ochii deasupra Qatarului era 4,30 dimineața. Am văzut o mare de lumini. Fascinantă. Nici măcar Chicago nu se poate compara, darămite Londra ori Parisul. Doha noaptea e feerie. Miliarde de lumini. Șosele, insule artificiale (poldere antropice), chei, dane, rezervoare de țiței sau gaze. Și clădiri moderne. Sky-scrapels (zgârie nori). Toate luminate cu roșu în vârf. Semnalizare pentru avioane. Pentru că avionul a ajuns mai devreme (numai Qatar Airlines putea face asta!), a făcut vreo două ocoluri orașului pe deasupra până a primit undă vedre la aterizare. Bonus. Ca să ne încânte!

Qatarul e o peninsulă mică înconjurată de apele calde ale Golfului Persic. Vara temperaturile aici au o medie de 42 grade C (Iunie, Iulie). Bine că eu am ajuns în Februarie. Când media e de numai 23 grade C. De plouat nu plouă decât slab. 71 mm pe an. Adică de 9 ori mai puțin ca în România. Noi uneori detestam ploile, dar alții ar umbla fără umbrele hai-hui prin furtuni! (După ce am văzut seceta arabilor și-a africanilor am început să îndrăgesc ploaia! Gândiți-vă ce ne-am face românii fără ploi?). Doar 160 de km are Qatarul dela Nord la Sud. Undeva cât între Brașov și București. De locuit e concentrat aproape totul în jurul capitalei Doha. Din cca 2,8 milioane locuitori, peste 80 % trăiesc aici. Da, dar să nu vă gândiți că majoritari sunt arabii. Nu, ei sunt numai 41%. Peste 21% sunt indieni. Apoi asiatici, africani. Și normal la urmă europenii. Doha se mândrește ca 86% din forța de muncă o reprezintă emigranții! O fii mult, o fii puțin? Deocamdată de la noi încă se pleacă. Și cu ce costuri pentru viitor! Așa s-au răzbunat românii pe România: părăsind-o! 

 Să vă mai spun ceva despre țara care se întinde doar pe 3 grade latitudine (24-27 grade N) și două longitudine (50-52 grade E): ceva istoric. Qatarezul se laudă că au tărâmurile locuite de 50.000 de ani! Nu îi cred. Dar îi cred că au artefacte mesopotamiene de acum 6 milenii. Din perioada Ubarid. Controlați de arabi și islamizați (în secolele 6-14), după 1551 intră sub tutelă portugheză, mai târziu sunt stăpâniți de bahramiți și saudiți, de otomani (1871-1915), și apoi de britanici până în 1971, când perla Golfului Persic devine independentă abia pe 1 Septembrie. Azi, monarhia semiconstituțională (au și Constituție, și Legea Sharia, islamică) a început să fie stăpân! Nu numai la vânzările de gaze naturale. Nu doar la PIB (are peste 325 miliarde dolari pe an, aproximativ cât România! O țară de 20 de ori mai mică!). Ci și la avioane. Cu investiții uriașe în flota Qatar Airlines cred că “piticii din Golf” domină Asia și Africa! 

Între timp am aflat

Lucrurile frumoase nu sunt întotdeauna simple

Iar fericirea nu ți-o spui zgomotos.

Înțelepciunea se adună mai ales la tâmple

Și învățăm abia după ce am făcut atâtea pe dos!

Aeroportul DOH (Hamed Internațional AirPort) e ceva uriaș. Păturile asfaltice depășesc cu mult Câmpina. Și interesant: e în permanenta construcție. Qatarezii nu se mai opresc! Forfota e de nedescris. Chiar dacă e decât 5,30 dimineața. Zecii de mii de oameni, din toate colțurile lumii, în tricouri sau paltoane, cu ochii oblici sau rotunzi, cu piele albă, neagră ori galbenă, au transformat DOH într-un furnicar! De unde vin și unde se duc atât de mulți călători? Oare câți din mulțime știu că într-o zi vom intra cu toți într-un scanner divin? Și culmea, chiar dacă nu dorim. La intrarea în aeroport se trece prin security. (La intrarea după aterizare. Și ca să intri la o nouă poartă mai faci un control!). Așa ceva nu am văzut nici în America! Puricat la piele. Hmm, într-o lume care se hrănește cu terorism nici nu cred că se poate altfel. După ce pășesc în fine în terminal îmi vine un sms de la Ministerul de Externe al României! “Atenție! La ieșirea și deplasarea în stare de ebrietate în spațiul public constituie infracțiune în Qatar. Respectați legislația locală”. M-a bufnit râsul de îmi venea să urlu ca Tarzan. Nu de regulile qatarezilor ci de faptul că Ministerul român de Externe s-a găsit tocmai ce sa mă avertizeze! Chiar așa, zilele trecute când căutam niște medicamente de prevenție pentru riscurile africane, cineva (din lumea conducătorilor creștini) m-a avertizat: “poți lua pastilele X dacă vrei sa bei un pahar ceva!” Am zis că plesnesc! Păi eu sunt pentru abstinența totală de peste 33 de ani jumătate! Băutura nu are ce să caute la creștini. Darămite la musulmani! 

O fi el Doha supralăudat de toate națiile dar Internetul (aeroportului) merge de parcă e pe lemne! M-a sâcâit enorm cca 4 ore jumate. Nu mi-am dat seama că fără Internet poți trăi singur între mulți! Că de trăit singur între ceilalți cu Internet văd zi de zi unde mă duc! Prețurile sunt piperate. Vorba unui frate din adunarea noastră: “la banii lor”. Toaletele sunt lux. Dar se stă la coadă ca pe vremea comunismului la noi. Nu am văzut grași. Or fi fost ei pestriții pământului dar oamenii grași nu reprezentau nici măcar 2-3%. Am văzut chinezi ori coreeni cu frizuri a la Kim Jong Un, albi tatuați și în urechi, negrese cu rochii colorate aprins, indieni cu turme de copii și turbane, arabi cu ținute tradiționale și alții cu costume de zeci de mii de euro, bijuterii, opulență dar și africani cu geci groase și în șlapi (și chinezi cu pufoaice de iarnă și cu șlapi adidas!)… Pe bancă la câteva locuri de mine a stat o bătrână negreasă cu haină de blană (urson negru) și căciulă neagră pe cap (fes), dar cu espadrile în picioare. Mai încolo două fete tinere, africane, cu niște rochii roșii aprins și fesuri negre pe cap! O altă negreasă are un fes roz cu coarne, iar o filipineză un hanorac galben de Chipikao! Mamăăăă, unde a mai ajuns și fashionul ăsta! Nu era bine să rămânem normali?

Între timp am aflat:

Lucrurile frumoase nu sunt întotdeauna simple,

Iar fericirea nu ți-o spui zgomotos.

Înțelepciunea se adună mai ales la tâmple

Și învățăm abia după ce am făcut atâtea pe dos!

Am uitat să vă spun: aeroportul e plin de stewarzi, de officeri și îndrumători. De o amabilitatea ieșită din comun. Și totuși, am mai văzut ceva: când am urcat în autobuzul pentru o zborul de Entebbe un reprezentant al Qatar Airlines a venit cu o doamnă foarte elegantă, cu haine foarte scumpe, inele cu rubine și “tăt’ numa’ aur” condusă de un steward care a ridicat în picioare pe una dintre cele două fete africane cu rochie roșie și fes de lână! Nu știu dacă pot interpreta asta ca discriminare, dar am înțeles: la qatarezi încă se poartă discriminarea pe caste. Aaa, și-ncă un amănunt: în Qatar nu e ilegală poligamia! Dar Biblia nu o poți scoate la vedere! 

Când am urcat în avionul de Uganda – o hardughie cât Casa Tineretului de la mine din oraș – am găsit pe monitor 4 mari informații: Your Flight (info despre zborul meu), entertainment (filme), kids (jocuri pentru copii) și The Holy Qu’ran! Da dom’ne, musulmanii își promovează Coranul la superlativ. Oare câte companii aerieni din lumea Vestului au Biblia pusă la dispoziție pe monitoarele din avioane? 

Am lăsat Doha în urmă cu zgârie norii săi, cu Insula  și opulența lui. După câteva minute am ajuns deasupra deșerturilor din Peninsula Arabă. Nu am văzut atâta pustietate nici măcar pe hărți! Și mai și predau de vreo 25 de ani Geografie!