Jurnal de Bridgwater (2) – de Nicolae Geantă

Duminică ne-am
trezit devreme. Pentru că… era prea cald în cameră! Claudiu uitase termostatul
la +28°

C! După ce ne-am ajustat predicile pentru
biserică (da, pastorii se roagă, citesc, își fac notițe de predici sau le scriu
integral – cum fac eu; le recitesc, meditează, apoi merg la biserică.
Încălziți! De Duhul Domnului. La Biserică duci atâta Dumnezeu cât ai acasă. La
fel și cu predicile. Duci cât te-ai pregătit! Altfel spui povești. Ești vorbăreț nu vorbitor.
Și candidezi la „Năzbâtii teologice”. Dacă toți predicatorii s-ar pregăti măcar
puțin mai mult… Dar dacă s-ar pregăti temeinic?), și am avut breakfastul
englezesc, am fost vizitați de Cristian Gherghiță. Un frate ce a crescut la
Biserica Antiohia din București care de ani de zile lucrează prin Anglia. Un IT-ist
autodidact. Și un absolvent de mastere de management financiar. A venit să mă
ajute în privința noului meu site. Și să ne ajute la înregistrarea unui vlog.
Pentru că pe la prânz am realizat cu Caudiu Hamza o filmare despre… „Evanghelia
de tată”. Adică despre relația dintre slujitorii tineri și cei bătrâni. Orice
slujitor tânăr are un părinte spiritual. Orice Timotei al zilelor noastre
trebuie să cinstească autoritatea lui Pavel. Și orice Eli ai zilelor noastre
trebuie să încurajeze tineri ca Samuel! Dacă ar fi această colaborare
Bisericile ar fi mult mai eficiente. Am spus întotdeauna că un tată nu se teme
dacă fiul său îl va depăși. Așa și cu slujitorii Domnului. Cu cât cei care sunt
mai tineri ne depășesc cu atât e mai bine: avem de câștigat și noi și ei! Asta
în cazul în care cei bătrâni nu săgetează cu gelozie, iar cei tineri nu
mitraliază cu aroganță. Uite așa apar discuțiile, dezbinările. Ura. Pierderea
unității. Vrăjmășiile. Diavolul nu poate lucra decât când e distrusă unitatea! Aș avea aici o încurajare pentru slujitorii mai „bătrâni”: dacă veți crește
tinerii asemeni unui tata fiul – adică cu mare responsabilitate, dacă investiți
în ei, dacă îi sfătuiți biblic, ireproșabil, atunci nu aveți de ce să vă
temeți! Vor fi alături de dumneavoastră până-n pânzele albe. Vor fi umbra dumneavoastră! Și nu
uitați că umbrele sunt mai mari! Și nu uitați nici ce răspuns impecabil a dat
Paul Washer la o Conferință, când a fost întrebat de un tânăr „care e cea mai
mare amenințare a la adresa bisericii în generația noastră?”. „Sincer?
Pastorii!”, a zis Washer fără să stea pe gânduri! Apoi a completat: „Dumnezeu
a dat Bisericii trei categorii de slujitori: evangheliștii, pastorii și învățătorii.
Oriunde vezi o Biserica slabă, vezi acești oameni slabi! Ori sunt
inexistenți, ori nebiblici, ori neconvertiți!” Și nu uitați nici un sfat dela Nicolae Geantă: Bisericile
se ridică sau se prăbușesc în funcție de păstorii lor!

Nicușor
Botezatu, frații săi – Seba și Pif, și un pluton de bărbați tineri, au mers la biserică cu două
ore înainte de program. Era primul botez nou-testamental la Romanian Church of
Bridgwater. Prima pregătire are totdeauna emoții mai mari. Și când e vorba despre botez… sunt
multe de făcut: se instalează piscina, se umple cu apă, se pregătesc hainele de
botez, florile, Bibliile, certificatele, Masa Domnului (pâine și vin)… Dar și câte o masă de
dragoste. Plus că Biserica (noastră) românească trebuie să aranjeze scaunele,
să instaleze logistica, să întâmpine musafirii… Și alte 1001 de treburi. Când
am ajuns și eu cu Claudiu am fost întâmpinat de la ușă de Maria, administratorul Bisericii Reformate engleze! „Wow, Nick, I’m glad to see you
again!” (Îmi pare bine să te văd din nou!). Mă văzuse și la inaugurare. Ne-am întreținut câteva minute, și
i-am mulțumit încă odată că pune clădirea cu toate office-urile, sălile și tot
ce e necesar la dispoziția fraților noștri români. La Biserica Reformată se
mai întâlnesc ca adunare și niște brazilieni. Vineri seara erau maxim 10 persoane. Inițial am fost
nemulțumit de numărul lor așa mic, dar m-am gândit că astfel au fost mereu
bisericile la începuturi: micuțe! Ca semințele de muștar. Apoi… au devenit
arbori. Chiar Domnul Isus ne amintește acest proces de creștere. Și apoi mai
bine 10 creștini decât 500.000 de necredincioși! Sodoma dacă avea 10 credincioși
nu sărea în aer dimineața la 4,00! 

După ce am făcut ședința foto cu cei 3 candidați – Teo, Beni și Estera, s-a dat start programului. Nicu
a făcut introducerile, Daniel Ciovor rugăciunea de binecuvântare, echipa de
închinare ne-a condus în cântare. Iar Claudiu a avut prima predică: „Pocăiță
cadou ceresc” (1 – Pocăința te pune în fața Cuvântului, 2 – Pocăința
naște credința mântuitoare; 3 – Pocăința motivează la acțiune). Prima oră
s-a scurs cât ai clipi din ochi. Nicu Boteztu a mai recitat o poezie! Apropos,
e mare recitator. Cred că știe zeci de mii de versuri de poezie (fără exagerări!).
Cu asta a crescut. Și pe el și pe fratele său – pastorul Onisim Botezatu (alt
bun prieten al meu), e o delectare să-i asculți recitând atâtea versuri
creștine! Ooo, și cu ce gestică, cu ce intonație! Brilliant! După intervențiile
lui Nicu am predicat și eu. Celălalt Nicu. Despre „Spre Cer pe Ulița
Dreaptă” (1 – Rugăciunea e flacăra de veghe a sufletului; 2 – pe
ulița dreaptă nu pășești în întuneric/capeți vedere spirituală; 3 – spre Cer se
trece prin apă/botezul; 4 -mergând pe ulița dreaptă primești putere/ de
slujire, 5 – pe ulița dreaptă mai sunt ascunși noi Paveli). Despre Anania nu știm dacă
a mai convertit pe cineva. Dar Pavel pentru care el s-a rugat a schimbat din
temelii teologic planeta! „Fiți ca Anania, dar și ca Ioan Botezătorul:
priviți în mulțime să descoperiți pe Isus”. La final am făcut chemare la
pocăință. Un număr destul de mare de persoane au pășit înlăcrimați în față!

Au urmat
botezurile. Botezători am fost eu și prezbiterul Ciovor. Am botezat pe Beni și
Estera. Împreună. Sunt soț și soție. Și de cele mai multe ori noi evanghelicii
așa procedăm: botezăm familia nou convertită împreună. Apoi am botezat pe
Teofil. Teo e-un tânăr din București. A mers la Biserica din Carol Davila. La
„tudoriști”. Data trecută Teo m-a preluat din aeroport. În timpul celor vreo
3-4 ore petrecute împreună am purtat numeroase discuții. Apoi, într-o zi Teo s-a
hotărât să primească botezul. Și a dorit să fie botezat de mine deoarece,
spunea el, „fratele Nicu m-a ajutat să îmi schimb radical gândirea!”. Acesta a
fost principalul motiv pentru care s-au stabilit aceste botezuri, și pentru
care am pornit în Anglia la 10 zile după operația de menisc! După ce s-a
botezat Teo am făcut o nouă chemare: „Poate că ai amânat să te botezi! Sau
poate că ai crezut că ție nu îți trebuie astfel de legământ! Te aștept în față!
Apa e încă aici. Nu vrei să faci de râs pe diavol și opoziția lui?” Din
mulțime a venit Samuel, fratele Esterei. Nu se mai oprea din plâns. Nici el,
nici mama sa care venise odată cu mine cu avionul! „Rugăciunea mamei tale
azi primește răspuns Sam!” Nicu a mai recitat o poezie. Am mai făcut o
chemare. Și din mulțime a ieșit George Aron.
Venise din Weston-super-Mare. S-au botezat cinci persoane. Când a fost la mine acasă Nicu mi-a cerut 3 Biblii. „Să dăm câte una fiecărui candidat la botez!”, „Nicu, ia 5 Sfinte
Scripturi. Mai ia două în plus!”, i-am zis. Le-a înghesuit în rucsăcel. De
ce 5? Pentru că așa a fost planul Domnului. Aș fi impostor dacă aș zice că trebuia
să ia 10. Cinci botezuri au fost în planul Cerului! Altfel ar mai fi ieșit în
față și alții! 

După botezuri surorile au pregătit o masă. Pentru agapă. Biserica mănâncă
împreună! Ar trebui s-o facă mult mai des. La masă afli poveștile oamenilor.
De aceea Domnul Isus a mâncat cu semenii. Iar fariseii singuri. Pe înfundate. Egoism până și culinar. Bucatele noastre au fost diverse. Interesant e că printre ele majoritatea erau
românești! Vorba aceea: „ca la mama acasă!” Dar la mii de km distanță. În timp ce aproape toți se ospătau
și aveau părtășie, Nicu, Efraim și Sebastian Botezatu au cărat sute de găleți de apă
din piscină în stradă. Ba chiar au tras apa cu furtunul! Au terminat când
ceilalți deja se ridicaseră de la masă! Știți si dvumneavoastră deja: slujirea înseamnă
jertfă! Și, fără jertfă nu-i cunună! Nici Cer!

După ce s-a finalizat evenimentul românesc, la biserică au început
brazilienii slujba. Pastorul lor mi-a spus că un prieten al său e pastor în
România. L-a și sunat să-mi facă cunoștință (are biserică undeva pe la „Timpuri
Noi” în București). Câțiva dintre noi, am plecat într-o mică excursie cu
mașinile. În Defileul de la Cheddar, la poalele Dealurilor Mendip. Cheddar
Gorge, situat în marginea de nord a satului, este cel mai mare defileu
din Marea Britanie! Un fel de cheile Bicazului cu stânci abrupte. Dar
pe care îl parcurgi în mai puțin de… două minute! Include mai multe peșteri, inclusiv
Gough’s Cave . Defileul a fost un centru de așezare umană încă din Neolitic (aici
a fost descoperit cel mai vechi schelet uman complet pe teritoriul UK –
Cheddar Man – care se estimează că are o vechime de 9.000 de ani! – așa
zice știința! – care a fost găsit în Cheddar Gorge în anul 1903). Chedarr-ul a
adăpostit chiar și un palat săsesc. Are o climă temperată și oferă un mediu
geologic și biologic unic, care a fost recunoscut prin desemnarea mai multor
Situri de Interes Științific Special. Este, de asemenea, locul mai multor
cariere de calcar. Și, ceea ce îl face cunoscut planetei, este că satul a dat
numele brânzei Cheddar! (Numele satului Cheddar vine de la englezescul „ceodor”, care
înseamnă cavitate întunecată adâncă, sau pungă). Geologia
versanților conține ooliți și chiar resturi fosile la partea de sus a Old Red
Gresie, dar și Conglomerate Dolomitice Keuper. Dovezi pentru orogeneza
variscană sunt observate în roca tăiată și-n șisturile despicate. În multe
locuri meteorizarea acestor straturi (erodarea datorită precipitațiilor) a dus
la formarea de soluri calcaroase imature. 

defileul Cheddar

Prin anii 1500 aici existau mai multe mori de apă, canalul de scurgere fiind
vizibil și azi. Cu vreo 6.100 de locuitori, satul de la gura defileului este un
obiectiv turistic destul de vizitat. Noi am ajuns la ora înserării. Deși ziua
fusese destul de cald și însorit, pe la 19,00 trebuia să te îmbraci bine. Mai ales
în Delifeul unde încă mai umblă capre sălbatice. Foarte urâte și lânoase. Când
am întâlnit două specimene chiar pe șosea, Nicu a coborât în viteză să prindă
măcar una! Aș, de unde! Caprele au zburat ca propulsate de rachetă, direct pe
versanții abrupți! 

Ceea ce m-a dezgustat în Defileul de la Cheddar a fost
teribilismul englezesc! Duzini întregi de puștani și puștoaice care făceau
raliuri cu mașinile și motocicletele, cu tobele sparte sau fără ele, cu un
zgomot asurzitor, în deliciul altor teribiliști mai mult dezbrăcați, care fumau
sau beau bere. Și poate, bănuiesc numai, se și injectau. Un flăcău făcea ceva
grătar pe o coastă, sub ochii a 4-5 perechi de îndrăgostiți, dar eu nu prea am
văzut decât jar de… cartoane! (ne)Maniere englezești… Sincer să fiu, tinerii noștri
români – considerați de mulți prea „ciudați” – sunt plini de maniere față de
teribilismele britanicilor! Sper să nu ajungă și-ai noștri ca unii dintre „engleji!”

După ce am băut un „english tea” fierbinte, într-un pub care era
cu ușile aproape încuiate la ora intrării noastre, am pornit spre Hotel. Era întuneric. Însă Dudu, șoferul
nostru de nădejde, ne-a mai făcut o surpriză! Ne-a dus tot într-o goană la Hinkley
Point. La Centrala Nucleară unde lucrează mai toți românii din zonă! Sitută în
emisfera vestică (3 grade și 14 minute de GMT), situl e unul dintre cele 8 anunțate de
Guvernul UK în urmă cu 14 ani. Deși trebuia finalizate în 2023, lucrările se
vor termina abia în 2028. Unii, mai sceptici, prognozează 2031! Deci românii mai au
ceva heirup pe acolo! HPC v-a avea o capacitate de 3.260 MW (Porțile de Fier are numai
2.100 MW, din care jumătate e partea sârbilor), va avea emisii de CO2 zero, timp
de 60 ani, va alimenta 6 milioane de gospodării și va crea 25.000 de locuri de
muncă! Platforma, care e un adevărat oraș (cosmopolit) în care lucrează nu mai
puțin de 56 naționalități (!!!), are o securitate de neimaginat! (Doar e centrală nucleară nu carieră de piatră!). Angajații sunt controlați la poartă, cu filtre ca la aeroport, inclusiv cu câinii care adulmecă droguri. Orice persoană vine cu droguri e interzis pe
viață pe platformă! 

macaraua Big Carl, sursa: HPC

Cel mai interesant punct al HPC este macaraua Big Carl. Un colos care
ridică 5000 de tone. E cea mai mare macara din lume! Brațul principal al Big
Carl este de 118 metri, și poate fi extins la 160 m. Cârligul are 58 de tone, iar dispozitivele cu lanțuri 66 tone. Șinele sale feroviare o pot deplasa cca 6
km prin șantier, printre zecile, sau sutele de macarale mai mici. Și ceva ceea ce puțin știu: stâlpii/țevile din care s-a confecționat macaraua au fost
fabricate la… Silcotub Zalău! Deci românii nu au participat numai la
construirea Turnului Eiffel, ci și la cea mai mare macara din lume! Hai România!
Big Carl e înaltă, cu platformă cu tot, la peste vreo 250 m, cât cea mai mare
clădire din Frankfurt!

Când am ajuns cu Nicu, Claudiu și Dudu sub Big Carl le-am spus că
cea mai mare macara a lumii, care ridică miliarde și miliarde de tone, este
Isus Hristos! El e Mielul ce a ridicat păcatul omenirii! Nici nu ne putem
imagina ce greutate are păcatul! Dar păcatele a zeci de miliarde de oameni? (știu,
azi trăim doar 8 miliarde, dar în ultimii 2000 de ani au trait cîteva zeci de
miliarde!). Le-am zis că Arhimede a zis: „Căutați-mi un punct de sprijin și voi
răsturna Pământul!” Evident nimeni nu I l-a găsit! Dar mai trziu a venit Hristos!
El a răsturnat Pământul Și Crucea din Dealul Golgotei. Punctul de sprijin al
omenirii. Fără Golgota am fi toți doar combustibil de foc!

Big Carl HPC

Am ajuns la hotel după ora 23 jumate! Era iarăși aproape ger! Claudiu s-a
chinuit ceva până a venit aerul cald. Însă înainte de el ne-am încălzit cu
ultima rugăciune. Oricât ar fi de târziu Dumnezeu este totdeauna treaz! Abia
așteaptă să-I povestim istoria zilei. Și a vieții! Deși El a hotărât-o pas cu pas.
Secundă cu secundă! De 34 de ani de când merg pe umerii Lui, adorm în fiecare
seară îmbrățișându-L! Noi prea mult stăm cu problemele pe umerii noștri! Când
mă rog AVA (Tăticu) mă îmbrățișează! Și deodată nu-mi mai e frig. Și nici frică… Tu ai seara
timp de rugăciune?

Luni dimineață ne-am pornit la aeroport pe la 8,00. Claudiu avea avion
la 11.00. Din Bristol. Eu mai tîrziu. Din Birmingham. Aproape două ore de mers
mai spre Nord. Șofer de data asta ne-a fost Johnny. Ionuț Putineanu. Tot din
București. Penticostal. Pe drum am avut o adevărată oră de dirigenție! Claudiu
a coborât la „Lusgate
Bottom”, iar eu și Johnny am plecat prin Bristol. În Center Town. Down Town cum
ar zice americani. Ploua. Mocănește. Tipul ăla de ploi englezești care bagă și
cei mai optimiști oameni în pessimism. Ca să nu zic depresie. Am parcat mașina undeva
la etajul 5 al unui mall, apoi am mers să ne întâlnim cu Emanuel. Emi e un
tânăr creștin din Oltenia care anul trecut a venit din Bristol la ziua mea! Să-mi facă surpriză! Și-a reușit! Tare îmi era dor de el. Și lui de mine. Luni și-a lăsat job-ul pentru aproape o oră (lucrează
manager), și a venit pe ploaie să ne vedem la un Starbucks! Unde englezii își petrec
diminețile. Mai ales cele de luni. Și mai ales cele cu ploaie! La o cafea, la o
poveste… Sau, cum fac cei mai mulți, la pierdut vremea pe Tik-tok. Chiar așa,
știați că în China Tik-tok-ul promovează tinerilor numai filmulețe cu oameni de
afaceri, cu performanțe, cu VIP-uri (e cenzurat, că doar chinezii sunt comuniști),
cu educație, iar în Occident (UE și US) tinerilor Tik-tok-ul le oferă tot felul
de gunoaie? Oare de ce? Oare cunosc chinezi proverbul englezesc „garbage in,
garbage out” (gunoi bagi, gunoi scoți)? Iar noi de ce nu ne dăm oare seama?
Sincer, am crezut că Facebook e cel mai mare drac! Dar Tik-tok îl întrece! Și
mai e și roșu pe deasupra…

Nu am mai putut să merg cu Johnny la
mașină. Mă durea piciorul îngrozitor. O milă ar fi fost prea mult. Așa că am
rămas să-l aștept pe un bulevard. Și, fiindcă ploua am intrat pe un gang. Când
colo ce îmi văd mie ochi? „Welcome to John Wesley’s new Room”.

Am mers o oră
jumate pe autostrada M5 către Birmingham, prin Glouchester, Worcester,
Bromsgrove, apoi pe M42 până în aeroportul BXH, în estul metropolei de 1,2
milioane locuitori, situată la cca 100 de mile (160 km) NV de London. Ca Brașovul
de București. Când am ajuns în aeroport parcarea era destul de departe. Așa că
am mers pe jos până la Departure. Aeroportul are 3 terminale, numai că B și C
sunt comune. Și eu trebuia să ajung la B. Atenție: pe internet nu scrie care sunt terminalele! Sau nu am găsit eu! Am trecut de filtre destul de rapid, am mers
prin duty-free și am ajuns la gate/poartă cu câteva minute înainte să înceapă
îmbarcarea! Abia am avut timp să mănânc niște cipsuri și-un măr și să-mi iau o
sticlă de apă! (Ce dietă!) Apa Evian e în Anglia la fel de scumpă/ieftină ca în
România! 

Am trecut de poartă și a trebuit să merg spre avion. Numai că nu știu
de ce nu am apelat la lift. Probabil din inerție! Sau de rușine (eu merg de
obicei numai pe scări). Și a trebuit să cobor două etaje pe… scări. M-a durut
groaznic piciorul. La coborâre e chin pentru un operat proaspăt de menisc! Am
fost melc. Dar nu cu casa în spate ci  cu
trolerul în mâna. De durere aproape că am transpirat. Deoarece mergeam încet și
aveam 90% din pasagerii avionului în spate, am simțit de nenumărate ori cum
ochii lor mă frigeau în ceafă! Unii mă ocoleau sfidător, alții ca și  cum nu aș fi existat! Nimeni, dar absolut
nimeni nu a încercat să mă ajute! Când am ajuns jos, la ușa ce dă în afara
aeroportului, când mai aveam doar trei trepte de coborât, un bărbat mărunțel și
chiar uscățiv, care avea vreo cinci bagaje, plus căruciorul de copil, plus o
soție cu pruncul în brațe, a sărit în ajutorul meu! Rețineți că majoritatea pasagerilor
erau… români! A trebuit să mergem vreo 150 m până la avion apoi. Jumate din
oameni m-au depășit. Când să urc scările o familie cu o fetiță s-a îmbulzit
peste mine. Gata să mă dea jos. Parcă erau la autobuz pe vremea lui ceușescu. Temători
că cor sta în picioare! Apoi, un domn mi-a luat trolerul. În avion un tinerel cu
ochelari de soare (deși er înorat și ploua) și tatuaj obligatoriu pe brațul
drept (brațul stâng era plin de păr, cel tatuat era ras!), care avea un ghiozdan
în spate m-a tot bruscat de era să îmi pierd echilibrul. A trebuit să trec și
pe aici pentru că abia acum am înțeles ce poate fi în sufletul unei persoane cu
dizabilități atunci când dă de comportamentul unor normali anormali!

Am zburat 3 ore
jumătate! Într-o hărmălaie  cvasigenerală produsă
de niște rromi! Și-am înțeles de ce suntem tapetați în toată Europa – românii și
România – după chipul, asemănarea și brandul lor! Al majorității lor, pentru că sunt și rromi tare cumsecade. Totuși, lipsa bunului lor simț am
neutralizat-o prin scris! Scrisul e una din cele mai bune terapii ale mele!

Când am ajuns la HC Otopeni era 21,30. Dar am făcut peste 30 de minute până am ieșit afară. Anglia
nu mai este în Schengen! Iar piciorul meu deja avea mușchii blocați… Seara, după
23,30 am intrat în curte. Făcusem peste 15 ore de când ieșisem din Hotel din Bridgwater.
Pardon, peste 13. Anglia e cu două ore în urmă. Ca fus orar. Că la aspecte
socio-economice e cu mulți ani înainte!

PS: Când am
publicat prima parte a jurnalului de Bridgwater cineva m-a criticat că am menționat
Somersetul mai mare  decât România la
suprafață! Și a trimis un print screen cu România că are 238.398 kmp! Deh, unii
au darul criticii. Nu știu cât știe onorabilul despre Anglia, dar m-am gândit
că micul comentator e ca un individ ce compară șeful gării cu sala de așteptare!
Eu nu am scris nicăieri despre suprafața României. Ci despre densitatea
populației! Care e altă mâncare de pește! Așa mi-am reamintit o cugetare:
„înainte de a scrie gândește!”

 Nicolae.Geantă

Birmingham-București-Drăgăneasa