Românii evanghelici din Danemarca au cinci biserici. Una dintre ele este în Odense. Adică într-al treilea oraș ca mărime al regatului (peste 190.000 locuitori). E însă cel mai mare oraș din insula Fyn, a doua ca mărime după Zealand (unde-i situată Copenhaga). Pe lângă Peninsula Yutlanda Danemarca are 443 de insule. (Plus Groenlanda care e cât vreo zece Românii). Românii din Odense au avut o seară de evanghelizare. Și alta de botez. (Deci m-au invitat să predic! Da, da, au avut curajul acesta!).
Am aterizat la Billund seara după 21. Direct în jumatea Yutlandei și direct în climă oceanică de toamnă. Adică burniță! În aeroport m-au așteptat Ovidiu (pastorul) și Sorina. De aproape trei ani mă așteptau să îmi dea o îmbrățișare! După “hugs”-urile frățești am gonit prin noapte. Flămânzi. Pentru că în țara vikingilor după ora 21 se moare de foame! Nici măcar în orașele mari restaurantele nu sunt deschise. Pentru un danez să lucrezi după ora asta e ca și cum ai scula un adolescent să facă planton doi! Crimă și pedeapsă! Am mâncat totuși un Burger King. Ori o Burger Queen după formă. Adică ceva ceea ce eu nu înfulec decât în caz de extremă majoră!
Până la hostel-ul unde am fost cazați de către George F. am avut de mers prin beznă de tăiat cu briceagul. În insulele daneze noaptea nu e o glumă. Ori cum ar zice un domn președinte: noaptea nu-i ca ziua! Întunericul e negru absolut. Ferească Dumnezeu să faci vreo pană prin câmpiile lor glaciare. Nicio lumină nu vezi, nici pe străzi, nici pe autostrăzi, nici pe poduri. La capitolul ăsta românii sunt boemi. (La fel și la șaormerii). Mai mult, pe străzi, în orașe, nici țipenie de om. Deși e weekend. Trebuie să recunosc: pentru mine Danemarca e cea mai plictisitoare țară din lume!!! Aici viața se derulează cu încetinitorul. Pe stradă oamenii se duc de parcă vin. Nu știu cum i-au scos statisticile mondiale că sunt cei mai fericiți de pe glob, căci eu n-am reușit să văd mai deloc asta la ei! Nici măcar timpul în Danemarca nu râde… În insulele lor opt luni pe ani Soarele nu prea are dinți. Intri in depresie.
Sâmbătă m-am sculat cu dureri groaznice de cap! Poate de la zborurile prea dese. Nu știu, dar vedeam dublu. M-am uitat pe fereastră. Eram cazat pe malul mării. Iar in apropiere un mic port, o rafinărie, case frumoase, frunze ce cad… La industrie Danemarca stă bine. Pentru că produce. De toate. Dar se făcuse nouă și un sfert și nu văzusem pe stradă decât două pisici și niciun om! Apoi a venit Ionuț: “Dom’ profesor, ce a fost cu dumneata aseară? Nici nu m-ai văzut! M-am tot gândit în noaptea asta, mata ori ai fost extrem de obosit ori nu îți place de mine?” (Râsete. Urmate de îmbrățișări).
 |
| podul Storeabelt |
Pentru că Nyborgul e la capătul insulei Fyn, unde se face legătura prin strâmtoarea Great Belt între Marea Nordului și Marea Baltică, de aici începe unul dintre cele mai frumoase poduri din Europa: Storebaelt (adică marea centură). Podul de 18 km pe mare leagă insulele Fyn și Zealand a fost construit între 1991-1998, are o autostradă suspendată peste mare (da se poate și asta) care ajunge la înălțime maximă de vreo 90 de metri pe podul de la insulița Sproge. Până acolo pe autostradă circulă și trenul (intercity) apoi de pe această insula spre Zealand acesta trece prin tunel pe sub mare! Storeabaelt nu e mai lung decât Oresund (care leagă Danemarca de Suedia) dar e mai spectaculos. De aceea am vrut să-l calc. De la un capăt la altul.
După amiaza am vizitat Odense. Biserica Evanghelică a românilor este situată chiar în centrul urbei (si e găzduită de o biserică baptistă daneză). Pe Klosterbaken, adică pe celebra stradă unde a fost casa copilăriei lui Hans Christian Andersen. La 50 de metri de biserică! Astăzi casa lui Andersen, galbenă și cu tablă vișinie, a rămas liliputană între clădirile moderne. Dar are un aer boem. Mai ales că e muzeu. Aici la 1807 a început să locuiască cu părinții cel mai celebru scriitor danez. Am pășit în mică sa căsuță timid. Călcam pe urmele lui. Cămăruțele sunt mici, înghesuite, cu ferestruici prin care abia vezi afară. În afara de ușa principală a casei, spre latura de vest, e o altă ușa ce dădea într-un hol mic și apoi în atelierul de cizmărie al tatălui scriitorului pe nume Hans. Da, Christian a fost fiu de cizmar. Pentru că vorba lui Nicolae Iorga: oamenii mari s-au născut la case mici. Autorul Mici Sirene, Rățușca cea urâtă, Fetița cu chibriturile, Crăiasa Zăpezii, Hainele cele noi ale Împăratului etc a ajuns renumit prin harul lui Dumnezeu. El e dătătorul de talanți. Și de talente. Mi-a plăcut enorm că într-un colț al micii bucătării (puțin mai mare ca o Dacie Lodgy) într-un colț era Biblia familiei. Deschisă la psalmi. Era colțul de rugăciune. Așa avea și bunica mea. Un Colț de Rai. Azi pentru unii nu mai e de bon ton să ai un mic altar în casă. Ci plasme cât mai mari. Să se vadă păcatul clar, de departe! Apoi ne mirăm de ce e atmosferă de iad! Curtea casei lui HC încă are o mică grădină. Unde paznic e un frasin secular. Iar sub el un… smochin. Plin de fructe! Wow, am văzut smochin în Danemarca!
De la casa lui Andersen am vizitat Domkirke Odense. O catedrală uriașă care are 900 de ani! Construită pe la 1100 de regele Canute (care a avut tupeul să atace cu 1000 de corăbii pe regele Wilhem I al Angliei in anii 1086!), catedrala are pe frontispiciu toți episcopii de-a lungul vremii. Ce m-a șocat însă e că de 10 ani biserica e condusă de o… femeie! Tine Lindhart, singura femeie între sute de episcopi! Iaca unde a ajuns biserica! Clădirea din cărămidă, gotică, ce poartă numele de Sf. Canute, e aproape goală. Sâmbăta la prânz are puțini credincioși înăuntru. Am văzut un singur bătrân care s-a rugat. Ceilalți au făcut filmări. Și selfie-uri. Da, pentru unii biserica e bună doar pentru selfie. Dar cu Dumnezeu nu te poți fotografia…
Lângă Biserica e primăria din Odense. Clădire impunătoare. Numai că în fata ei zace pe dale un bărbat uriaș din bronz întins pe spate. Evident dezbrăcat. Cu pectoralii prea umflați și în poziție obscenă. Nu știu ce-o fi reprezentând. Dar mă gândeam ce-o fi în mintea unora care fac artă vulgară? (Dacă o pot numi artă!) Însă, într-o lume cu diverși și diversioniști, normalitatea a devenit cenușăreasă. Ceva de neagreat.
La ora 18,00 a început Evanghelizarea. Au cântat grupul Continental. O parte din grup (peste 15 tineri) căci altă parte era în turneu în Marea Britanie. După o oră de închinare a predicat Nicolae Geantă. Despre “Hoțul de Rai”. Despre Tâlharul de la Cruce. În timp ce toți îl avertizau: “Oprește-te! Într-o zi o să te prindă!”, hoțul de drumul mare argumenta: “nu mi se va întâmpla mie!”. Și după ce a fost prins a înțeles că “în viața totul se plătește”. Atunci a început să regrete: “dacă aș fi putut sa mă opresc ieri!” Și iată-l ajuns crucificat. Lângă unul din “grupul lui de interes”. Dar și lângă Unul diferit. Care cere Tatălui Său să-i ierte pe cei ce îi vor moartea! Și tâlharul s-a pocăit. În ultimele clipe. Doar el. Colegul său de afaceri ilicite a continuat sa blesteme. Cine blesteamă nu va auzi niciodată “Astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Ci mai degrabă: “Adevărat îți spun că nu te cunosc!” Dumnezeu să ne ferească să auzim acesta ca ultimul său strigăt! Două ore și ceva s-au scurs foarte rapid. Poporul Domnului a gustat din plin evenimentul. La final au urmat socializări, sandvișuri și prăjituri. La masă am ascultat poveștile oamenilor. Oricine a scris până acum o poveste. Însă cele nescrise pentru Hristos sunt în slujba vrăjmașului. Dumnezeu să ne ierte! Iar noi să ne schimbăm. Totuși pentru unii e atât de greu să accepte…
După socializarea de la Biserică am fost invitați pe la Iosif. Un orădean ce trăiește de 13 ani în Danemarca. Cu cei de la Continental. Iosif ne-a făcut tuturor friptură! Prin urmare, am ajuns la Nyborg la hostel aproape de miezul nopții! La fel de mort de obosit. In cinci minute visam. Nu știu de ce dar eu oriunde aș fi pe glob visez numai în România! Pentru că Cerul meu e acolo…
Duminică dimineața a fost soare. Soare și puțin vânt. Atât cât să pună în mișcare covorul de frunze căzute pe aleile dinspre hostel spre mare. Ale cărei valuri se unduiau, apoi loveau țărmul. Valurile trec, dar țărmul rămâne (va urma).
Nicolae.Geantă
Billund-București
 |
| casa copilariei lui HC Andersen, Odense |