Joi 16
februarie. O zi puțin mai
relaxantă. Azi am ajuns în vama Canada-USA din Abbotsford. Orașul se
prelungește până în… vamă. Pe Hwy 11, care vine din Mission (CDN) și se duce în
Sumas (US) apoi se continuă cu Hw 9 american. Huntingdon e în Canada și Sumas în USA. Doar o barieră le desparte.
Granița dintre cele două state e un… șant. Stradă la canadieni, un șanț, și
stradă la americani. Nu știu ce faci dacă îți animalele în partea cealaltă? Te
duci sau nu după ele? Nu am putut trece în USA: nu aveam vaccin. Americani încă
mai au restricție Covid. Deh, domnul Joe Biden mai rămâne uneori în… urmă. Cam
des. În vamă am învățat un lucru interesant: nu contează cât ești de aproape
dacă nu ai trecut dincolo! Uneori oamenii sunt atât de aproape de realizarea
unor obiective. Și le ratează la mustață. Cad înaintea liniei de sosire. Se
îneacă la mal. Rămân afară. Tot așa va fi și finalul vieții unor oameni. Se vor
trezi că nu pot trece linia Cerului. Aproape de Cer înseamnă tot iad! Nu vă
mulțumiți că sunteți aproape de Cer. Străduiți-vă să intrați înăuntru. Dintre
cei ce citim acum încă nu am intrat niciunul. Scriptura spune despre Avraam și
familia sa un lucru excepțional: au plecat în Canaan și au intrat în Canaan.
După amiaza am
avut o întâlnire cu pastorul italian Giulio Gabeli. Nice man. Biserica sa e
multietnică. Și totuși reușește să-i coaguleze, să-i țină uniți. Din 23 de
etnii are membri! Și noi românii nu putem să ne ținem uniți nici măcar
evanghelicii! Oare de ce? Cărui Dumnezeu îi slujim? Dintre discuțiile avute cu
pastor Giulio, m-a uimit agresivitatea cu care luptă homosexualii în Canada. Ei
câștigă teren și bisericile se izolează. Acum 40 de ani sodomiții erau retrași,
iar biserica publică. Apoi ei au atacat parlamente, mass-media, educația,
tinerii. Și au câștigat teren. Biserica însă a preferat să nu facă politică, să
nu se amestece cu televiziunea, să renunțe la cele 10 porunci în școli. Și acum
e retrasă șa colț, cu legislație împotriva ei. Închisă. Biserica închisă între
ziduri și sodomia liberă în public! Frați români, e timpul să ne trezim din
somn! Nu vrem să fie și la noi ca în Canada!
Vineri 17
februarie. Dimineața am
ajuns din nou în Vancouver. De data asta să cumpere Camelia o mașină. Actele
le-a făcut în vreo…20 de minute! Apoi eu am urcat la volan. Și iaca pozna:
conduc prin Vancouver! Printre zgârie nori. pe High Way 1A. Prin Barnaby, New
Westminster, Surrey, până la Port Coquitlam. Pe autostrăzile canadiene nu ai
voie cu viteză mai mare de 100 km la oră! Trebuie mereu slow. Altfel nici nu
ști cum răsare poliția. Poate fi chiar în mașini civile. Și dacă ai depășit cu
20 km legea ți se confiscă mașina! Ați auzit? Poliția îți ai nu permisul, ci
mașina! O duce cu trailerul la parcare și ți-o „arestează” 7 zile. O săptămână
ești pieton. Pedeapsă. Dar după aceea o plătești din nou: amendă pentru viteză,
transportul și parcarea! Mă miram eu de ce canadienii cu motoare de 5000-6000
cmc merg puțin mai „speedy” ca Trabantul. Rămâi fără vehicul! Și fără portmoneu!
Seara am avut
program la Betel Church Abbotsford. Am predicat „Quo vadis Biserica?” Despre
identitatea ei: 1) biserica e Altarul Domnului nu amvonul omului; 2) Biserica e
spital pentru răniți nu tribunal pentru judecată; 3) Biserica e cantină pentru
săraci, nu salon de relaxare pentru sfinți; 4) Biserica e poartă spre Cer, nu
ușă spre iad!; 5) Biserica trebuie să fie continuu în așteptare. E Mireasa ce
trebuie să meargă acasă la Mire!
Sâmbătă 18
februarie. Dimineața la
9,00 am avut un vlogg la Vocea Creștinilor. Cu Ciprian Luca. El în România, eu
și Marian Volintiru în Canada. Tema: „Lampadarii lui Hristos”. Adică misionarii
ce trebuie să facă lumină în întuneric. Am vorbit despre misiunea lui Marian
din Uganda, sau despre misiunea mea printre rromi, ori printre săraci din
Tulcea. Am învățat încă odată că fac prea puțin, că mă tem uneori de nereușită,
că uit că am un Dumnezeu măreț, că El are toate resursele…
Seara am avut program
de tineret la Abbotford. Am predicat despre „Vulpile mici ale tinerilor”: 1) Net
Addiction/dependența de net; 2) Life is not buring/ viața nu e plictisitoare; 3)
kissing the world is one step closer to death/ sărutul lumii e un pas mai aproape de
moarte! La final alt Q&A / întrebări și răspunsuri… Da, părerea mea
personală este că bisericile trebuie să aibă măcar lunar, o duminică seară de
Q&A.
Duminică 19
februarie. Dimineața am mers la biserica WestWood, păstorită de Giulio Gabeli.
O biserică mare, multietnică. Giulio mi-a spus că are membrii din 23 de etnii:
canadieni, chinezi, japonezi, coreeni, indieni, brazilieni, români, moldoveni,
italieni… Nora pastorului Giulio, Dina, e româncă. La fel și una din fetele
de la clape. La fel și Marian și Rodica Volintiru. Sunt câțiva români. Am fost
în birou pentru rugăciune. Nu doar cu Giulio, ci cu o echipă de peste 20 de
inși. Care au făcut cerc în jurul meu și s-au rugat pentru mine. Să predic
bine. Altfel degeaba am ajuns între ei. Da, Dumnezeu mi-a făcut oportunitatea
să predic dintr-un foc la 23 de popoare! ce Dumnezeu măreț avem! Aleluia! Închinarea
canadienilor este cu muzică americană, contemporană. Toți cântă, toți stau în
picioare, toți sunt cu mâinile pe sus. O bătrână învârte de zor două steaguri.
Am vrut s-o filmez dar mi-a fost rușine. Niște indieni cântă lângă niște
Japonezi și italieni. Ca în Împărăția lui Hristos. Netriați pe caste. Am urcat
pe scenă cu G.G. gazda mea. El e translator. Azi l-am băgat la foc automat.
L-am transpirat. Le-am spus fraților că nu mai au nevoie de fitness. dacă mă
traduc pe mine la fiecare predică dau jos minim două kile. În trei luni sunt
toți slim. Am predicat despre Beneficiile Duhului Sfânt. ce altceva să predic
într-o biserică multietnică și carismatică? 1) avem un Duh de călăuzire, nu
unul de rătăcire; 2) avem un Duh de putere, nu unul de frică; 3) avem un duh de
înțelepciune, nu unul de nechibzuință; 4) avem un duh de viață, nu de moarte;
5) Duhul Sfânt este nu este doar garantul de aici, ci și de dincolo. El ne va
prezenta în fața Mirelui ceresc! După predică a urmat chemarea la dedicare. Nu
exagerez dacă spun că peste 100 de inși au venit în fața amvonului să mă rog
pentru ei. Dacă nu era echipa de rugăciune nu terminam până la programul de
seară. M-au uimit toți. Deși nu înțelegeau o iotă românește, plângeau când le
puneam mâna pe cap. sau pe răni. O familie de indieni, la vreo 60 de ani au
venit la mine și au lăsat capetele în jos să rostesc o binecuvântare pentru ei!
Plângeau ca niște copii. Ei în limba lor și eu în limba mea. Doar lacrimile
vorbeau aceeași limbă. A fericirii in Jesus Hrist!
Seara am avut o
nouă întâlnire la Biserica Română din Abbotford. Îmi deveniseră familiari. Dragi.
Eram unul de-al lor acum. Am predicat despre „Ce urme lași în urmă?”: 1) Voia
Domnului, nu voia noastră; 2) Smerenia crește (doar) pe mormântul mândriei; 3)
iertarea nu se face doar din buze; 4) în cer se intră în echipe de minim doi;
5) fiți gata în orice clipă de „decolare”. După predică, de data asta românii,
au ieșit în față la rugăciune. Prezența mea a adus ceva inedit pentru ei:
ieșirea la dedicare! După rugăciune a urmat iarăși Q&A… Bine că a oprit
programul pastorul Ardelean, că după trei ore jumate eram frânt.
Ca să îmi pun
oasele și mușchii în mișcare (zilnic trebuie să fac minim 8000 de pași), seara
la 22 am mers în parcul Lafarge Lake din Port Coquiltam. Olelei, ăștia și la
finalul lui martie au luminile de Crăciun aprinse! (Cred că le-au ținut pentru
mine, căci la două zile au adunat toate instalațiile!). Uitasem să vă spun, în
Canada curentul electric este foarte ieftin. O casă cu 6 camere, frigidere,
mașini de spălat și uscat, plite electrice, aragaz electric și alte
electrocasnice plătește cca 60-70 dolari pe lună! Un fleac! Benzina însă este
cam scumpă. la cât petrol și gaze naturale au canadienii trebuia să fie jumate de dolar. Dar sare la 1,70-1,75 dolari
pe litru. Adică vreo 6 lei. Mai ieftin ca la noi! Vorba pastorului Cornel:
„Nicule, aici benzina e mai ieftină ca-n România că avem drumurile mai lungi!”
Ah, am uitat să vă spun: am înghețat beton în parc. Începuse vortexul…
(va urma)