Jurnal de Bristol – de Nicolae.Geantă

cu Nicu Botezatu la „capătul pământului”

Miercuri 27 aprilie. O zi
ceva mai mohorâtă. În jur de ora 15,00 am ajuns la Aeroportul Otopeni. Forfotă.
Aglomerație. Oameni cu măști sau fără. Pandemia a cam trecut. Dar cei ce ne-au
tot speriat încă mai au influență asupra oamenilor. Cred că masca se va purta
ani buni de aici înainte. Și fără vairăsu’
chinezesc. Sunt la check-in-ul de la British Airways. O domniță tare drăguță m-a
întrebat dacă mai am cărți? „Dar ce se vede și fără scaner?”, am întrebat-o. „Nu,
dle Geantă, dar dumneavoastră mi-ați dat o carte. Am citit-o toată. Mi-a plăcut
extraordinar!” Eu uitasem. Dar ea m-a ținut minte. Ultimul zbor al meu cu
British fusese în ianuarie 2019! Mi-am adus aminte o promisiune divină: „niciun
cuvânt al lui Dumnezeu nu e irosit!” De aceea semănați evanghelia. Încolțitul
lăsați-l în seama lui Hristos!

la Stonehenge

La Heatrow Airport m-a așteptat
Nicu Botezatu. Un tip dinamic, puternic și foarte muncitor. Bonusul lui e teama
de Dumnezeu. Un creștin evlavios care ce vorbește face! Heatrow pentru ani buni
a fost cel mai mare aeroport din lume. Cu cca 100 milioane trafic pasageri pe
an. Adică de vreo 25 de ori cât Henri Coandă al nostru! Întâlnirea cu Nicu a
fost prima surpriză. A doua a fost parcul de la Stonehenge. Cum ce e ăla? Ansamblul
acela format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Din megaliți.
30 la număr. Deși are cca 5000 de ani nici în ziua de azi nu știm dacă
ansamblul a avut rol științific (să stabilească un fel de calendar) ori
religios. Când am ajuns la Stonehenge aproape se întunecase. Dar un paznic
amabil ne-a aprins câteva lumini. Da, da, englezi (nu toți) au o amabilitate
aparte! Am ajuns acasă la Nicu, la Tounton (oraș cu 60.000 locuitri) fix la miezul nopți. Frânt.

Land’s End

Joi 28 aprilie. Am fost
întâmpinat de mesaje: „Happy Birthday!” Da, am făcut 53. Cum e? Cu un an mai
aproape de Cer! Am ajuns pe la prânz în Land’s End! Un fel de capăt al
pământului. Al celui englezesc. Cel mai vestic punct înspre Atlantic. În
peninsula Cornwell. E soare dar sunt numai 13 grade C. Pentru englezi
temperaturile acestea sunt zile bune de umblat în maiou! Land’s End e în satul
Sennen. Un cătun cu câteva case și 950 de locuitori. Și cu o biserică anglicană (Churchtown) veche
(din secolul XIII), din piatră. Cea mai vestică parohie engleză e deschisă
permanent. Evident că biserica era pustie. Dar cu ușa fără lacăt, primitoare.
Așa locuiește Dumnezeu printre noi. Cu ușa deschisă! În fața bisericii se
ridică semeț și alb „primul han din Anglia”. Datat 1620.

Complexul de la Land’s End e
cocoțat pe stânci. Pe high-land (țărm înalt, cu faleză). Belvedere. De pe o
terasă uriașă se vede Oceanul. Iar în jur shop-uri cu suveniruri, „prima ori
ultima” poștă engleză, restaurante, un muzeu, hotel, parcare de double-decker
(vestitele autobuze englezești) care fac turul vârfului de peninsulă. Și un
site pentru foto. Plătești obligatoriu o fotografie (12£) care îți vine prin
poștă (cine știe când), apoi faci câte imortalizări dorești cu gadgeturile
tale. Am făcut și eu o „picture” evident, mai ales că fotograful mi-a pus pe
indicatorul de deasupra mea (care arăta spre New York, Sicilia sau Peștera lui
John) „Happy Birthday. April 28. NKG”. Fotografia am postat-o pe Instagram. A
avut în câteva ore peste o mie de vizite. Însă extrem de puțini au fost cei
care au văzut că scrie „La mulți ani!” (în engleză). În schimb mi s-a urat „vacanță
plăcută”, „concediu minunat”, „distracție plăcută”, am primit mesaje precum „ce
mare frumoasă!!!”, „unde umbli?”, „ooo, ești la mare!”, „încotro?”, „e poza
trucată?” etc.  Am învățat de aici că oamenii
nu privesc la amănunte. Privesc în mare, în general, grăbiți, tare grăbiți. Am
fost uimit că prieteni buni, oameni cu școli înalte, respectabili, nu au
observat că scrie „Happy Birthday” dar au văzut New York! (Asta înseamnă că
fiecare vede ce dorește?), dar o femeie simplă dintr-un sat din Bihor m-a sunat
să mă felicite pentru că a văzut pe indicator NKG adică acronimul meu de la
mașină! „Am știutu imediatu că iaste ceva
în neregulă acolo! Dup-aia am văzutu că scrie <Birthday> frate Nicu!” E
deja evident că unii din noi facem mai mult lucrurile pe fugă. De aceea nu mai suntem atenți
la detalii. Neatenția zilnică o avem chiar și cei ce venim la biserică! Nu știu,
parcă nu mai vedem pădurea de copaci.

Din la Land’s End am mers spre
insulița St. Michael’s Mount, dar refluxul nu ne-a permis să trecem pe ea cu
mașina, pe șoseaua ascunsă de ape! Din Marazion Beach am plecat spre sud la Penzance (20.000 locuitori),
apoi spre est la Plymount. Spre orașul în care acum 200 de ani JN Darby, un
fost preot anglican, a întemeiat Brethern Church. (La români se numesc Creștini
după Evanghelie). John Nelson Darby este considerat părintele dispensaționalismului
și futurismului modern. Teologia răpirii bisericii înainte de Necazul cel mare,
a fost popularizată pe scară largă în anii 1830 de către el și Plymouth
Brethren. Am forfăit prin jumătate din orașul cu 250.000 locuitori,  am întrebat în stânga-dreapta, din
dana portului până pe coclauri. Am dat mesaje chiar în România. Nimeni nu știe
unde este în acest oraș biserica lui Darby! Niște englezi petrecăreți de la o
terasă (puțin beți dar foarte amabili) ne-au oferit informații dar… eronate. Au
greșit, dar e de apreciat că s-au străduit. Așa că am mers prin port, pe
faleză, la far. Am prins un sunset
(apus de soare) ca din povești. Iar în parcul (Hoe Park) de la Far (Smeaton’s Tower)
am văzut motocicliști la paradă. Îngrozitor de mulți. Cu motoare îngrozitor de
scumpe! Știm și asta: pentru hobby-uri plătim enorm. Dar pentru biserică…

Mulțumesc tuturor ce mi-ați făcut
urări de ziua mea! ( Câteva zeci de persoane mi-au urat chiar a… treia zi! Dar
vorba aceea: mai bine mai târziu decât niciodată!

Hincley Point C. Cea maimare macara  din lume

Vineri 29 aprilie.
Dimineața am plecat spre Cardiff, Wales. Spre Țara Galilor. Întâi am ajuns la Hincley Point C, o centrală nucleară în construcție unde lucrează aproape numai români. Acolo lucrează și Nicu dar și fata mea cea mare (chiar din București). În prezent se lucrează la pilonul C unde funcționează cea mai mare macara din lume! Pe la prânz am trecut de Bristol (oraș cu 570 000 de locuitori și cu cea mai mare parcare etajată din Europa), apoi am traversat podul Prince
of Wales Bridge, peste Golful Bristol. Golf în care se varsă râul Severn, cel
mai lung râu al Angliei (354 km). Cardiff e capitala galezilor (din 1955). Acum
zece ani era pe locul 6 în lume ca destinație turistică alternativă. Azi e un
oraș multicultural cu cca 350.000 locuitori, port la Marea Celților. Cândva era
port exportator de cărbune. Azi s-a reprofilat pe… Orașul are 2000 de ani de
istorie, fiind datat din epoca romană. Străzile sale sunt la fel de aglomerate,
dar casele diferă de cele englezești. Par mai spațioase, au alt design. Dar
sunt pline de… graffiti! În UK se scrie, se colorează, se desenează peste tot!
Au un așa necaz britanicii pe pereții curați de parcă îi sperie albul! Am
vizitat castelul de piatră Cardiff, din centrul orașului, construit acum o mie
de ani peste castrul roman! Timpul nu mi-a permis să hoinăresc decât foarte
puțin prin down-town-ul portului de la gura râului Taff. Lume pestriță. Dar
extravagantă. Piercing, tatuaje, blue-jeans tăiați, perforați, ciuruiți,
jerpeliți. Dacă n-ai pantalonii rupți pentru walshi poți fi declarat anatema!
Femei durdulii cum nu prea am văzut în ultimii ani. Deși erau vreo 12 grade C,
fetele suple ori cele mai rotofeie, patrulau în colanți, tricouri fără spate,
cu decolteuri generoase, cu colanții ridicați pentru a-și etala tatuajele, cu
parul vopsit (verde, albastru sau nu mai știu cum), sau chiar cu haine de iarnă
dar în pantaloni scurți și șlapi! Walsh fashion. Cei, ori cele ce nu patrulau
se chinuiau pe terase cu… bere. Ce mai încoace și încolo, Cardiff mi s-a părut
un iarmaroc al frustraților. Frustrare împletită cu grill, pizza, bere și
tatuaje! Am mâncat ceva la italienii de la Zizzi. Bani cheltuiți de pomană!
Să-i ocoliți cât mai pe departe!

Azi a fost ziua lui Dan Martin.
Un pastor deosebit, plin de bunătate, de la Londra! La Mulți Ani Sir Martin!
Blessed!

Vineri seara am avut întâlnire de
tineret la Biserica Maranata din Bristol. Păstorită de David Chelba. Un
sucevean cu inimă cât Bucovina-i natală. Și cu un suflet la fel de frumos.
Biserica Maranata e găzduită de anglicanii de la Church of Servant. Am predicat
despre „Rănile tinerilor”. Am avut peste trei ore de har. Pentru că după
predică (deși am început programul la 19) tinerii m-au bombardat cu întrebări!
Pe la 22 deja nu mai doreau să plece acasă. Dacă nu eram obosit o dădeam în
noapte de veghe! Am adormit până la Taunton (77 km). Și eu și pruncii lui Nicu.

Sâmbătă 30 aprilie. Pe la
prânz a început Conferința pentru Familii la Bristol (după ce am făcut iar 77
km). Tema a fost „Aproape și totuși
departe!”. Chiar așa, de ce oare doi soți care-s aproape sunt totuși
departe? Pentru că fizic sunt unul lângă altul. Dar inimile lor sunt la
kilometrii distanță! Conferința a durat peste 5 ore jumate! Jumătate din timp
au fost numai întrebări și răspunsuri. Am fost cu toții șocați să auzim atâtea
framântâri de prin familiile contemporane. Desigur, familia e colțul de Rai. De
aceea e cea mai atacată instituție de către Satana. Familia și Biserica sunt
permanent pe cătarea lui. Sunt și singurele redute care-l țin pe scaraoțki în
șah. Sau care-s ținute de diavol în șah. Oricum ar fi Regele Isus are ultima
mutare! Dar fără El cum să te descurci? Am constatat de ani buni că o familie
fără Biserică – și mai ales fără Isus –  nu poate cunoaște fericirea deplină. Ci cel
mai ades are de-a face cu corvoada! Cu chinul… Cum să te căsătorești și să
trăiești chinuit? Aici vă las să răspundeți… Seara târziu am adormit din nou în
mașină. Dar Nicu nu s-a lăsat influențat.

no comment!

Duminică 1 mai. Ploaie
măruntă. Dimineața erau 2 grade în Taunton. La prânz nu au trecut de 8. De ce
tot ne-o fi bubuit în cap domnul Bill Gates cu încălzirea globală? La ora 10 am
ajuns la Biserica din Bristol. Da, după alți 77 km. În sala mare de adunare aveau
program englezii. Am intrat un sfert de oră la ei, din curiozitate. Cred că
erau maxim 50 de persoane, din care poate 40 de femei! Toți cu părul alb! Media
de vârsta a biserici este vreo… 71 de ani? Unde sunt tinerii? Și unde le sunt
bărbații? Nici măcar pastorul nu era bărbat. Ci o… femeie! Inițial au cântat un
cântecel de două strofe, proiectat pe plasma din perete, cu negative și
animație. Fiecare strofă avea doar două versuri. „Dumnezeu e mare! Dumnezeu ne
ține în mâini puternice!” Era de fapt o animație care te punea să ridici
mâinile în sus, în lateral, sale lași jos. Și iar de la capăt. Un fel de
gimnastica medicală. Să nu zic doctrinară. Trei copii au pornit din spatele
biserici spre amvon cu un steag ridicat! Două bătrânele din ultimul rând mi-au
zâmbit. Și mie, și lui Nicu, și fetițelor lui. Apoi doamna pastor a pus… desene
animate! Câteva minute niște iepuri vorbeau despre Hristos. În biserică! Pe
perete! Apoi femeia a predicat scurt. Cu accent galez de n-am priceput mai
nimic! După care a chemat patru bătrâne în față și le-a arătat ceva. Una dintre
bătrâne a ieșit la amvon cu un… câine! Un cățel portocaliu măricel, în lesă. Am
crezut inițial că e nevăzătoare, dar am constatat că se uita cu atenție la acel
desen. Ori schița ce le-a prezentat-o doamna pastor! Am fost uluit! Cum să te
duci cu potaia în sanctuarul lui Dumnezeu? Îmi venea să urc la amvon, să le
vorbesc despre foc, despre putere, despre influență, despre un Dumnezeu
biruitor întru toate! Pur și simplu mă mânca limba! Nu am ieșit pentru că nu
era politicos. Ei au primit românii noștri cu inima deschisă. Am plecat trist.
Creștinește Anglia a ajuns prea jos! (Nu vă spun ca am văzut o biserică
transformată în service auto!). Apoi m-am întâlnit cu tineri de la Maranata.
Întâi ne-am rugat pentru englezi. Apoi pentru români! (Mi-adus aminte că
biserica de la mine din sat e construită cu ajutor de la englezi! De asemeni,
în hol am văzut lăzi uriașe cu alimente care merg spre Ucraina. Da, englezii
sunt darnici, miloși, buni. Dar nu mai au parte de o închinare și predicare
autentică. (Cine-i ajută?). Doamne, ai milă de creștinii englezi! Întâlnirea cu
tinerii a ținut pân’ pe la prânz. În sala mică a englezilor. Am predicat despre
„Înflăcărarea darului primit!” Provocarea a fost cu atât mai mare după episodul
englez. Doamne înflăcărează pe români! Și pe frații lor din tot UK!

cu Jerison

cuMarius și David

Duminică seara am avut
Evanghelizare. Și Cina Domnului. Biserica a fost plină. Cu români care vin de
la zeci sau sute de km distanță. Muzica a fost la înălțime. Maranata are și un
cor grozav dar și soliști pregătiți. Am predicat despre „Cum mă întorc Acasă”. Despre „Fiul
Risipitor”. Sărac, zdrențuit, sclav, falimentar. La final am făcut chemare
la pocăință. Inițial rușinea a persistat. Dar după câteva minute gheața s-a
rupt! Și s-a ridicat o mână, două, trei, patru, cinci, mai multe… Bucurie.
Întoarcerea e cel mai măreț eveniment din viața cuiva! E de fapt mântuirea sa!
A urmat Cina Domnului și după mai mult de trei ore programul era încheiat. Dar
un indian a dorit neapărat să vorbească cu mine. Avea ochii umezi. Tremura. „Te-am
ascultat! În seara asta mă întorc acasă!” Ne-am rugat pentru el. Jerison e un
medic creștin indian, botezat la 19 ani la penticostali în țara natală. Dar ani
de zile a rătăcit, s-a pierdut în goana după bani! A spus că predica l-a
resetat! Aleluia. Și a mai spus că a venit din Birmingham la Bristol (124 km) că așa i-a
zis Domnul. „Trebuia să mă întâlnesc cu pastor Nick!” Dacă vă spun că e școlit
la facultate în România, că știe limba noastră, înțelegeți ce lucruri mărețe
pregătește Hristos? Jerison a spus că i-a fost teamă să iasă în față dar nu a
putut pleca acasă fără să se mărturisească Mântuitorului Isus! Slăvit să-I fie
Numele în veci!

După program am avut o discuție
și cu Mihai. Un arădean, tot fost rătăcitor, campion mondial la K1! Un colos
plin de mușchi. dar care de ceva timp s-a pocăit și e topit după Hristos. „Am
simțit ceva special în seara asta. Și era cât pea ci să nu venim!” I-a spus lui
Nicu Botezatu că nu a mai auzit o predică atât de clar de ceva vreme! Iar mie
mi-a zis că va veni ziua când va lăsa absolut toate joburile sale și va sluji
100% doar lui Isus. Mi-a plăcut enorm de Mihai. Pocăința lui era la fel de tare
ca mușchii lui. Fii binecuvântat Mihai! Te așteptăm în România. Rolul tău e să câștigi
sportivii pentru Hristos! Să știi că poți! Îți promt că te vom ajuta. Iar dvs
vă promit că-l veți vedea mărturisind în România!

Azi a fost ziua pastorului Nelu
Brie. La mulți ani rectore! Dumnezeul căruia îi slujești să-ți fie sprijin și
adăpost. Cu el de mână nu te vei teme nici de NATO! Și nici de diavol! Blessed!

Luni 2 mai. La 4,00 eram în picioare pregătit să merg din nou la
aeroport. Misiunea de săptămâna trecută se încheiase. Nici nu am plecat și
întrebarea de pe buzele multora era: „Când vă întoarceți la noi?”

Multumesc pentru prietenie Nicu
Botezatu. Știam că ești un bărbat grozav dar acum m-am lămurit că-i poți depăși
pe ceilalți! Mulțumesc familiei tale. You are amazing! Mulțumesc pastore David
Chelba. Sufletul tău s-a lipit de al meu. Să nu dai deloc înapoi! Toate
drumurile merg doar înainte! Mulțumesc Emanuel, mulțumesc Ionuț, mulțumesc Sebi
și Mihai. Sunteți niște tipi absolut grozavi. Cu voi nu simt nicio povară pe
umăr! Mulțumesc tinerilor dar și familiilor Bisericii Maranata Bristol. Mai
ales pentru tortul uriaș pregătit de ziua mea și îmbrățișările de la finalul
Conferinței. Mi-au plăcut atât de mult încât o să revin după noi porții!